joi, 16 decembrie 2010

2010 a ramas corigent

La fel cum ramane si compul meu acum, ca nu imi ia diacriticele la blog. Spun ca anul 2010 a ramas corigent nu din motive politice, sociale, pentru ca lumea n-ar merge in directia cuvenita. 2010 a ramas corigent pentru mine. Numele il recomanda ca un an de nota 2010. Pentru mine nu a fost deloc asa. Cel putin in mare parte, excluzand lunile de inceput ale anului.

In viata trebuie sa invatam cateva lectii importante. O mare parte ramas necunoscute pentru multi. Cel mai simplu e sa inveti sa iubesti, inveti dupa aceea sa ierti (deja cliseistic), inveti sa lupti, inveti sa te ridici dupa esecuri. La un moment dat, mai ales daca ai o viata in genul scenariu-de-film-tampit, ca mine, vei ajunge sa fii nevoit sa inveti ceva mult mai greu. Sa renunti. Dar pe bune. Nu de fatada, nu din orgoliu, nu cu sperante desarte ca lucrurile vor fi mai bune. Nu, uneori chiar nu vor fi, asa ca tot ceea ce iti ramane e sa te desprinzi de ceea ce iti face rau.

Cu atat mai greu pentru mine, dupa cat de incapatanata sunt. Nu mi-a placut deloc ca a trebuit sa intorc spatele unor persoane pe care le aveam in top friends pe retelele de socializare. Desi poate parea ca am avut o satisfactie eu-pot-si-fara-tine, prin faptul ca am fost foarte categorica, ei bine, nu a fost asa. Mi-ar fi placut ca multe lucruri sa nu se fi intamplat. Ar fi fost frumos, dar timpul nu poate fi intors inapoi, si nici dezamagirile nu pot fi sterse cu buretele.

Traiam si, cred, inca mai traiesc cu convingerea ca doua persoane care s-au iubit nu pot fi pur si simplu prieteni cand sentimentele se duc naibii. Nu am suportat niciodata ipocriziile, fie si cele sociale. Sincera sa fiu, nu stiu cat e de bine. Cat e de normal ca sa ajungi sa urasti din intrigi ale celor din jur si cat e de normal sa fi sunat doar ca sa ti se serveasca niste minciuni puerile. Poate ca esuez eu la capitolul despartiri, sau poate ca e ok sa fii totul sau nimic. Dar parca totusi nu era nevoie de atata ura.

Si daca in dragoste trebuie oricand sa fii pregatit sa iti fuga presul de sub picioare, nu credeam ca acelasi lucru e valabil in relatiile relativ stranse de prietenie. Credeam ca o prietenie nu poate sa se termine pur si simplu. Nu-i zici prietenei pur si simplu "Idioato!", inchizi telefonul si gata. Desi uneori se intampla si asa. Credeam ca fetele se cearta doar de la baieti, si daca nu sunt rivalitati de genul acesta, e ok. Am fost naiva. Poate veni o zi in care pur si simplu, devii plictisitoare, ca un bibelou demodat ce se cere nu aruncat, dar indesat la cutia din pod pe care nimeni nu o va mai deschide niciodata.

Am renuntat si sa mai ascult rautatile gratuite. Capitol special aici pentru cei care isi dau cu parere despre felul in care altii ar trebui sa isi traiasca viata. Nu frate, nu ma intereseaa parerea ta. Poti sa ai si 60 de ani si oricate merite vrei tu. Nu poti sa traiesti tu in locul meu. In general, am ajuns sa am o lista de mess foarte lunga. Iar cine imi spune ce sa fac sau ma trateaza de sus, va fi sters, dupa ce in prealabil ma voi trece permanently offline, asta pentru ca nu imi place sa plictisesc aiurea lumea superioara.

La vremurile pe care le traim, am ajuns si sa renunt dpdv al inceputului timid de cariera la ce visam inainte. De fapt nu sa renunt, dar sa iau in considerare si un plan B. Sau C. Sau D. Cat mai bine pana la Z. Ma felicit foarte mult, nu mult, pentru ca am putut renunta si la o sansa asa-zisa decenta. Pentru ca intuitia feminina nu m-a tradat niciodata, am plecat de unde scriam la inceput, pentru ca am refuzat statutul de sclav pe plantatie. Nu mi se pare normal sa ti impuna un viitor somaj prin contract de la cineva care pretinde ca a fost singura persoana care i-a pus intrebari lui Mancini la conferinta de dupa meciul cu Poli, pentru ca, evident, restul ziaristilor erau varza. Nu e normal ca tu sa fii somer in viitor in timp ce altii beneficiaza un an de scutiri de impozite. La fel cum e o dovada crasa de prostie si nesimtire sa ii spui cuiva ca are nume de piata. Deci, spre deosebire de personajul pe care il consider un esec total din "Diavolul se imbraca de la Prada", nu am semnat contractul de renuntare la capacitatea de a discerne intre ceea ce e normal sa se intample si ce nu. Pana la urma daca nu o sa imi iasa duma cu jurnalismul, o sa pot fi si secretara. Sau vanzatoare. Sau ospatarita prin Italia sau Spania, o perioada scurta, cat sa imi strang bani. Sunt la master, inca am timp sa incerc in presa. The clock is not ticking yet si mai are ceva timp pana sa inceapa. Daca acum ceva ani, cineva mi-ar fi zis ca nu as lucra in presa niciodata, m-as fi ofitcat peste puterile si limitele normalitatii. Nu ca acum consider ca e ok. Doar ca, daca nu merge, trebuie sa fii pregatit sa accepti ca viata nu se termina daca trebuie sa iei o curba, la stanga sau la dreapta.

Au fost multe chestii la care am renuntat. Sincer, nu stiu cum am avut puterea. Nu stiu nici daca e bine, daca in unele cazuri nu ar fi meritat sa mai incerc. Poate am abandonat unele batalii intr-un fel in care poza mea de acum cativa ani m-ar fi certat. Doar ca uneori, obosesti sa mai tot incerci. Iar au am obosit.

Singura chestie de nota 10 din anul acesta a fost pentru mine licenta. In rest, mai mult reintariri solide a ideei ca nu avem certitudini si ca, de fapt, suntem de multe ori, foarte singuri. Asa ca data aceasta corigenta a anului curent, am pretentia ca anul viitor sa fie, realmente, unul de nota 11. 11 plus chiar. Vreau sa nu mai merg la materii de dictare la master (definitia cromozomilor, si da, e master de jurnalism sportiv). Vreau sa progresam cu site-ul unde scriu acum, sau sa pot sa imi gasesc ceva in alta parte, n-am pretentii asa mari oricum. Vreau sa pot avea bursa in continuare, pentru ca depind psihic de sporul de toale. Vreau ca ai mei sa nu ma mai trateze ca pe un copil de 5 ani si sa inteleaga ca am nevoie uneori sa nu se amestece in problemele mele. Vreau sa am ocazia ca, din cand in cand, sa plec din Timisoara. Asta pentru ca sunt foarte obosita psihic si calatoriile, chiar scurte, ma fac sa mai uit din probleme. Cam asa, in mare. Ok, poate ar fi nevoie si de ceva spor la capitolul corazon. Si nici nu m-as supara sa castig la Sofer de Romania. In baza dezamagirilor si stresului din anul care acus se va incheia, sper ca macar o parte din dorinte sa fie realizate pana la capat. Ah da, anul acesta vreau sa invat sa gatesc la modul serios.

luni, 6 decembrie 2010

La muncă, nenorocitelor!

Chiar acum dobitocii de la guvern vorbesc despre indemnizaţiile pentru mame. MediaFax anunţă că băsescu e un fervent susţinător al limitării concediului pentru mame la un an. Îmi place că sunt mulţi inteligenţi care îl apără pe considerentul că în Europa nu e aşa. N-am înţeles de ce întotdeauna tot ce fac americanii sau europenii trebuie neapărat să fie şi bun, dar probabil mulţi crescuţi în spirit comunist, adică fără antrenamentul unei gândiri critice, simt nevoia să preia papagaliceşte tot. Fără să se gândească că oricum continentul nostru se confruntă cu problema îmbătrânirii populaţiei într-un ritm foarte accelerat.

Niciodată nu am fost susţinătoarea copiilor făcuţi din liceu, nici măcar din facultate. Consider că într-o societate civilizată nu e normal să vii cu pruncu după tine la cursuri sau OMG! să-l plasezi convenabil la bunici. Dar de aici şi până la obsesia carierismului cu orice preţ, cale lungă. Am văzut că mulţi bărbaţi, pentru că o femeie nu poate debita asemenea inepţii, spun că mamele trebuie să se întoarcă la muncă să nu îşi piardă postul, să lupte pentru slujba lor, etc. Dar la copii se gândeşte cineva. Să zicem că pornim de la ipoteza idioată că în România chiar ar fi locuri la creşă. Un opil la un an abia învaţă să meargă. La o creşă nu se va ocupa cineva personal de fiecare copil. Aşa că, în mare parte va fi lăsat în plata domnului. Iar argumentul cu bunicii, inept. Din câte am văzut eu, copii crescuţi de bunici au tendinţa de a fi foarte râzgâiaţi. În plus, relaţia mamă-copil e foarte importantă în dezvoltarea personală a fiecăruia. Sigur, aici nimeni nu îşi pune problema cât de greu este că creşti un copil, ce greu este să îl naşti şi să îl porţi în pântece nouă luni. Sau că în România e foarte greu să te căsătoreşti şă să ai unde să locuieşti, darămite să creşti un copil. Nimeni nu îşi pune probelmele astea neesenţiale, femeile sunt nişte nenorocite care trebuie să muncească. mă exasperează comparaţia asta cu ţigăncile. Oricum, alea fură şi vor sta şi de acum înaint acasă aşa cum au făcut-o dintotdeauna. Cei afectaţi vor fi tot oamenii cinstiţi.

Eu am constat că dacă ar fi alegeri în curând, nu aş avea cu cine vota. Pur şi simplu nimeni nu se mai gândeşte la consecinţe. tăiem aiurea orice. Ce contează că natalitatea va scădea. O să ajungem şi noi ca nemţii, popor îmbătrânit. Cu menţiunea că ei reuşesc în condiţiile astea să plătească pensiile, iar noi nu. Şi aşa, foarte mulţi tineri aleg să emigreze. Aşa că în curând băsescu o să fie preşedinte peste o ţară de pensionari şi piţipoance şi cocalari de neam prost din familii ce lucreaă la stat. Sictir!

duminică, 28 noiembrie 2010

Definiţii post-moderniste ale şmecheriei

Cred că toată lumea a văzut reclama la BCR. Dacă nu, un scurt rezumat: un nene spune că în tinereţe vroia să fie cântăreţ, să aibă o motocicletă, o soţie blondă şi să locuiască într-un bloc nou. Din imaginile reclamei îl vedem pe nenea că ţine ceva conferinţe cu grafice economice plictisitoare, se dă cu ceva maşină scumpă, are o nevastă roşcată foarte bussiness style şi stă într-o vilă. Non-sensul din final e că spune că datorită tuturor acestor lucruri, nu ar fi avut fetiţa, în mod hilar de paradoxal blondă. Ok, deci copy-writerii români sunt în mare parte dobitoci, ştiam asta deja.

Problema mea e altă. Din reclamă rezultă că toate visele omului respectiv erau de fapt nişte aspiraţii ale unui loser şi tot ceea ce are el acum e foarte cool. Nu reuşesc să înţeleg de unde şi până unde, chiar şi în toate filmele şi serialele americane, toată lumea lucrează în domeniu economic. Sau, cu foarte mici excepţii, face, desigur, PR. Şi cu şi mai mici excepţii, e vreo jurnalistă la o revistă de femei. Pur şi simplu alte meserii nu mai există? Adică de când e atât de cool să fii economist şi atât de lame să fii cântăreţ. De ce e grozav să renunţi la un vis doar pentru că ţi-ai dat seama că nu eşti în stare să lupţi pentru el şi mă-ta şi tac-tu te-au trimis la Ştiinţe Economice pentru că aşa se cuvine. Şi după aceea ne mai întrebăm de ce jumătate din studenţii de la Economie se uită ca boii la poarta nouă când ajung la facultate. Sau de ce un număr nepermis de mare dintre ei stau cu diploma în buzunar şi lucrează ca sale representative, adică pe româneşte, vânzatori.

Apoi, de ce motocicleta ar fi ceva pentru loseri, şi maşina ceva pentru învingători. Mie îmi plac maşinile şi îmi doresc cu ardoare una, dar sunt oameni care nu işi doresc asta. Vrem să ne dăm mari capitalişti, când de fapt am rămas nişte comunişti bazaţi pe ideea că toţi trebuie să fim la fel. De când a te maturiza înseamnă a renunţa la propriile vise şi a te încadra în turma manipulată de filme americane?

Partea cu nevasta. Aici propovăduim ideea stupidă că femeile se împart în două categorii. Alea bune de nevasta şi alea bune de amante. Nevasta trebuie să fie o femeie serioasă, de preferinţă plictisitoare şi uşor îmbătrânită temporar, cu o slujbă tot în domeniul economiei, personalitate 0 şi mai ales, frigidă (ca nu cumva să existe minimul risc ca masculul Alfa bussiness boy să fie înşelat). Cele bune de amante sunt în general mai sexi, nu neapărat blonde. Dar cuvântul nu a fost folosit întâmplător. Din ce ce ne învaţă tot filmele americane, în marea lor de clişee simpliste, blondele sunt bune la pat, au poftă de viaţă şi nu sunt well-behaved. În general mentalitatea asta e foarte păguboasă pentru bărbaţi. Nu, nevasta nu trebuie să fie aia cu care te poţi afişa la teatru, trebuie să fie aia care îţi ridică tensiunea. La fel şi pentru femei, soţul nu trebuie să fie băiatul adorabil cu penis mic pe care îl plac mama şi tata, ci omul care te scoate din minţi. Altfel, o mai devreme sau mai târziu apar frustrările şi iremediabila întrebare "Ce ar fi fost dacă?"

La chestiunea privitoare la locuinţă, nu cred că e necesar să stai într-o vilă pentru a fi fericit. Oricum, mereu o să aibă cineva o casă mai bengoasă decât a ta. Acum, dacă legislaţia din publicitatea românească ar permite-o şi aş fi o bancă concurentă, aş face un spot contra la rahatu asta românesc marca BCR. Cu un om ce îşi trăieşte viaţa, lyfe of a rockstar style. Îmi place să cred că ar prinde la un segment de tineri care nu sunt marcaţi de clişee comuniste şi boala de a fi toţi din aceeaşi matriţă. I just hate my country.

miercuri, 24 noiembrie 2010

Masculi adevăraţi

Mi-am pus un banal status pe Facebook astăzi şi s-au găsit câţiva oameni foarte inteligenţi din galerie de la Poli să mă înjure. Primul dintre ei mi-a dat acum ceva vreme friend request, ghiont şi like. eu nu accpet pe reţelele de socializare la prieteni persoane pe care nu le cunosc. Am specificat asta, nu e nimic personal, ba mi se pare chiar foarte normal. Tipul se găsea îndreptăţit să îmi ceară socoteală pentru ce fac eu în timpul liber. Faptul că nu m-am enervat, am fost calmă şi le-am dat replici pe care ei evident nu le pot procesa, i-a făcut să mă facă înţepată. Bun, aşa că am rămas şi eu cu câteva nelămuriri, probabil datorită acelor.
1. De ce vă îmbrăcaţi toţi la fel doar de la Osiris? E o uniformă?
2. Burta şi guşa sunt condiţii la intrarea în galerie, sau se dobândesc după?
3. De ce vă lăudaţi că vă susţineţi echipa şi prin deplasări provocaţi oameni din gări la "fair fight-uri"? Nu văd legătura.
4. De ce reacţionaţi la chestiuni ce nu au nicio legătură cu galeria tot în spirit de turmă? Singuri nu faceţi faţă?
5. De ce aveţi impresia că oricine e interesat de ce gândiţi voi?

Nu mă adresez aici tuturor suporterilor, doar că foarte mare parte din ei au aceste frustrări. Trăiesc cu impresia că sunt buricul pământului, masculii masculilor, mai tari la cafteală ca Rambo şi mai inteligenţi ca Einstein. În realitate, majoritatea nu sunt în stare să îşi găsească o prietenă sau vreun serviciu decent. Şi atunci, normal, o dăm în deplasări cu mult alcool şi cafteală, că doar orice om are frustrări ce trebuie refulate pe undeva. Sincer, ar fi bine dacă cu înfiinţarea Druckeriei s-ar schimba ceva, dar mă îndoiesc. Pe unii îi mai poate schimba doar şcoala de corecţie.

joi, 11 noiembrie 2010

Războiul nu a venit, ne continuăm vieţile infecte

Succesul previziunilor despre sfârşitul lumii nu constă în religiozitatea societăţii, ci în frustrările membrilor ei. Avem nevoie să credem că vine ziua când doamne-doamne va împărţi dreptatea, ăia care ne băteau in clasa a 4a vor merge în iad unde vor fi supuşi la perversiuni sexuale anale, iar cei buni se vor duce in Rai, vor trăi for ever în Nirvana, vor avea un veşnic orgasm. Şi nu pentru că noi credem în chestiile astea, ci pentru că ne place să credem că noi nu greşim niciodată şi toţi cei care ne stau împotriva şi-o vor lua one way or another.

O baba din Bulgaria a prezis că azi va izbucni Al Treilea Război Mondial. Este ora 20:47 e fusul nostru orar şi nu vedem semne. Deci, naşpa. Nu vom scăpa de credite, va trebui în continuare să ne facem planuri pe termen lung. Nu pot să nu remarc limitările mintale ale celor care cred în previziuni de tipul acesta, fie că le-a făcut baba chioară (o da, fetişul orbilor care văd dincolo de lumea asta, vezi Pythia) sau Nostradamus cu poeziile lui fără absolut niciun mesaj CLAR. Mullţi încă mai cred în idioţenia aia de film, 2012, şi în faptul că vom crăpa toţi doar pentru că mayaşii nu au simţit nevoia să îşi facă un calendar cu 6 secole înainte de data la care au dispărut ca civilizaţie din istorie.

Discutam astăzi la un seminar că oamenii din România nu mai pot fi influenţaţi. Mie mi se pare că românii sunt mai proşti şi mai influenţabili ca oricând. Şi nu doar aspectul politic dovedeşte asta. Fascinaţia pentru toate formele de supranatural este o dovadă de înapoiere medievală. Nu cred că aş putea discuta cu multe persoane despre aspecte logice. Gen, dacă cunoşti viitorul, asta automat îl va schimba. Nu. Nu. Nu. Ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus. Bine, trecem peste faptul că asta contrazice flagrant doctrina ortodoxă, care nu susţine teza predestinării divine, ci pe cea a liberului arbitru.

Concluzia mea e că faptul că previziunea bulgăroaicei nu s-a adeverit nu va fi remarcată. Nimeni nu ţine minte previziunile false, poate să spună un nebun 50 de tâmpenii şi să scrie doar o dată nişte versuri care se potrivesc, evident, mereu post-factum, cu ceva eveniment din istoria recentă.

vineri, 5 noiembrie 2010

Prime-time radio

La radio, prime-time-ul e matinalul. Lumea merge atunci la servici şi ascultă radio în maşină. De când am telefon cu radio, îl ascult în mijloacele de transport. Asta pentru că am alergie la: cocalari care îşi urlă viaţa şi combinaţiile la telefon, copii de clasa a 6-a care cred că toată lumea e interesată de viaţa lor extrem de fascinantă, şi în general radiourile cu muzică de mortăciuni care funcţionează în autobuze. Joi dimineaţa am ore la master de la ora 8, aşa că ascult matinalele. Nu am terminat de căutat posturile, deocamdată am salvate cele 4 mari CHR-uri. Adică Kiss, Zu, 21, ProFM. Sigur că o să caut şi alte posturi, dar mă rezum acum să le critic pe astea.

Nimic nu e mai minunat pentru urechile mele. Pe lângă avalanşa de reclame, care e inevitabilă în mass-media privată, nu cred că poţi auzi mai multe rahaturi pe minut. La matinal se vorbesc clişee, clişee, clişee. Ieri vorbeau 3! persoane la ProFm despre Crăciun. Ok, deci sunteţi 3 şi nu sunteţi capabili să găsiţi ceva original de vorbit. Interesant. Nici măcar nu a început postul şi presupun că despre asta se va vorbi zilnic. De parcă nu ne era de ajuns cultura mall-urilor, care au transformat Crăciunul într-un rahat comercial, lipsit de sentimente şi bună ocazie ca magazinele să scape de stocurile de produse. Dacă asculţi matinalele radio, afli că vine Crăciunu şi iarna. Şi mai au nevoie şi de 3 creiere să scoată aşa ceva. De parcă 2 nu ajungeau.

Şi acum, partea cea mai frumoasă. Muzica. Mie îmi place muzica dance, house, cum vreţi să îi spuneţi. Dar nu difuzată la modul acesta obositor. Şi nu cântată de o curcă beată ca INNA. Melodia aia a ei cu soarele nu face altceva decât să îţi zgârie timpanele. Şi dacă tot vor să dea muzică dance, de ce nu dau şi un Tiesto, un Armin, ceva? De ce doar piese româneşti. Eu de foarte multe ori, între cele foarte multe staţii parcurse de Express 8 nu prea găsesc ceva omenesc de ascultat. Şi nu cred că sunt singura persoană care a remarcat lipsa totală de idei a oamenilor de radio.

marți, 26 octombrie 2010

Fetele de azi, pacientele de mâine

Pentru că săptămâna aceasta e Halloween-ul, m-am gândit să le omagiez pe cele care merită cu adevărat să fie sărbătorite, şi anume, piţipoancele. Cine e mai costumat şi în acelaşi timp mai hidos decât ele? Eu nu am găsit corespondent.

Vinerea trecută aşteptam băieţii cu acreditarea să intru la meci pe Dan Păltinişanu. Şi am avut ocazia să văd un mic cârduleţ de piţi de liceu. Fetiţele mergeau la bal la Heaven. Până aici, nimic deosebit. Şi eu am mers la baluri, şi eu am fost de vârsta lor. DAR. Una singura dintre ele avea palton. O felicit pentru capacitatea de a rămâne normală într-un cerc de prietene retardate. Două fătuce aveau fusta scurtă şi săndăluţe. Nu, fără geci. Fustă roz, stil tutu. Sandale albe mega kitch de plastic, cu ciorapi (the horror!). Alta avea maieuţ cu vestuţă. Buricu, sau mai bine zis şuncile, la vedere. Apariţiile, pe lângă machiajul hidos şi total nepotrivit vârstei, se dăduseră cu ceva particule mari de sclipici argintiu pe sub ochii, probabil vrând să o imite fără succes pe Melody de la Pussycat Dolls.

Probabil că domnişoarele se vor mira foarte curând de ce au crampe insuportabile la ciclu, de ce le ustură când fac pipi, de ce sunt pline de chisturi înainte de majorat. Şi probabil s-au foarte mirat să afle ca la Heaven Studio există garderobă, unde îţi poţi lăsa cu încredere hainele de genul gecilor sau paltoanelor.

joi, 14 octombrie 2010

Those who can't do, teach


Atât de romantic, perfect, frumos. Unul dintre filmele mele preferate. Aşa ar trebui să fie pentru fiecare dintre noi.

vineri, 8 octombrie 2010

Burlacul. Studiu de caz patologic

Am cam abandonat blogul în ultimul timp, cu plecatul prin vacanţă şi început de carieră fulminantă :)). Dar nu pot să ignor subiectul emisiunii Burlacul. Dacă aş fi un extraterestru dintr-o galaxie îndepărtattă şi aş vedea doar emisiunea asta aş concluziona că femeile pământene nu merită să trăiască.Menţionez că am văzut doar ultimele ediţii, ajungând să mă uit din curiozitate şi din dorinţa de a vedea cât de mult pot decădea femeile. Ca de obicei, imaginaţia bogată şi aşteptările mi-au fost depăşite.

Din câte am înţeles nu se ştia de la început cine va fi burlacul de cucerit. Ceea ce ar putea fi o minimă circumstanţă atenuantă pentru femeile care încă nu au înţeles că ala e gay şi doar o face pe specialul. Dintre fetele rămase până la sfârşit în cursă, Roxana "prinţesa de gheaţă" mi s-a părut cea mai deşteaptă. De ce? Pentru că pentru ea totul a fost o chestiune de ambiţie. Da, vroia să fie ea câştigătoarea şi să devină vedetă. Un scop de mii de ori mai inteligent decât să crezi că Botezatu te va lua de nevastă. Pentru că, să fim sincere, fiecare femeie pusă pe cucerit un bărbat cam aici aspiră. Şi chiar dacă ai crede că poţi să-l determini pe creator să te ducă la altar, de ce dracu ţi-ai dori asta? Un bărbat care a stat cu o târfă ca drăguşanca nu poate fi bărbat, sau cel puţin poţi să realizezi că are gusturi îndoielnice şi valorile lui tind spre zero.

În emisiune mai era o Roxana, handbalistă. Atât a bocit săraca după al doilea vis pierdut al vieţii ei, după accidentările care au împiedicat-o să joace handbal la nivel înalt. Serios, tu până la vârsta aia nu te-ai îndrăgostit de un băiat mai tânăr, frumos, nefigurant decât Bote? Îmi pare foarte rău pentru existenţa ta tristă. Chiar ţi-a făcut un serviciu eliminându-te. Dacă singura şi cea mai mare suferinţă a ta din dragoste e faptul că un bărbat te-a eliminat dintr-o emisiune care pune în mod evident femeile pe picior de inferioritate, înseamnă că ai pierdut multe. Mai ai totuşi timp să recuperezi.

Apoi, Mihaela. Tanti trecut-din-Italia-pentru-care-nimeni-nu-are-dreptul-să-o-judece. Deci da. Botezatu a văzut în Mihaela imaginea sa. De asta a şi eliminat-o. Şi Mihaela era o persoană căreia îi plăcea să pretindă că e specială, peste muritorii de rând care nu o înţeleg. Prin motivarea alegerii de la final, Bote i-a dat un mesaj foarte clar. Pe care evident că ea nu a fost capabilă să-l descifreze. din marea de ifose, artistu nostru şi-a dat seama că aia în secret mai ţinea la fostu iubit. Aşa că a trimis-o înapoi la el. Pe româneşte: fato, tu nu ai nevoie de un homosexual care vrea să pară heterosexual. Du-te la ăla că poate o să fii fericită în felul tău.

Aşa că Botezatu a ales-o pe timişoreanca noastră Violeta. Violetă părea inteligentă. Pentru că după aceea a intrat în jocul ieftin al creatorului. "Visez să o fac în trei cu bianca şi Violeta". Paradoxal, Drăguşanca a fost cea deşteaptă la faza asta, dându-i replică sensibilului naţional Bote. Deşi, serios vorbind, cum mai poţi discuta măcar cu un bărbat care vrea să facă sex în trei. Nu înţeleg de ce femeile se înjosesc aşa. Din moment ce a spus asta, în ochii lui cele două nu valorează mai mult decât nişte simple prostituate.

Problema e că multe românce ar face la fel. Ar lăsa orice handicapat să le trateze ca pe nişte cârpe, doar pentru că are bani şi e celebru. Te mai poţi privi în oglindă?

luni, 23 august 2010

Biserica noastra draga

Am tot spus ca preotii sunt niste maniaci . Un om normal nu s-ar gandi la zoofilie in cazul copiilor mici. Merita citit tot articolul din link, are multe aberatii. Eu m-am spart de ras. Lectura placuta.

marți, 17 august 2010

Rasism

Dragi copii, astăzi discutăm despre rasism. Eu am o părere mai mult decât proastă despre oamenii rasişti. Şi anume, că au complexe de inferioritate şi, pe alocuri, puţa mică dacă sunt bărbaţi. Negrii, ţiganii, evreii, homosexualii, islamiştii. Lista poate continua.

La mine la facultate ar fi trebuit să se predea retorică. Nu s-a predat. Dar, în trecere, am auzit şi eu argumentele aduse atunci când nu ai dreptate. Am reţinut argumentul "ad hominem". Adică atunci când nu poţi să demonstrezi că cineva nu are dreptate şi frustrările tale interioare, de altfel de o largă paletă care admite multe frustrări perfect fireşti, nu te lasă să recunoşti în mod cavaleresc că celălalt are dreptate, o să spui "dă-l dracu, că şi aşa e negru, bulangiu, ţigan, jidan, arab, FEMEIE, etc."

Într-o societate în care oamenii ar gândi, ţi-ar atrage atenţia ceilalţi că nu despre asta e vorba. Dar cum noi trăim într-o lume ATÂT de uşor de manipulat, chestia asta se întâmplă doar dacă ai ghinionul să dai de o persoană cu picioarele pe pământ. SUA, însuşi acest bastion al democraţiei, a manipulat foarte mult opinia publică în timpul războiului din Vietnam, cultivând rasismul. Chestia a ţinut, fapt pentru care vrăjeala s-a aplicat şi în războiul din golf. Chiar in filme, eroii americani erau cei mai jmenari şi mânaţi, desigur, de fatidicul destin mai ceva ca într-o tragedie greacă. Credeţi că ei voiau cafteală? Nu, nu. E ceva de gen ca şi Pikolo din Globul Dragonului, care se caftea cu Songoku pentru că l-a omorât pe tac-su. Şi după aia, când a realizat că nu e bine, a trecut de parte lor în Dragon Ball Z. Bine, de fapt a trecut de partea lor că veneau să-i măcelarească aia de pe altă planetă, dar deja deviez.

Între timp, negrii şi-au câştigat multe drepturi şi simpatie, poate şi prin talentu la basket şi muzica jazz şi r'n'b. Evreii şi-au câştigat o ţară, pe care din punct de vedere istoric nu a fost legitim să o primească. Cum ar fi acum să vrem şi noi să ne intindem de la gurile Donului până la Bratislava că aşa era teritoriul vechii Dacii? Dar totuşi, evreii sunt consideraţi şi acum ăia răi cu criza. Ceea ce poate fi în mare parte adevărat. Au primit multă putere, pentru că dintre toate popoarele ucise de Hitler, ei au ştiut să profite cel mai bine. Sunt de părere că dacă nu făcea austriacul cu un singur testicul toate porcăriile pe care le-a făcut, probabil lumea în care locuiam ar fi fost una mai bună. Sper că pentru fiecare bombă din Palestina îşi mai primeşte un trident în fund.

Dar sunt curioasă câţi din neonaziştii aştia culi s-au pus vreodată în pielea victimelor Holocaustului. Eşti evreu? Mişto, mori. Acum te ducem să te împuscăm la groapa comună, unde dacă ai puţin noroc poate nu te nimerim, dar te împingem oricum cu toţi ceilalţi şi turnăm var peste tine ca să nu poţi ieşi. Sau acum te ducem la camera de gazare. Sau dacă eşti femeie acum facem experimente sinistre pe tine, că şi aşa nouă ne place să ne jucăm cu genetica şi ginecologia pentru a scoate rasa perfectă.

Cam aşa şi cu ţiganii. Sigur, au multe obiceiuri absolut idioate. Şi da, consider că ar trebui civilizaţi cu forţa. Nicio policaly corectness. Puşcărie pentru tot neamu dacă îşi căsătoresc copii minori. Interzis manifestări stradale jenante gen nunţi pe motiv ca asta e cultura lor. Dacă vor să-şi facă monstruozităţile alea de case e treaba lor. Dar dacă terorizează vecinii cu iataganele, atunci să vină şi poliţia cu Kalaşnicovurile. Fără locuri speciale la admitere. Să înveţe ca toţi ceilalţi. Pentru că prin însăşi politica asta anti-discriminare, de fapt, îi discriminezi. Dacă le dai loc special, porneşti de la premiza că nu au capacitatea să şi-l ocupe singuri. Deci, aş fi foarte radicală. Dar până aici. Nu judecăm oamenii fără a-i cunoaşte, nu spunem că toţi românii bruneţi sunt ţigani pentru că dacii erau blonzi şi şateni (am auzit argumentu asta, nu l-am inventat de dragul unui text mai savuros).

A da, şi treaba cu homosexualii. Evident că în Biblie sunt blamaţi. Pe vremea aia rata mortalităţii infantile era IMENSĂ. Deci, pentru ca specia să reziste, trebuie să making reproduce, vorba lu' Borat. Mai ales că muli homosexuali au mărturisit că ştiau că sunt altfel încă din copilărie. Deci nu e o găselniţă perversă a maturităţiii. Apoi, cazuri de homosexualitate există şi în natură, la şerpi şi delfini. Deci, data viitoare când îţi zâmbeşte Flipper, fii mai sceptic.

vineri, 6 august 2010

Inna are mai mulţi fani pe Facebook decât Nelly Furtado. So what?

Rareori mai intru şi pe site-urile tabloidelor şi am văzut ştirea asta minunată. Mi-au plăcut câteva piese ale ei, nu cele care au beneficiat de videoclipuri, dar nu înţeleg de unde şi până unde are Inna atât succes. Btw, i-am văzut şi eu pagina de Facebook, care se vede că e întreţinută de ea. De unde am ştiut asta? Foarte simplu, descrierile erau scrise într-o impecabilă engleză de baltă: "Many thanks", adică o traducere a expresiei "mii de mulţumiri", în loc de un "thanks a lot" pe care îl ştie tot prostul.
Mulţi se agită că Inna cântă live şi deci asta o face talentată. Nu. Înseamnă că ea îşi respectă publicul şi nu face un playback de nesimţire, lucru de apreciat, dar asta nu face ca vocea ei să fie mai puţin piţigăită şi supărătoare. Da, e drăguţă, dar nu fiecare fată frumoasă trebuie să fie şi cântăreaţă. Apoi, nu ştiu cum poţi să ai succes cu versuri stupide de genul zboară ca o femeie. Apoi, pe lângă faptul că nu are nicio treabă cu engleza, e uimitor de proastă şi faptul că a devenit un idol pentru mulţi fiind atât de tută e îngrijorător. "Am avut un accident, eram aşa de obosită şi plictisită", ft bine dragă, dacă după un accident periculos îţi permiţi să fii plictisită. Un om normal ar fi cât de cât scuturat.
Da, ok, muzica dance e pe val. Şi mie îmi place, dar pentru asta există Dj de renume, există şi trupe autohtone care nu sunt divinizate pentru câteva hituri.
Îmi permit să fac o mică comparaţie:

O fi Nelly Furtado o anonimă pe Facebook, dar ea îşi scrie toate piesele. am ales una pe care eu o consider pur şi simplu superbă:

Apropo, Christina Aguilera, o cântăreaţă cu voce btw, are piesă nouă. Dar probabil nu suficient de comercială, nu?

marți, 3 august 2010

Mai lasă-mă dracu cu mailurile de la Facebook

Aceasta este o postare mirceabadiană.

De ceva vreme tot primesc invitaţii peste invitaţii la o cauză pe Facebook, prin care se doreşte oprirea construcţiei unei şosele prin munţii Retezat. Înafară de faptul că oricât de populară a devenit această reţea de socializare, e destul de ridicol să crezi că vei opri construcţia şoselei prin acest demers, mie sincer mi se pare o cauză idioată. În România nu există drumuri, în caz că prietenii ecologişti nu ştiu asta. Eu cred că ştiu, ceea ce e cu atât mai grav.

Eu sunt o mare militantă pentru protecţia animalelor şi într-o bună măsură şi ecologistă. Doar că multe demersuri, ca şi isteria cu Roşia Montană, mi se par nerealiste. Te-ai gândit vreodată cum ar fi să locuieşti la Roşia să să fii sărac, dar sărac lipit pământul, şi mai ales, fără prea multe perspective de viitor? Eu am fost la Straja în clasa a 12-a. Naşpa, eu şi colegii de clasă nu aveam maşini, eram o clasă dezbinată şi deci nu ne-am adunat suficienţi ca să putem închiria la un preţ decent un autocar. Deci, am mers cu trenul. Plecat dimineaţa cu acceleratul de Galaţi, schimbat la Simeria pe un personal absolut infect ce ne ducea până la Lupeni. Personal plin de copii de ţigani şi feţe dubioase. De atunci părerea mea despre Valea Jiului e una foarte, foarte proastă.

Ok, înţeleg, s-ar tăia păduri, distruge peisaje. Dar totuşi, avem nevoie de şosele. Îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar în secolul acesta se cam circulă cu maşina. Asta e şi pentru prietenii mei bicicliştii, care sunt, în funcţie de culoarea semaforului şi dispoziţie, când pietoni, când conducători de vehicule. Din punctul acesta de vedere, unii dintre ei nu sunt cu nimic mai buni decât cocalarii cu bemveu pe care îi arată cu degetul. Mai ales că, probabil, în viitor, autoturismele nu vor polua aşa de mult.

Aşa că eu propun să o lase mai moale cu şoseaua. Poţi face campanii, dar reale, nu zdrăngăneli pe Facebook, pentru reducerea poluării cauzate de uzine, poţi să îi spui lu mami sau prietenelor că sunt nişte vaci pentru că poartă blană naturală (eu o fac şi mă simt foarte bine, dar nu cu mama, că ea nu poartă aşa ceva), poţi să îţi arunci gunoiul sortat, să duci diverse chestii la reciclare, să reduci consumul de curent, să militezi pentru castrarea câinilor vagabonzi. În general chestii care nu trag societatea de la dezvoltarea ei firească. Sunt curioasă câţi dintre cei care protestează pentru oprirea construcţiei unui drum i-ar spune vreo două dacă ar vedea un om chinuind un animal pe stradă.

Dacă tot am spus despre biciclete, am şi eu o idee mai inteligentă pentru amicii din Primărie şi cei de la Eco Club (apropo, când erau ţinuţi iepuraşii de Paşte în cuştile alea din centru cu zilele, unde dracu eraţi?). La Iaşi (şi dacă citeşti acum şi mai ai vreo ideea "nu te mai duce în Moldova" sau "moldovenii sunt cei mai proşti" te rog să te bagi singur acolo de unde din nefericire ai ieşit) se închide duminica un mare bulevard să se dea copchilăraia cu bicicletele şi rolele. Când eram mică am fost o mândră posesoare de BMX şi ulterior de role. Mie mi-ar fi plăcut să fi avut un bulevard la dispoziţie. Dar nu, noi facem piste de biciclete, deşi în majoritatea locurilor nu e spaţiu. De exemplu, eu consider că pistele din Calea Şagului sunt o adevărată bătaie de joc faţă de biciclişti. Dacă nu e loc, chiar trebuie să avem cu orice preţ ceva ca să arătăm ce oraş occidental este noi?

duminică, 1 august 2010

Prietenia, colacul de salvare când devenim neinteresanţi



Jack Sparrow spunea că există două categorii de lucruri, cele pe care le poţi face şi cele pe care nu le poţi face. Şi o altă vorbă foarte înţeleaptă spune că nu trebuie să îţi pierzi timpul cu cineva care nu e dispus să şi-l petreacă pe al său cu tine.

Sigur că toţi oamenii ne dezamăgesc, doar că unii ne dezamăgesc mai mult decât alţii. Acum câteva luni eu puteam să mă cert pentru că aveam tupeul nemărginit de a sta o noapte întreagă la ziua unei prietene, cu sărbătorită şi încă doar o persoană. Şi atunci ca şi acum cred că relaţiile de prietenie în general sunt mult mai altruiste şi mai ales, durabile decât relaţiile de dragoste. Prietenii îţi sunt alături de ani de zile, presupusul iubit e alături de tine de câteva luni, oricum cu variabile în funcţie de dispoziţie, şi probabil pe termen limitat de timp. Prietenii îţi sunt alături şi la bine si la rău, iubitul doar la bine. Orice om suficient de matur poate să-mi confirme chestiile astea.

Eu nu am putut să nu dau semne de viaţă când plecam la el. Eu nu aş putea să mă împrietenesc brusc cu persoane care ştiu că îmi bârfesc prietenii şi să mă duc pe la ele prin vacanţe. Şi nu aş putea să îi zic cuiva cum să îşi ţină ziua. Şi o calitate a mea, eu nu inventez scuze penibile când ştiu că aş fi nesimţită dacă aş spune adevărul.

Alţi oamenii pot şi cinste lor pentru capacităţi. Cred că e o calitate să nu ai niciodată îndoieli. Dacă cumva întorc spatele cuiva pe umărul căruia mâine o să vrea să plângă? Să poţi lăsa ceva durabil pentru nişte promisiuni incerte. Eu nu aş putea. Nu aş putea nici să îmi caut prietenele doar când nu mă caută niciun bărbat. Pot şi eu să tac şi să aştept ca lucrurile să se rezolve de la sine, doar că în cazul de faţă aş fi ales să nu o fac. Dar nu-i aşa, orice problemă care nu se rezolvă de la sine în 3 zile nu merită ca noi să ne batem cu capul cu ea. Uite că acum s-au rezolvat şi de data asta definitiv, ca să nu ne mai pierdem timpul cu chestiuni neesenţiale.

Anul acesta am renunţat la câteva persoane care erau o prioritate, pentru că am realizat că pentru ele devenisem o opţiune, şi nu eram nici măcar planul B. Partea cea mai nasoală e că am devenit planul Z în timp, la început lucrurile stând cu totul altfel.. În urma ruşinoasei retrogradări, am retras echipa. Mă mai bazez pe marketing, dar la magazinul oficial nu se mai vine iertare. Nimeni nu o mai fabrică, pentru că nimeni nu mai doreşte să o cumpere.

sâmbătă, 24 iulie 2010

Despre autonomie

Să fie clar de la început. Tata e din judeţul Iaşi, bunicul din partea mamei din judeţul Argeş, bunica din partea mamei e din Timişoara, cu tata ungur şi mama nemţoaică. Deci, sunt o corcitură veritabilă. M-am născut şi am locuit de atunci neîntrerupt la Timişoara.

Poate că Revoluţia ce a iybucnit aici ar fi avut altă faţă sau nu ar fi avut loc deloc fără Laszlo Tokes. Autorităţile au vrut să îl evacueze pe pastor din casa acestuia din Piaţa Maria, enoriaşii au protestat, s-a blocat tramvaiul, tămbălăul a început. Au existat voci care au spus că Tokes ar fi fost o unealtă a puterilor care nu mai doreau ca Republica Socialistă Română. Nu ader la teoriile aceste conspiraţioniste. Mai ales că te poţi întreba. Era agent al vesticilor, dornici de o nouă piaţă de desfacere, sau al esticilor, pentru care perestroika era doar o faţadă în spatele căreia puteau să uneltească o strategie mult mai subtilă de a-şi menţine sfera de influenţă. Trecutul lui Iliescu şi controlul energetic ar putea fi argumente pentru a doua variantă.

Totuşi, subliniez că nu îmi plac teoriile conspiraţioniste. Dar cum distrugi cel mai uşor un stat? Atentezi la integritatea sa teritorială.

Câteva cuvinte despre secui. Contrar opiniei generale, ei nu sunt maghiari. Sunt turci maghiarizaţi aduşi de-a lungul arcului carpatic pentru a apăra graniţele Ungariei Mari. De aceea, îi regăsim în centrul ţării, nu în Bihor sau Arad. Secuii vorbesc maghiara, însă una foarte stâlcită, foarte uşor de deosebit şi pentru cineva care nu înţeleg deloc ungureşte. De aceea, e relativ dacă este sau nu treaba UDMR-ului.

Despre restul Ardealului. Aici, până în secolul XI-XII, locuiau doar români. Dinaiă din gaşca lui Gelu, Glad sau Menumorut. Încet, încet, ungurii au început să cucerească teritorii. Sigur, s-au făcut colonizări, pentru că aşa a făcut orice Imperiu sau stat din istorie. Logic, românii nu au fost şterşi de pe faţa pământului. Argumentul cel mai firesc este faptul că aici a continuat să se vorbească româneşte şi să existe biserici ortodoxe. În plus, la un moment dat stăpânirea maghiară chiar traducea numele de familie româneşti. Şi uite aşa, după Primul Război Mondial, România şi-a luat Ardealul înapoi. Din nou logic, când au venit la putere comuniştii, au colonizat Ardealul cu moldovenii, oltenii şi răgăţenii, generic numite "venituri" de cei care vorbesc despre autonomia Banatului.

În secuime nu prea s-au obosit să facă cartiere pentru moldoveni, sau nu au mai apucat. Cert este că dacă vrei să vizitezi Carpaţii Orientali, probabil cea mai frumoasă grupă a Carpaţilor, o să observi că nimeni nu te bagă în seamă dacă vrei să cumperi o pâine şi ai tupeul extraordinar să ceri în limba română. Prin constrast, românii din Valea Timocului din Serbia abia îşi pot exercita dreptul la şcoli în limba română sau la a avea biserici ortodoxe pe stil nou. Despre ce vorbim, Laszlo?

Şi te rog nu îmi da exemplul Cataluniei. Spania a fost un stat format în secolul al XIV-prin unirea mai multor regate. Catalanii erau acolo dintotdeauna, nu i-a adus nimeni să păzească strâmtorile Pirineilor. Cât despre Kosovo, diferenţele religioase cauzate de Imperiul Otoman au făcut ca plavii să nu mai fie la ei acasă la Câmpia Mierlei. Dar probabil Kosovo nu şi-ar obţinut autonomia dacă Yugoslvia nu ar fi fost creată în mod artificial din unirea fostelor provincii ale Imperiului Habsburgic.

luni, 19 iulie 2010

O femeie proastă

Faza e mai veche, dar am vorbit cu mai multă lume despre ea şi se pare că au ratat informaţia. Ţin să subliniez că femeile care se bat pentru bărbaţi îmi trezesc compasiune. Bine, femeile se bat aproape doar pentru bărbaţi, sau pentru că una arată mai bine, deci în esenţă tot pentru bărbaţi. Mai sănătoasă e o cafteală între băieţi. Şi apropo, din moment ce era gată să se omoare pentru el, cum de nu a rămas cu prinţul? Tztztztz.
Dar cel mai mult îmi place cum simte ea nevoie să arunce cu noroi în tip. Sigur, el o mai iubeşte pe ea, ei evident că nu-i mai pasă, ea este marea divă, el este un ratat gras. Să arunci cu căcăt în omul pentru care înainte ai fost dispusă să mănânci mult căcat, tu fiind o gâscă fără demnitate, e foarte puţin credibil. Omul are o familie şi a scăpat de o târfă proastă ca tine. Tu ai scăpat doar de nişte aluniţe şi muuulte kilograme.

luni, 12 iulie 2010

Pentru adevăraţii orăşeni



Astăzi despre filmuleţul asta vorbeam. Simplă discuţie între colegi, se ajunsese să se discute despre fasole. Mi-am adus aminte că ieri am văzut filmuleţul ăsta şi am vrut să povestesc. Desigur, pentru că există persoane mult prea deştepte, nu am fost lăsată să termin frază şi am fost sfătuită să nu mai merg în Moldova. Probabil credea că doar în Moldova e accesibil youtube. Apoi bineînţeles, alt om inteligent s-a găsit să zică că moldovenii sunt cei mai de căcat oameni. Eu nu sunt în măsură să apreciez asta. Dacă îmi poate explica şi mie cineva legătura între a povesti şi un film de pe youtube şi a avea măcar o tangenţă cu o anumită regiune din ţara asta, îi dau premiu cizmele mele preferate.
P.S.1: În Moldova îmi plăcea că băieţii, în mod absolut surprinzător, arată a băieţi.
P. S.2: În Moldova, oamenii sunt în stare să îţi dea un suc de 3 lei după un pariu.
Da, m-aţi călcat pe nervi cu ifosele şi figurile voastre.

duminică, 11 iulie 2010

Irealitatea TV

Ok frumos, eclipsa de soare vizibilă în Pacificul de Sud. Dăm ştire. Înţeleg. Dar de ce cheamă o astroloagă în platou? Eu m-am tăvălit de râs aşa că împart cu voi ce a zis tanti la marea televiziune de ştiri:
  • eclipsa e în Vărsător, România e o ţară sub semnul Vărsătorului, deci o să fie naşpa
  • inundaţiile şi dezastrele au loc din cauza eclipsei (nu ştiu de ce parcă îmi amintesc că 2001 a fost una din cele mai calde şi secetoase veri)
  • o să apară tensiuni politice
  • America de Sud o duce cam nasol din cauza eclipsei, şi de aceea Uruguay a pierdut finala mică
  • Neptun e retrograd şi el e zeul mării, deci din nou motiv să curgă apă multă
  • relaţiile de căcat se vor destrăma ( >:) )
  • cei care au muncit o să vadă acum rezultatele :D:D:D

luni, 5 iulie 2010

Semne proaste BAC-ul are

Acum trei ani în curtea Colegiului Bănăţean eu eram supărată că am luat doar 9,65 la BAC. Azi am văzut la televizor un băiat foarte fericit că a luat 7,51. Da, într-adevăr, nu mai contează notele de la examenele orale, care ridicau media, dar totuşi, să pice 41% din Capitală mi se par epuţin cam trist.

Mai amuzantă e explicaţia unuia de la inspectorat, conform căruia notele din acest an sunt mici pentru că elevii au avut trei probe unde au trebuit să demonstreze în scris ceea ce ştiau. Serios? Păi şi până acum erau probe scrise, eu de exemplu am dat patru pentru că nu am vrut să mă bag în rahatul de proba de la sport, unde ştim cu toţii cum se luau notele.

Oricum, e bine dacă notele sunt atât de proaste pentru că nu s-a copiat şi s-a corectat pe bune. Generaţiile care au fost anul acesta la liceu sunt din ce în ce mai puţin preocupate de şcoală. De exemple, nişte vecine de-ale mele mergeau în clasa a nouă cu ditamai stratul de fond de ten şi perle bronzante pe faţă la şcoală. În fiecare dimineaţă. Nu sunt împotriva machiajului, dar totuşi. Apoi, a urmat firescul. Poze după sex cu iubi puse pe hi5. Aşa că e bine ca cineva să le bage minţile în cap, chiar dacă e oarecum tardiv.

Spun asta pentru că să dai examene pe baza unor subiecte publicate înainte e o glumă proastă. Chiar aşa mari sunt interesele pentru vânzările la cărţile cu rezolvări?

Interesant este că după ce a condus ani de-a rândul în clasamentul celor mai mari medii la BAC (prietenii ştiu de ce), Mehedinţiul nu mai e pe primul loc.

Stau şi mă gândesc ce ar fi scris copiii aştia dacă le pica şi lor tradiţionalismul, ca şi mie. Dacă au putut să scrie că Harap-Alb semăna cu Mihaela Rădulescu, cred că e logic că Spânul semăna cu Andreea Marin. Si Ileana Cosânzeana, invariabil, este sosia lui Ştefan Bănică.

sâmbătă, 3 iulie 2010

Sunt rea

Pentru că unii o cer şi pentru că până acum, în rolul acesta mi-a stat cel mai bine. Am găsit ceva interesant aici. Menţionez că nu sunt de acord cu punctul 86 şi cunosc destui dinamovişti de acolo. Însă:
6. Ţi-ai lăsat unghia de la degetul mic să crească pentru că aşa e cool.

marți, 22 iunie 2010

Poate dacă ploia s-ar opri

Ieri a plouat. Tare. M-am uitat pe diverse portaluri şi din comentariile forumiştilor am aflat cine sunt vinovaţii. Lista e lungă şi trebuie să ne pregătim să luptăm împotriva conspiraţiei meteorologice. Deci: Udrea, Videanu, Băsescu, Ciuhandu, Boncea!?, bănăţenii leneşi, moldovenii fomişti şi veniturile de olteni.

Lumea pur şi simplu nu înţelege că exista momente când omul e foarte mic în faţa stihiilor. Ieri ni s-a reamintit asta. Nu ştiu exact cum stă treaba cu canalizarea Timişoarei, dar eu nu am mai văzut niciodată aşa ceva aici. Am văzut că spunea cineva că s-a mai întâmplat aşa ceva prin 1981. Deci acum 30 de ani. Nu cred că stăm aşa rău. Sigur că ceea ce s-a întâmplat la mall este jenant, pentru că o construcţie de asemenea pretenţii nu ar trebui să aibă tavane care cad, cum a fost cel de la Auchan.

Mai interesant mi se pare că până acum în media vedem doar imagini din centru. Eu aş vrea să văd imagini din Kuncz şi o să caut azi toată ziua. Merită. Despre Ronaţ la fel, am citit doar că apele nu s-au retras încă.

Oricum, cel mai amuzant e că orice s-ar întâmpla, se declanşează din nou conflictele inter-regionale. Sigur, probabil mie îmi scapă inscripţiile de oltean pe care veniturile le au în frunte. Pentru că altfel nu înţeleg cum ştiu unii atât de sigur că studenţii ieşiţi în faţa la C15 erau oltenii, şi mai ales, de unde ştiu că TOŢI erau olteni. Am observat că de fiecare dată când e vorba de studenţi din Complex, toată lumea crede că toţi sunt olteni. Pot la fel de bine să fie basarabeni, ardeleni, chiar bănăţeni din Caraş sau Lugoj, Făget, Jimbolia, etc.

Nu că mi s-ar părea inteligentă atitudinea oltenilor care au început să urle că Timişoara e penală. Dacă e aşa împuţită Timişoara, de ce nu v-aţi dus la facultate la Bucureşti? Poate pentru că acolo se dă admitere la majoritatea specializărilor? Mai mult, am văzut un cretin ce înjura la Agenda pe forum. Semna cu numele Iaşi. L-aş întreba şi eu de ce postează comentarii pe agenda.ro şi nu pe site la Evenimentul. Poate pentru că viaţa l-a adus şi pe el pe aceste împuţite meleaguri bănăţene, unde, de bine de rău, găseşti mai uşor ceva de lucru.

Concluzia: prostia nu ţine cont de regiune, e nemuritoare şi cu forţele mereu în creştere. Mie mi-a plăcut filmuleţul cu Mamaia. Şi P.S. Chiar ziceam acum câteva zile despre inundaţiile de la Galaţi şi cât de greu e să se întâmple la noi. Uite că s-a întâmplat.

joi, 17 iunie 2010

We are all going to die...Sau poate nu

Am primit azi pe mail o palaloghie despre împrumutul FMI şi cum va duce acesta într-un final la chip-area omenirii, şi deci, deşi mailul nu menţiona asta, la marcarea tuturor cu cifra Fiarei, după cum scrie în Apocalipsă. Nu pun textu mailului aici pentru că e mult prea lung şi ft obositor. Eu l-am citit şi vă fac rezumat.
No, se spune că familiile Roschild şi Rockefeller, bineînţeles bad, bad Jews vor să falimenteze planeta şi să reducă populaţia globală la 500.000. Totul începe prin conspiraţia băncilor austriece, care au forţat împrumutul, bineînţeles, finalizat de politicieni, cum altfel?, masoni. Ca să reducă populaţia, suntem otrăviţi prin adaosul de sirop de porumb şi prin vaccinări. Ceea ce într-adevăr m-a făcut să îmi ridic serioase semne de întrebare despre inteligenţa celor ce au dat mai departe enormitatea asta de mail este ceea ce se spune despre mişcarea feministă. Şi anume, că a fost provocată pentru ca şi munca femeilor să fie impozitată şi să se nască mai puţini copii. Foarte tare, păcat că născând mai puţini plozi, şi speranţa de viaţă a femeilor a crescut, pentru că nu e tocmai sănătos să ai un număr mare de naşteri, mai ales începând de la o vârstă fragedă. Unde mai pui că altfel de ocupi de un număr rezonabil de copii decât de o turmă.
Nu ştiu de ce oamenii ăştia nu înţeleg că este natural ca economia să aibă perioade de creştere şi desceştere. În manualul meu de engleză era o poză cu un teanc imens de bancnote din timpul Marii Crize. Cu el te duceai să cumperi o pâine. Io zic că deocamdată nu stăm atât de rău. Mai apoi, nu ştiu de ce toţi idioţii bigoţi se opun paşapoartelor cu cip, care sunt foarte utile în cazul răpirilor şi pot contraca, deci, traficul de carne vie şi organe. Şi i-aş sfătui pe toţi hitlerii apocaliptici moderni să înţeleagă odată pentru totdeauna că Apocalipsa nu e decât o carte despre căderea Imperiului Roman, scrisă de nişte evrei care nu mai suportau să fie sub stăpânirea Romei. Care Roma de altfel l-a şi ucis pe Iisus, pentru că era un agitator politic, iar povestea cu Baraba nu e decât o altă demonstraţie că istoria e scrisă de învingători.

duminică, 13 iunie 2010

Dureri de minte

Te sună un nr necunoscut în mod insistent, dar nu apuci să răspunzi. Ce faci?
a. aştepţi ca în cele din urmă persoana care te caută să sune din nou
b. suni tu la numărul respectiv şi întrebi cine e
c. dacă consideri că nu ţi se va răspunde, suni a doua zi cu număr ascuns
d. întrebi persoanele apropiate dacă cumva te-au căutat
e. suni fosta prietenă, la o oră total nepotrivită la care ea ar putea să fie cu alt băiat după ce tot tu, într-un acces de inteligenţă îi interzici să te mai contacteze. O saluţi în mod total nepotrivit şi forţat cu "bună seara" de parcă nu aţi vorbit zilnic timp de luni întregi. O întrebi în mod absolut jenant dacă nu cumva e ea, trăind încă cu impresia că mai e disperată după tine.

vineri, 11 iunie 2010

Reclame idioate

În ultima vreme mă calcă pe nervi următoarele:
  • reclama cu Bella-rebela. Nu înţeleg legătura dintre rebeliune şi utilizarea de absorbante zilnice. Doar asocierea fonetică e stupidă.
  • faza cu "creme brulee" de la reclama la corn cu ciocolată. Pe lângă faptul că ala ce citeşte textul pronunţă execrabil cuvintele în franceză, se poate spune foarte simplu cremă de zahăr ars. Dar nah, presupun că sună mai inteligent în franceză, aşa, ca mulţi să nu ştie ce mănâncă.
  • reclamele în care nevasta gravidă a lu CRBL e pe post de plantă decorativă. Aştept să facă varianta în care femeie aia deschide gura.

joi, 27 mai 2010

Cu inima smulsă din piept

Am citit cartea cu acest titlu a lui Radu Paraschivescu şi mi-a plăcut. V-o recomand. Deşi nu era chiar ceea ce mă aşteptam, dar nu în sensul calităţii, ci al poveştii. Eu credeam că el o s-o omoare pe ea. Dacă vreţi să aflaţi cine, citiţi cartea.
"Fiecare poveste de dragoste poartă în ea pariul veşniciei. Fiecare îndrăgostit vrea ca iubirea lui să treacă dincolo de toţi şi de toate. Şi fiecare îşi preţuieşte aleasa după cum se pricepe, după cum poate şi după cum crede de cuviinţă. Unul îi ridică un palat, altul îi scrie poezii. Unul o îngroapă în flori, altul îi dăruieşte inele. Unul îi face zece declaraţii pe zi, altul o adoră mut, cu ochii mari. Unul regândeşte lumea de dragul ei, altul ucide. Dar niciunul nu acceptă că ar putea să existe pe lume poveste mai intensă sau mai vie decât a lui."
"Când pleci, mă simt de parcă mi-ar fi smuls cineva inima. Rămâne un gol însângerat. Un loc unde nu mai poate să crească nimic. Un pustiu pe care nici soarele suit pe boltă nu poate să-l lumineze."
"- Vreau să-mi arăţi cum faci flacăra să nu se stingă niciodată. Învaţă-mă şi-o să vezi dacă sunt sau nu un elev bun.
- Pentru asta trebuie să fii pregătit să te arzi de multe ori, îi spuse Ines cu un glas moale. Sunt lecţii care lasă urme, dragul meu."

vineri, 14 mai 2010

Eu cu cine ma mărit/identific?

Ştiu că o să mă urască jumătate de facultate pentru ce scriu aici.

Dar nu-mi pasă, pentru că atitudinea unora deja devine enervantă. La mine la jurna multe fete sunt căsătorite. Nu le urăsc, invidiez, frustrările mele legate de acest aspect al vieţii sunt eminamente subiective şi legate de chestia din postările de mai jos. Dar faptul că a ajuns să fie uncool să fii nemăritată la vârsta asta mi se pare de-a dreptu lame. Şi ideea că totul depinde de tine, fată, o da, it sucks.

De multe ori am văzut că nunţile scot ce e mai urât din oameni. Certuri pe daruri de nuntă, invidii pentru dimensiunile pietrei de pe inelul de logodnă, bârfe, etc. Oricum, nu mă grăbesc, niciodată nu m-aş fi căsătorit până la încheierea masterului minim. Adevărul e că nici nu sunt în stare să ţin o gospodărie, dar intenţionez serios să învăţ să gătesc cât mai repede. Asta pentru că mie mi se pare uncool să mănânci după căsătorie la restaurantul Mama SRL. Sau mi s-ar părea lame să nu am timp să mă ocup de examene şi licenţă pentru că îmi urlă bărbatu acasă de foame.

Cool mi s-ar părea să pot să îmi aştept soţu în cea mai sexi lenjerie şi să pot să fac dragoste prin toată casa la orice oră a zilei, fără să mai fie părinţii cuiva prin preajmă. Şi să mi se spună doamnă atunci când nu o să mai arăt ca o fetiţă de 15 ani deşi am 21.

Ştiu că e foarte greu de realizat ce spun eu mai sus. E greu să ai unde sta, e greu să ai un servici decent. Mai ales că în realitate, o nuntă depinde de mulţi factori. Între care banii joacă un rol foarte important. Îi ai, faci nunta. Nu îi ai, nu o faci. Apoi, găsirea acelui "the one" nu e o treabă uşoară. Şi de multe ori şi ea depinde de hazard. Sau poate mi se pare mie, eu fiind mult prea uncool pentru această lume a verighetelor.

Nu mă deranjează că unii se căsătoresc şi alţii nu. Mă deranjează că a fi căsătorită a ajuns să fie o mare virtute şi cei care încă nu au făcut pasul sunt din acest motiv incapabili. Poate unii chiar vor o carieră sau preferă să aştepte şi să nu se înscrie în acea rata de 50% a divorţurilor din lume. Aici sunt sarcastică dar meritaţi. E foarte simplu să îţi trăieşti viaţa după tiparul poveştilor. Mai greu e să stai acasă singură sâmbătă seara. E infinit mai greu să nu mai ai pe cine suna când ieşi nervos de la facultate. Şi poate mai dificil decât să faci nişte sarmale e să nu îţi spună nimeni te iubesc la cursul festiv. Pentru că despre chestia asta nu s-au scris reţete.

O nuntă poate să facă oricine dacă i se pun la dispoziţie resursele necesare. Dar să ai puterea să faci singură lucruri pe care alţii le fac în doi, asta e adevăratul merit.

Sunt circumspectă dacă mă voi căsători vreodată. Regia vieţii mele de până acum mă face să fiu aşa. Poate peste câţiva ani o să am motive să vă invidiez. Dar acum nu am. Eu sunt cu licenţa aproape gata, mă doare la banană, nu trebuie să lucrez într-un domeniu în care nu mi-am dorit doar pentru a ne întreţine, pot să atârn în Unirii la citro sau pe pită, pot să mă destrăbalez în cluburi şi, probabil, cel mai frumos, viaţa mă împinge de la spate să mă aranjez şi să încerc să fiu în fiecare zi mai frumoasă şi să nu devin o femeie(!) comodă.

sâmbătă, 1 mai 2010

J'accuse. Protest împotriva inepţiilor

Nu suport ca cineva să îmi spună nişte aberaţii şi să dea vină pe mine pentru că nu pot să gândesc ca şi cum mi-ar curge scuipat din gură de proastă. Botanistă nu am fost şi nu voi fi niciodată, spre marea nefericire a altora. Sunt suficient de înţelegătoare ca să admit că persoanele cu care te cerţi pot persevera până în pânzele albe în a spune că albul e de fapt negru. Dar ca cineva din exterior să vină şi să spună la fel, mai mult, să dea vina pe mine, ASTA NU.

Io fiind mai de la ţară aşa, n-am aflat până la vârsta asta că dacă iubeşti pe cineva, trebuie să participi la o licitaţie. La mine la Cucuieţii din Timişoara, un bărbat sau o femeie se cuceresc, nu se cumpără. Treabă infinit mai dificilă, doar pentru a scoate bani din portofel nu trebuie să existe compatibilitate. Nu e nevoie de farmec, trebuie doar un singur lucru: lipsa de demnitate. Şi marea capacitate de a te minţi singur toată viaţa (în general treaba ft contraproductivă). Vrăjeala, privirile subtile, tremuratul vocii, un dans, toate astea sunt poveşti. Scoţi frate banu, pe care de altfel puteai să îl cheltuieşti cumpărându-ţi ceva ţie, şi investeşti.

În filme şi cărţi, oamenii îşi vindeau sufletele pentru putere sau pentru dragostea cuiva. În era tehnologiei, miza sunt iphone-urile. Ok, înţeleg că eşti ieftin. Dar nu tolerez ca cineva să îmi spună că e normal şi ar fi făcut la fel. Îmi vărs frustrările aici pentru că am constat că nu am cu cine discuta. Asta e, vieţile noastre nu mai pot continua fără iphone-uri, frate. Şi dacă la 14 ani deja gândeşti aşa, globul meu de cristal are o perspectivă cam sumbră asupra vieţii tale.

Partea a doua. Nu suport, îmi vine să vomit pur şi simplu când cineva dă vină pe altcineva pentru ceva ce şi-o face cu mână lui proprie mai intens decât o labă matinală. Când mai e vorba şi de mine, cu atât mai rău. Dacă ai fi acum în faţa mea, te-aş omorî pur şi simplu. Tu iei decizii pentru că vai, eu sunt o mare dezamăgire, şi tot tu eşti supărat şi eu sunt marea-aducătoare-de-nefericire. That's it, m-aţi prins, eu sunt Răul Suprem. Pentru voi toţi, am o veste proastă: Luke, I am your father.

Acum să vă prezint fişa postului meu, în caz că vreţi să aplicaţi pentru job. M-am certat cu rude pentru tine. Nu-i stres, oricum rudele sunt dezaxate. Dar ideea rămâne. Am bătut drumuri pentru tine. Ţi-am suportat ifosele de gelozie când o singură dată m-am dus la ziua celei mai bune prietene. Asta în condiţiile în care relaţia noastră a fost mereu bântuită de ordinara ta de fostă viitoare conlocuitoare. Nici măcar nu m-am supărat, îmi era drag de tine aşa gelos. Îmi era drag de tine aşa încăpătânat. Nici nu ştiu de ce scriu la persoana a doua, oricum nu citeşti chestia asta. Cum e într-o melodie a Shakirei, aş fi învăţat să gătesc pentru tine. Aş fi stat cu tine în fiecare seară să te mângâi pe spate şi pe tălpi. M-aş fi uitat cu tine la desenele alea imbecile şi filmele de pe Disney Channel şi mi-aş fi ocupat timpul mângăindu-te. La sarcinile astea de rău suprem se adaugă şi faptul că nu am suportat orice. Dar nah, I guess i get to keep my job.

Nu am suportat să văd că devii un monstru. Nu am vrut să te las şi am făcut ce am ştiut eu că pot să te împiedic. Mi-ai stricat prezentul, nu te-am lăsat să îmi iei şi trectul. Amintirile sunt ale mele. Nu am vrut să cred că erai aşa când urcai cu mine în braţe 4 etaje sau când săreai din tren că uitaseşi să cobori. Nici când ne întâlneam pe ascuns sau când îmi făceai clătite. Vreau să rămân cu ultima privire de pe peron, nu cu nişte urlete la telefon.

Şi mai important de atât, nu vreau să renunţ la mine însumi. Oricât de mult iubeşti pe cineva, nu trebuie să devii sclavul nimănui. Absolut nimeni nu merită asta. Viaţa o să vă arate cât de mult vă înşelaţi. Toţi oamenii care pun materialul în faţa sentimentelor ar trebui să primească mulţi bani şi multă singurătate. Şi dacă au noroc, să nu fie prea târziu să se poate îndrepta.

Pentru noi e târziu.

P.S. : Păstrează biletul.

marți, 6 aprilie 2010

Viaţa nu e un Ever After

M-am chinuit să găsesc pe youtube discuţia dintre prinţ şi Da Vinci, dar nah, cam nu există. Aşa că reproduc, deşi nu îmi place, discuţia. (Nu îmi place pentru că mă simt slabă când îmi atribui replici pe care pot uşor să le pun din linkuri - slăbiciune sentimentală, my bad).Deci, prinţu era supărat că Cenuşăreasa l-a minţit despre originile ei şi îi spune lui Da Vinci că iubirea nu poate exista fără încredere. La care maestrul îi răspunde că nu ştie cum poate exista iubirea fără încredere, dar ştie doar că nici viaţa nu poate exista fără dragoste. (What is love without trust? I don't know, all I know is that a life without love, is no life at all) Nu e nici pe jumătate la fel de expresiv ca în film, dar it will have to do for now. Dacă vreodată găsesc partea, promit să o pun aici pentru că e absolut genială.

Viaţa nu e un Ever After pentru că lipseşte personajul Da Vinci. Că în rest, no problem, le avem pe toate. Avem surorile invidioase, bârfitoare şi intrigante. Avem părinţii neînţelegători. Avem regulile stupide care chipurile ne-ar învăţa cum să trăim. Avem oamenii care orice ar face, vor doar să ne facă să suferim. Avem prinţii care ne dezamăgesc şi nu ne înţeleg sacrificiile sau dragostea. Avem şi marea calitatea de a dezamăgi fără a avea intenţia, dar pentru că în împrejurările date viaţa nu ne-a invăţat să reacţionăm altfel. Tot ce lipseşte e discernământul de a vedea ceeea ce e important între atâtea detalii.

Eu am fost mereu o persoană impulsivă şi m-am temut că mai devreme sau mai târziu în viaţă asta îmi va afecta o relaţie. De asta, tot timpul am încercat să fu înţelegătoare şi să nu ma isterizez. În circumstanţele date, mi-a reuşit mai mult decât eroic. M-am autodepăşit la autocontrol şi totuşi, a fost o greşeală. Pentru că nu am pus piciorul în prag când era nevoie şi pentru că am obişnuit lumea prost. Facerea de bine, futerea de mama. Mai nasol e că totuşi mă simt aiurea pentru ce s-a întâmplat, deşi nu văd ce aş fi putut face. Am vrut doar să verific ceva în circumstanţele în care ar fi făcut la fel şi nu m-ar fi crezut.

Când spunem ceva la mânie, e posibil ca vorbele acelea să facă rău celuilalt pentru tot restul vieţii şi ca niciodată relaţia să nu mai fie la fel. Am făcut amândoi la fel. Aşa e firea mea. Dacă îmi spui ceva ce mă distruge, am să îţi zic şi eu ceva din care să crezi că nu îmi pasă. Şi nah, până acum mi-a ieşit întotdeauna. Joc bine şi pot fi blamată pentru asta, dar nu am meritat ce mi s-a întâmplat astăzi. Aş fi preferat să recunoască măcar în ceasul al douăsprezecelea şi totuşi nu a făcut-o.

Uneori, noi femeile plecăm doar ca să vedem că se vine după noi şi că suntem iubite. Asta e din alt film, că azi eu sunt cu filmele, Parent Trap. Arată foarte bine altă chestie din viaţă, că la you-didnn't-came-after-me răspunsul e de multe ori I-didn't-know-you-wanted-me-to. Partea proastă e că acum nu ştiu exact cine e cine.

Ideea e că am făcut-o azi de oaie. Tare. Deşi nah, cine a citit până acum, probabil şi-a dat seama că simţeam nevoia să scriu aici. Dar nu ca să mă plâng. Pentru că e acum supărat şi nu vrea să mă asculte. Nu ştiu dacă o să vrea vreodată. Ideea nu era neapărat să îmi cer iertare, pentru că am greşti amândoi. Doar vreau o ocazie să mă fac înţeleasă sau măcar să nu rămână nimeni cu impresia că din partea mea nu a fost iubire. Dar iepuraşul a trecut, aşa că probabil dorinţa nu o să mi-o împlinească nimeni. Aiurea e că nici eu nu pot.

So kids, what have we learned today? Bunele intenţii duc spre iad. Iadul cel mai nasol. Iadul suferinţei din dragoste.

joi, 18 martie 2010

Hainele noi ale lui Lady Gaga

Lady Gaga are videoclip nou, în colaborare cu Beyonce. Nu mă chinui să pun link pentru că probabil hidoşenia ne da bombarda în curând pe toate posturile de muzică. De la o vreme Gaga a alunecat într-un grotesc pe care nici ea nu îl mai înţelege. Sigur, pentru noi prostimea se servesc texte de PR despre conceptele, metaforele, subtilităţile din videoclipurile şi ţinutele ei. Aiurea, doar mai trânteşte ceva pe ea ca să fie originală. Niciodată nu am fost fana originalităţii doar de dragul originalităţii. Primele videoclipuri erau ok, "Paparazzi" mergea, dar de la "Bad Romance" şi până la porcăria asta de "Telephone" deja mi se pare prea mult. Evident că nimeni nu are curajul să spună că deja imaginea Lady Gaga a devenit oribilă. "Cum să spui aşa, dar vai, e Lady Gaga!" Şi uite aşa, orice căcat pe care Gaga şi-l pune pe ea va ajunge un mare trend.

joi, 11 martie 2010

Nu mai pot cu Bianca Drăguşanu

E pe toate posturile, o găseşti pe toate site-urile. Până şi colegele au văzut-o. Unde? Oroare. La Timişoara. Vreau şi eu să ştiu ce e aşa interesat la relaţia ei fabricată cu Botezatu. Trebuie să fii prost de îţi curge scuipatu din gură să crezi că aia chiar sunt împreună. Trebuie să fii virgin din punct de vedere social ca să crezi că ea e aşa frumoasă de la natură. Trebuie să fii mai prost ca o amoebă să susţii că are simţul umorului sau personalitate what-so-eva. Atunci, DE CE? Ce a făcut ea aşa interesant, înafara de faptul că s-a culcat cu tot Bucureştiul? Fotomodele mai sunt, femei uşoare la fel. Ţoape ce umblă cu alţii pentru bani, gârlă. Atunci, de ce mă tot torturează cu genele ei cât copacii? A da, ca tabloul să fie complet, a mai şi făcut avorturi, că doar nu are bani să crească un copil sau să îşi cumpere anticoncepţionale. Pe bune, chiar un jeg.

marți, 9 martie 2010

Hai la baba să-ţi ghicească

Vrăjitoarele i-au pus gând rău lui Alin Popoviciu. Cică îl vor lovi cu magia neagra. E amuzant cum zgripţuroaicele susţin că magia are de fapt rolul să ajute oamenii. Eu sper ca proiectul de lege să treacă. Deşi e foate greu într-o ţară superstiţioasă şi plină de proşti ca România. Niciodată nu am suportat aşa-zisele vrăjitorii, ghicitoarele şi, în capul listei, proştii care apelează la aşa ceva. Trebuie să fii extrem de retardat să crezi în aşa ceva şi complet imbecil ca să mai şi dai bani pentru asemenea prostii. Sunt pentru interzicere, nu impozitare, pentru că numai acest gen de măsuri mai pot scoate România din Evul Mediu.

marți, 23 februarie 2010

Hip-hop de Timişoara


După cum se vede, videoclip filmat la noi în oraş. Mie mi se pare o piesă bună, vă recomand tot de la Eli şi "Nu o să mai fie ce a fost", care e pur şi simplu superbă. Negativul ce se aude la începutul videoclipului e de acolo. Şi ar mai fi şi cunoscuta "Domnişoara din Timişoara".

vineri, 19 februarie 2010

Despre probleme existenţiale

Încep să cred că am avut o viaţă grea. Pentru că altfel nu pot să îmi explic cum ştiu eu să îmi rezolv problemele şi mai ales, cum nu îmi fac probleme din orice prostie. Nu am mers la nicio şcoală să învăţ asta. Nici miserupistă nu sunt, având în vedere notele mari şi avansul licenţei.
Am şi eu probleme, şi încă din ce în ce mai multe. Pentru mine e o problemă că nu pot să trăiesc aşa cum vreau, că nu am dreptul să iubesc, că plătesc pentru faptele făcute de altcineva -pentru că, evident, şi eu voi face la fel, predicţie infailibilă şi bazată pe fix nimic-, că nu pot schimba cu absolut nimic lucruri pentru care alţi oameni au şansa să lupte, că s-ar putea să nu mă pot înscrie la masterul visat, că nu am apartament, că s-ar putea să nu mă pot angaja, că poate nu voi ajunge niciodată să fiu jurnalistă. Pe scurt, am perspectiva sumbră: no money, no life.
Mă scoate pur şi simplu din sărite când văd cum se milogesc unii pentru note, cum cea mai mare problemă în viaţă e numărul de prezenţe cerute la facultate, cum cuvântul căcat stârneşte valuri de indignare. Chiar la atât se rezumă viaţa? Adică pe bune, ca să nu dau exemplu celor ce nu au ce mânca, dar când mulţi oameni rămân şomeri, când alţii dau parţiale în fiecare săptămână, când mulţi îşi rup spatele în contrucţii prin ţări străine, chiar crezi că tu, student la jurnalism, eşti cel mai persecutat din lume? Şi nu îmi vorbi de principii, pentru că principiile nu ţin de foame şi în realitate afectează prea puţin vieţile noastre.

joi, 18 februarie 2010

Da

Anda se hotărăşte să Veronika.

marți, 16 februarie 2010

Ce mai fac în ultima vreme

De azi am un nou hobby/tic/dependenţă. Am o poză în portofel. Mică. Şi cu ceva albastru. O scot non-stop şi mă uit la ea, stau cu ea proptită de geantă în faţa mea la seminarii şi de mâine şi la cursuri. Persoana din ea are o caracteristică aparte. Când spune că se mai gândeşte, la el nu e ca la toată lumea. E persoana pentru care "poate" chiar înseamnă "poate". Treaba asta îngreunează lucrurile, da eu mă adaptez.
Nu ştiu dacă e o declaraţie de dragoste şi nici nu ştiu prea bine ce scriu. Doar simţeam nevoia. Trec pe lângă panourile cu I love milka şi mă zgârii puţin pe ochi. La fel probabil o să mă simt şi când ajung la mall. Dar nu contează. Ştiu că ai fi mers departe pentru mine. Mereu am să fac şi eu la fel. În varianta mea, fără partea "am să încerc". :)

miercuri, 3 februarie 2010

Cenuşa

trei bilete: două de autobuz, unul de tren. nişte petale uscate de trandafiri. multe poze. câteva melodii. ceva rămas pe fularul cu Steaua de pe pernă.
Nici chestia asta nu mai e valabilă. Sorry pentru inducerile în oroare, dar sabotajul tehnologic s-a mutat la el şi ca orice persoană paranoică care se respectă, când nu am veşti cred în mod patologic că am fost părăsită.

marți, 2 februarie 2010

Who the fuck is Scart?

Vreau şi eu să ştiu de ce tot primesc mailuri de Scart, nişte idioţi care scriu la şfârşitul adresei Temeswar. În general şterg mailuri care vin din surse care în mod normal nu aveau de ce să aibă adresa mea. Pe asta chiar intenţionam să îl citesc, dar când am văzut că e scirs de o persoană aşa imbecilă am renuţat şi o să le dau şi spam.

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Regretele, la tine


Pentru că nu pot să dau explicaţii. Un singur lucru: nu regret nimic.
Chestia asta nu mai e demult valabilă, dar o las pentru că secvenţa de film e mişto.

joi, 21 ianuarie 2010

Nu mai suport TV-ul

În seara asta mi-am propus să mă uit la talk-show-uri politice pentru că am derogare de la programul de webcam (îi era somn la iubi). Şi ce să zic, hai să fiu şi eu jurnalistă şi să văd ce mai e prin politică şi pe la emisiunile de prime-time al ştirilor (care nu e acelaşi cu cel al televiziunilor generaliste). La Realitatea, transmisiune în direct de la doi pensionari de acasă. Şi vorbind cu Renate, îmi spune că Bendeac e la Antena 3. Tema emisiunii: cine înşeală mai mult? Aberaţii între Gâdea, Badea, Bendeac,Dobre şi Maria Dinulescu, mă rog, ultima mai mult tăcea. Eu cred că cel mai mult înşeală Băsescu.
Foarte trist e că peste două săptămâni dau examen din editorial şi, vrând-nevrând, va trebui să mai urmăresc rahaturile de seară. Ieri foarte dezbătută era flacăra violet, porumbelul suprem al prostiei Mihaelei Geoană. Menţionez că din timpul campaniei electorale nu mai rezist să mă uit la cei doi mastodonţi ai ştirilor din cauza subiectelor incredibil de jenante şi a manierei de abordare şi mai idioate. Ok, dar totuşi campania s-a terminat. Ei când o să îşi revină?

vineri, 15 ianuarie 2010

Sondaj

Înşir dilemele aici că poate sunt eu deja paranoică şi subiectivă. Dar:
1. Cât de normal este să reproşezi cuiva că şi-a luat cizme fabricate în Australia?
2. Este stabilă dpdv psihic o persoană căreia acum o săptămână îi plăceau cumpărăturile tale, iar astăzi îţi zice să sunt nişte prostii mari şi că e o mare imbecilitate că ţi-ai cumpărat acele lucruri?

joi, 14 ianuarie 2010

:)

N-am reusit sa te invat sa crezi in vise, dar macar te-am invatat sa visezi.
P.S.: La partea intai inca mai lucrez.

duminică, 10 ianuarie 2010

Articol



Piercing
O nouă modă sau vechi de când lumea?


Nu ne mai ajunge un cercel în ureche. Fetele defilează cu bijuterii în buric. Ne împodobim nasul cu o pietricică. Cei mai rebeli îşi străpung sprânceana sau limba. Contrar opiniei conservatorilor, piercingul nu e o găselniţă a tineretului, ci poate fi regăsit la majoritatea culturilor.

Istoria sa e veche. La egipteni era un semn de nobleţe. Femeile aveau piercing în buric, iar bărbaţii în sprânceană. Indiencele se mândresc şi acum cu cercelul din nara stângă, simbol al feminităţii. Africanii îşi fac piercinguri ritualice în obraji sau urechi, iar aztecii îşi făceau în organele genitale pentru a mulţumi zeii.

Vindecarea piercingurilor

Dacă vrei un piercing, trebuie să îţi iei câteva măsuri de precauţie. Este important să fie făcut în condiţii sterile. SIDA se poate lua şi aşa. Ideal este să fie făcut la un salon autorizat.

Prima bijuterie trebuie să fie din aur medicinal, titan sau oţel chirurgical. Atenţie! Nu folosi bijuterii de argint până nu se vindecă. Se va infecta urât. Sfaturi în perioada de vindecare:
ureche (6 săptămâni lob, 4-6 luni cartilaj): se poartă aur medicinal sau titan şi se curăţă săptămânal cu tetraciclină unguent
nas (6-8 săptămâni): se poartă cercel de titan cu tijă şi se curăţă cu apă oxigenată şi unguent de gălbenele zilnic
sprânceană (6-8s ăptămâni): bijuteria trebuie să aibă tija lungă şi se curăţă cu betadină zilnic
buză sau limbă (6-10 săptămâni): nu se consumă lactate şi ouă şi se foloseşte apă de gură fără alcool
buric (2-6 luni): bijuteria trebuie să aibă tijă lungă, se curăţă de două ori pe zi cu betadină


joi, 7 ianuarie 2010

Scrisoare deschisă către toţi idioţii care se bagă în viaţa mea. Nu aştept răspuns

Am tăcut până acum dar simt că răbufnesc, aşa că mă descarc pe această cale.
1. Am 21 de ani. Conform legilor acestei şi a oricărei ţări de pe acestă planetă, sunt majoră. Deci fac ce vreau şi orice tenativă de a mă obligă să fac ce vor alţii poate avea consecinţe penale pentru ei.
2. Mă îndrăgostesc de cine vreau, când vreau, pentru cât timp vreau.
3. Spre deosebire de alte fiinţe al căror nas e cocoţat undeva pe Muntele Olimp, eu nu agăţ băieţi pe hi5. În viaţa de zi cu zi întorc prea mulţi capul după mine ca să mai fie nevoie.
4. Nici eu, nici prietenele mele nu aşteptăm ca boşorogi chei şi cu burtă de 40 de ani să ne plătească sucurile în mall. Avem bani de un cico şi încă ceva mândrie pe undeva prin buzunar.
5. Mie nu îmi este ruşine că sunt pe jumătate moldoveancă.
6. Am maturitatea să accept posibilitatea ca orice relaţie să se încheie oricând. În general, viaţa a fost nedreaptă cu mine şi am învăţat că poanta sacrificiilor pe care într-o zi soarta ţi le va returna sub formă înzecită e doar o forma prin care autoritatea a reuşit să supună mereu masele proaste, în care nu mă încadrez. Aşa că, trăieşte clipa, mâine poate fi mai rău.
7. Contrar opiniei generale, soarta Universului nu depinde de virginitatea mea. Aşa că staţi liniştiţi şi uitaţi-vă şi la propriile vieţi, infecte de altfel, înainte de a vă uita în chiloţeii mei.
8. A privi returnarea banilor de la nuntă ca pe o compensaţie pentru faptul că fata tatii s-a îndrăgostit dovedeşte că "banca" ce emite monedă e o nulitate umană.
9. Eu am hotărât să merg în vacanţă la Iaşi, ideea iniţială a fost tot a mea, nu m-a rugat Radu. Ştiu că e dureros de acceptat pentru unii că nu sunt o păpuşă influenţabilă, dar, cu părere de rău, acceptaţi, eu sunt geniul malefic.
10. Nimeni nu are nevoie la propria nuntă de oameni care pe dinăuntru au doar răutate şi atât. Şerpi veninoşi sunt şi la petshop, şi măcar sunt mai frumos coloraţi.
11. Niciodată persoanele nemernice nu sunt indispesabile. Chiar e mult mai bine fără ele.
12. Nu sunt însărcinată (ştiu că acum citind vi se pare stupid, dar da, s-a găsit şi persoana destul de bătută în cap care să spună aşa ceva).
13. Când totuşi voi fi mama, dacă orice altă persoana din familia va îndrăzni să ridice mâna la copii mei, îi voi rupe capul. Şi orice părinte ce nu face asemenea, incluzându-i aici pe ai mei, scade enorm şi greu remediabil în ochii mei.
14. Certurile între rudele mele mă fac să cred că toate teoriile despre moştenirea genetică a intelectului sunt mari prostii. Eu nu pot fi rudă cu lumea din mahala şi nici cu cea încuiată şi plină de prejudecăţi.
15. Cum tot aveţi acolo câte o biserică la fiecare colţ de stradă, pentru că făţărnicia să fie la cote maxime, gândiţi-vă bine. Dumnezeu vă vede.
16. Jegul este în general o noţiune relativă. I-am analizat destul de bine pe băieţi, mai ales pe unul dintre ei, şi nu prezentau urme. Dacă e vorba de jeg moral, cred că atunci hoţul strigă nu hoţii, ci cinstiţii.
Sunt o persoană a acestui secol, inteligentă, cu o mare capacitate de a iubi, dar şi cu o mare capacitate de urî dacă este nevoie. Oamenii nu au învăţat nimic din "Romeo şi Julieta". E mult mai uşor să fii prost decât să gândeşti şi mult mai uşor să faci rău decât să faci bine. Sau chiar şi decât să stai deoparte. Ipocrizia nu mă va caracteriza niciodată. De aceea, zic direct: nu încercaţi să mă supuneţi. "O să se termine prost, că asta nu-i un film".