sâmbătă, 24 iulie 2010

Despre autonomie

Să fie clar de la început. Tata e din judeţul Iaşi, bunicul din partea mamei din judeţul Argeş, bunica din partea mamei e din Timişoara, cu tata ungur şi mama nemţoaică. Deci, sunt o corcitură veritabilă. M-am născut şi am locuit de atunci neîntrerupt la Timişoara.

Poate că Revoluţia ce a iybucnit aici ar fi avut altă faţă sau nu ar fi avut loc deloc fără Laszlo Tokes. Autorităţile au vrut să îl evacueze pe pastor din casa acestuia din Piaţa Maria, enoriaşii au protestat, s-a blocat tramvaiul, tămbălăul a început. Au existat voci care au spus că Tokes ar fi fost o unealtă a puterilor care nu mai doreau ca Republica Socialistă Română. Nu ader la teoriile aceste conspiraţioniste. Mai ales că te poţi întreba. Era agent al vesticilor, dornici de o nouă piaţă de desfacere, sau al esticilor, pentru care perestroika era doar o faţadă în spatele căreia puteau să uneltească o strategie mult mai subtilă de a-şi menţine sfera de influenţă. Trecutul lui Iliescu şi controlul energetic ar putea fi argumente pentru a doua variantă.

Totuşi, subliniez că nu îmi plac teoriile conspiraţioniste. Dar cum distrugi cel mai uşor un stat? Atentezi la integritatea sa teritorială.

Câteva cuvinte despre secui. Contrar opiniei generale, ei nu sunt maghiari. Sunt turci maghiarizaţi aduşi de-a lungul arcului carpatic pentru a apăra graniţele Ungariei Mari. De aceea, îi regăsim în centrul ţării, nu în Bihor sau Arad. Secuii vorbesc maghiara, însă una foarte stâlcită, foarte uşor de deosebit şi pentru cineva care nu înţeleg deloc ungureşte. De aceea, e relativ dacă este sau nu treaba UDMR-ului.

Despre restul Ardealului. Aici, până în secolul XI-XII, locuiau doar români. Dinaiă din gaşca lui Gelu, Glad sau Menumorut. Încet, încet, ungurii au început să cucerească teritorii. Sigur, s-au făcut colonizări, pentru că aşa a făcut orice Imperiu sau stat din istorie. Logic, românii nu au fost şterşi de pe faţa pământului. Argumentul cel mai firesc este faptul că aici a continuat să se vorbească româneşte şi să existe biserici ortodoxe. În plus, la un moment dat stăpânirea maghiară chiar traducea numele de familie româneşti. Şi uite aşa, după Primul Război Mondial, România şi-a luat Ardealul înapoi. Din nou logic, când au venit la putere comuniştii, au colonizat Ardealul cu moldovenii, oltenii şi răgăţenii, generic numite "venituri" de cei care vorbesc despre autonomia Banatului.

În secuime nu prea s-au obosit să facă cartiere pentru moldoveni, sau nu au mai apucat. Cert este că dacă vrei să vizitezi Carpaţii Orientali, probabil cea mai frumoasă grupă a Carpaţilor, o să observi că nimeni nu te bagă în seamă dacă vrei să cumperi o pâine şi ai tupeul extraordinar să ceri în limba română. Prin constrast, românii din Valea Timocului din Serbia abia îşi pot exercita dreptul la şcoli în limba română sau la a avea biserici ortodoxe pe stil nou. Despre ce vorbim, Laszlo?

Şi te rog nu îmi da exemplul Cataluniei. Spania a fost un stat format în secolul al XIV-prin unirea mai multor regate. Catalanii erau acolo dintotdeauna, nu i-a adus nimeni să păzească strâmtorile Pirineilor. Cât despre Kosovo, diferenţele religioase cauzate de Imperiul Otoman au făcut ca plavii să nu mai fie la ei acasă la Câmpia Mierlei. Dar probabil Kosovo nu şi-ar obţinut autonomia dacă Yugoslvia nu ar fi fost creată în mod artificial din unirea fostelor provincii ale Imperiului Habsburgic.

luni, 19 iulie 2010

O femeie proastă

Faza e mai veche, dar am vorbit cu mai multă lume despre ea şi se pare că au ratat informaţia. Ţin să subliniez că femeile care se bat pentru bărbaţi îmi trezesc compasiune. Bine, femeile se bat aproape doar pentru bărbaţi, sau pentru că una arată mai bine, deci în esenţă tot pentru bărbaţi. Mai sănătoasă e o cafteală între băieţi. Şi apropo, din moment ce era gată să se omoare pentru el, cum de nu a rămas cu prinţul? Tztztztz.
Dar cel mai mult îmi place cum simte ea nevoie să arunce cu noroi în tip. Sigur, el o mai iubeşte pe ea, ei evident că nu-i mai pasă, ea este marea divă, el este un ratat gras. Să arunci cu căcăt în omul pentru care înainte ai fost dispusă să mănânci mult căcat, tu fiind o gâscă fără demnitate, e foarte puţin credibil. Omul are o familie şi a scăpat de o târfă proastă ca tine. Tu ai scăpat doar de nişte aluniţe şi muuulte kilograme.

luni, 12 iulie 2010

Pentru adevăraţii orăşeni



Astăzi despre filmuleţul asta vorbeam. Simplă discuţie între colegi, se ajunsese să se discute despre fasole. Mi-am adus aminte că ieri am văzut filmuleţul ăsta şi am vrut să povestesc. Desigur, pentru că există persoane mult prea deştepte, nu am fost lăsată să termin frază şi am fost sfătuită să nu mai merg în Moldova. Probabil credea că doar în Moldova e accesibil youtube. Apoi bineînţeles, alt om inteligent s-a găsit să zică că moldovenii sunt cei mai de căcat oameni. Eu nu sunt în măsură să apreciez asta. Dacă îmi poate explica şi mie cineva legătura între a povesti şi un film de pe youtube şi a avea măcar o tangenţă cu o anumită regiune din ţara asta, îi dau premiu cizmele mele preferate.
P.S.1: În Moldova îmi plăcea că băieţii, în mod absolut surprinzător, arată a băieţi.
P. S.2: În Moldova, oamenii sunt în stare să îţi dea un suc de 3 lei după un pariu.
Da, m-aţi călcat pe nervi cu ifosele şi figurile voastre.

duminică, 11 iulie 2010

Irealitatea TV

Ok frumos, eclipsa de soare vizibilă în Pacificul de Sud. Dăm ştire. Înţeleg. Dar de ce cheamă o astroloagă în platou? Eu m-am tăvălit de râs aşa că împart cu voi ce a zis tanti la marea televiziune de ştiri:
  • eclipsa e în Vărsător, România e o ţară sub semnul Vărsătorului, deci o să fie naşpa
  • inundaţiile şi dezastrele au loc din cauza eclipsei (nu ştiu de ce parcă îmi amintesc că 2001 a fost una din cele mai calde şi secetoase veri)
  • o să apară tensiuni politice
  • America de Sud o duce cam nasol din cauza eclipsei, şi de aceea Uruguay a pierdut finala mică
  • Neptun e retrograd şi el e zeul mării, deci din nou motiv să curgă apă multă
  • relaţiile de căcat se vor destrăma ( >:) )
  • cei care au muncit o să vadă acum rezultatele :D:D:D

luni, 5 iulie 2010

Semne proaste BAC-ul are

Acum trei ani în curtea Colegiului Bănăţean eu eram supărată că am luat doar 9,65 la BAC. Azi am văzut la televizor un băiat foarte fericit că a luat 7,51. Da, într-adevăr, nu mai contează notele de la examenele orale, care ridicau media, dar totuşi, să pice 41% din Capitală mi se par epuţin cam trist.

Mai amuzantă e explicaţia unuia de la inspectorat, conform căruia notele din acest an sunt mici pentru că elevii au avut trei probe unde au trebuit să demonstreze în scris ceea ce ştiau. Serios? Păi şi până acum erau probe scrise, eu de exemplu am dat patru pentru că nu am vrut să mă bag în rahatul de proba de la sport, unde ştim cu toţii cum se luau notele.

Oricum, e bine dacă notele sunt atât de proaste pentru că nu s-a copiat şi s-a corectat pe bune. Generaţiile care au fost anul acesta la liceu sunt din ce în ce mai puţin preocupate de şcoală. De exemple, nişte vecine de-ale mele mergeau în clasa a nouă cu ditamai stratul de fond de ten şi perle bronzante pe faţă la şcoală. În fiecare dimineaţă. Nu sunt împotriva machiajului, dar totuşi. Apoi, a urmat firescul. Poze după sex cu iubi puse pe hi5. Aşa că e bine ca cineva să le bage minţile în cap, chiar dacă e oarecum tardiv.

Spun asta pentru că să dai examene pe baza unor subiecte publicate înainte e o glumă proastă. Chiar aşa mari sunt interesele pentru vânzările la cărţile cu rezolvări?

Interesant este că după ce a condus ani de-a rândul în clasamentul celor mai mari medii la BAC (prietenii ştiu de ce), Mehedinţiul nu mai e pe primul loc.

Stau şi mă gândesc ce ar fi scris copiii aştia dacă le pica şi lor tradiţionalismul, ca şi mie. Dacă au putut să scrie că Harap-Alb semăna cu Mihaela Rădulescu, cred că e logic că Spânul semăna cu Andreea Marin. Si Ileana Cosânzeana, invariabil, este sosia lui Ştefan Bănică.

sâmbătă, 3 iulie 2010

Sunt rea

Pentru că unii o cer şi pentru că până acum, în rolul acesta mi-a stat cel mai bine. Am găsit ceva interesant aici. Menţionez că nu sunt de acord cu punctul 86 şi cunosc destui dinamovişti de acolo. Însă:
6. Ţi-ai lăsat unghia de la degetul mic să crească pentru că aşa e cool.