Definiţii post-moderniste ale şmecheriei

Cred că toată lumea a văzut reclama la BCR. Dacă nu, un scurt rezumat: un nene spune că în tinereţe vroia să fie cântăreţ, să aibă o motocicletă, o soţie blondă şi să locuiască într-un bloc nou. Din imaginile reclamei îl vedem pe nenea că ţine ceva conferinţe cu grafice economice plictisitoare, se dă cu ceva maşină scumpă, are o nevastă roşcată foarte bussiness style şi stă într-o vilă. Non-sensul din final e că spune că datorită tuturor acestor lucruri, nu ar fi avut fetiţa, în mod hilar de paradoxal blondă. Ok, deci copy-writerii români sunt în mare parte dobitoci, ştiam asta deja.

Problema mea e altă. Din reclamă rezultă că toate visele omului respectiv erau de fapt nişte aspiraţii ale unui loser şi tot ceea ce are el acum e foarte cool. Nu reuşesc să înţeleg de unde şi până unde, chiar şi în toate filmele şi serialele americane, toată lumea lucrează în domeniu economic. Sau, cu foarte mici excepţii, face, desigur, PR. Şi cu şi mai mici excepţii, e vreo jurnalistă la o revistă de femei. Pur şi simplu alte meserii nu mai există? Adică de când e atât de cool să fii economist şi atât de lame să fii cântăreţ. De ce e grozav să renunţi la un vis doar pentru că ţi-ai dat seama că nu eşti în stare să lupţi pentru el şi mă-ta şi tac-tu te-au trimis la Ştiinţe Economice pentru că aşa se cuvine. Şi după aceea ne mai întrebăm de ce jumătate din studenţii de la Economie se uită ca boii la poarta nouă când ajung la facultate. Sau de ce un număr nepermis de mare dintre ei stau cu diploma în buzunar şi lucrează ca sale representative, adică pe româneşte, vânzatori.

Apoi, de ce motocicleta ar fi ceva pentru loseri, şi maşina ceva pentru învingători. Mie îmi plac maşinile şi îmi doresc cu ardoare una, dar sunt oameni care nu işi doresc asta. Vrem să ne dăm mari capitalişti, când de fapt am rămas nişte comunişti bazaţi pe ideea că toţi trebuie să fim la fel. De când a te maturiza înseamnă a renunţa la propriile vise şi a te încadra în turma manipulată de filme americane?

Partea cu nevasta. Aici propovăduim ideea stupidă că femeile se împart în două categorii. Alea bune de nevasta şi alea bune de amante. Nevasta trebuie să fie o femeie serioasă, de preferinţă plictisitoare şi uşor îmbătrânită temporar, cu o slujbă tot în domeniul economiei, personalitate 0 şi mai ales, frigidă (ca nu cumva să existe minimul risc ca masculul Alfa bussiness boy să fie înşelat). Cele bune de amante sunt în general mai sexi, nu neapărat blonde. Dar cuvântul nu a fost folosit întâmplător. Din ce ce ne învaţă tot filmele americane, în marea lor de clişee simpliste, blondele sunt bune la pat, au poftă de viaţă şi nu sunt well-behaved. În general mentalitatea asta e foarte păguboasă pentru bărbaţi. Nu, nevasta nu trebuie să fie aia cu care te poţi afişa la teatru, trebuie să fie aia care îţi ridică tensiunea. La fel şi pentru femei, soţul nu trebuie să fie băiatul adorabil cu penis mic pe care îl plac mama şi tata, ci omul care te scoate din minţi. Altfel, o mai devreme sau mai târziu apar frustrările şi iremediabila întrebare "Ce ar fi fost dacă?"

La chestiunea privitoare la locuinţă, nu cred că e necesar să stai într-o vilă pentru a fi fericit. Oricum, mereu o să aibă cineva o casă mai bengoasă decât a ta. Acum, dacă legislaţia din publicitatea românească ar permite-o şi aş fi o bancă concurentă, aş face un spot contra la rahatu asta românesc marca BCR. Cu un om ce îşi trăieşte viaţa, lyfe of a rockstar style. Îmi place să cred că ar prinde la un segment de tineri care nu sunt marcaţi de clişee comuniste şi boala de a fi toţi din aceeaşi matriţă. I just hate my country.

Masculi adevăraţi

Mi-am pus un banal status pe Facebook astăzi şi s-au găsit câţiva oameni foarte inteligenţi din galerie de la Poli să mă înjure. Primul dintre ei mi-a dat acum ceva vreme friend request, ghiont şi like. eu nu accpet pe reţelele de socializare la prieteni persoane pe care nu le cunosc. Am specificat asta, nu e nimic personal, ba mi se pare chiar foarte normal. Tipul se găsea îndreptăţit să îmi ceară socoteală pentru ce fac eu în timpul liber. Faptul că nu m-am enervat, am fost calmă şi le-am dat replici pe care ei evident nu le pot procesa, i-a făcut să mă facă înţepată. Bun, aşa că am rămas şi eu cu câteva nelămuriri, probabil datorită acelor.
1. De ce vă îmbrăcaţi toţi la fel doar de la Osiris? E o uniformă?
2. Burta şi guşa sunt condiţii la intrarea în galerie, sau se dobândesc după?
3. De ce vă lăudaţi că vă susţineţi echipa şi prin deplasări provocaţi oameni din gări la "fair fight-uri"? Nu văd legătura.
4. De ce reacţionaţi la chestiuni ce nu au nicio legătură cu galeria tot în spirit de turmă? Singuri nu faceţi faţă?
5. De ce aveţi impresia că oricine e interesat de ce gândiţi voi?

Nu mă adresez aici tuturor suporterilor, doar că foarte mare parte din ei au aceste frustrări. Trăiesc cu impresia că sunt buricul pământului, masculii masculilor, mai tari la cafteală ca Rambo şi mai inteligenţi ca Einstein. În realitate, majoritatea nu sunt în stare să îşi găsească o prietenă sau vreun serviciu decent. Şi atunci, normal, o dăm în deplasări cu mult alcool şi cafteală, că doar orice om are frustrări ce trebuie refulate pe undeva. Sincer, ar fi bine dacă cu înfiinţarea Druckeriei s-ar schimba ceva, dar mă îndoiesc. Pe unii îi mai poate schimba doar şcoala de corecţie.

Războiul nu a venit, ne continuăm vieţile infecte

Succesul previziunilor despre sfârşitul lumii nu constă în religiozitatea societăţii, ci în frustrările membrilor ei. Avem nevoie să credem că vine ziua când doamne-doamne va împărţi dreptatea, ăia care ne băteau in clasa a 4a vor merge în iad unde vor fi supuşi la perversiuni sexuale anale, iar cei buni se vor duce in Rai, vor trăi for ever în Nirvana, vor avea un veşnic orgasm. Şi nu pentru că noi credem în chestiile astea, ci pentru că ne place să credem că noi nu greşim niciodată şi toţi cei care ne stau împotriva şi-o vor lua one way or another.

O baba din Bulgaria a prezis că azi va izbucni Al Treilea Război Mondial. Este ora 20:47 e fusul nostru orar şi nu vedem semne. Deci, naşpa. Nu vom scăpa de credite, va trebui în continuare să ne facem planuri pe termen lung. Nu pot să nu remarc limitările mintale ale celor care cred în previziuni de tipul acesta, fie că le-a făcut baba chioară (o da, fetişul orbilor care văd dincolo de lumea asta, vezi Pythia) sau Nostradamus cu poeziile lui fără absolut niciun mesaj CLAR. Mullţi încă mai cred în idioţenia aia de film, 2012, şi în faptul că vom crăpa toţi doar pentru că mayaşii nu au simţit nevoia să îşi facă un calendar cu 6 secole înainte de data la care au dispărut ca civilizaţie din istorie.

Discutam astăzi la un seminar că oamenii din România nu mai pot fi influenţaţi. Mie mi se pare că românii sunt mai proşti şi mai influenţabili ca oricând. Şi nu doar aspectul politic dovedeşte asta. Fascinaţia pentru toate formele de supranatural este o dovadă de înapoiere medievală. Nu cred că aş putea discuta cu multe persoane despre aspecte logice. Gen, dacă cunoşti viitorul, asta automat îl va schimba. Nu. Nu. Nu. Ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus. Bine, trecem peste faptul că asta contrazice flagrant doctrina ortodoxă, care nu susţine teza predestinării divine, ci pe cea a liberului arbitru.

Concluzia mea e că faptul că previziunea bulgăroaicei nu s-a adeverit nu va fi remarcată. Nimeni nu ţine minte previziunile false, poate să spună un nebun 50 de tâmpenii şi să scrie doar o dată nişte versuri care se potrivesc, evident, mereu post-factum, cu ceva eveniment din istoria recentă.

Prime-time radio

La radio, prime-time-ul e matinalul. Lumea merge atunci la servici şi ascultă radio în maşină. De când am telefon cu radio, îl ascult în mijloacele de transport. Asta pentru că am alergie la: cocalari care îşi urlă viaţa şi combinaţiile la telefon, copii de clasa a 6-a care cred că toată lumea e interesată de viaţa lor extrem de fascinantă, şi în general radiourile cu muzică de mortăciuni care funcţionează în autobuze. Joi dimineaţa am ore la master de la ora 8, aşa că ascult matinalele. Nu am terminat de căutat posturile, deocamdată am salvate cele 4 mari CHR-uri. Adică Kiss, Zu, 21, ProFM. Sigur că o să caut şi alte posturi, dar mă rezum acum să le critic pe astea.

Nimic nu e mai minunat pentru urechile mele. Pe lângă avalanşa de reclame, care e inevitabilă în mass-media privată, nu cred că poţi auzi mai multe rahaturi pe minut. La matinal se vorbesc clişee, clişee, clişee. Ieri vorbeau 3! persoane la ProFm despre Crăciun. Ok, deci sunteţi 3 şi nu sunteţi capabili să găsiţi ceva original de vorbit. Interesant. Nici măcar nu a început postul şi presupun că despre asta se va vorbi zilnic. De parcă nu ne era de ajuns cultura mall-urilor, care au transformat Crăciunul într-un rahat comercial, lipsit de sentimente şi bună ocazie ca magazinele să scape de stocurile de produse. Dacă asculţi matinalele radio, afli că vine Crăciunu şi iarna. Şi mai au nevoie şi de 3 creiere să scoată aşa ceva. De parcă 2 nu ajungeau.

Şi acum, partea cea mai frumoasă. Muzica. Mie îmi place muzica dance, house, cum vreţi să îi spuneţi. Dar nu difuzată la modul acesta obositor. Şi nu cântată de o curcă beată ca INNA. Melodia aia a ei cu soarele nu face altceva decât să îţi zgârie timpanele. Şi dacă tot vor să dea muzică dance, de ce nu dau şi un Tiesto, un Armin, ceva? De ce doar piese româneşti. Eu de foarte multe ori, între cele foarte multe staţii parcurse de Express 8 nu prea găsesc ceva omenesc de ascultat. Şi nu cred că sunt singura persoană care a remarcat lipsa totală de idei a oamenilor de radio.