sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Legături bolnăvicioase

Cred că din când în când e bine să ne reamintim de melodii şi filme. Iniţial filmul nu mi-a plăcut deloc. Nu înseamnă că îmi place nici acum, dar că l-am reconsiderat. Pornesc de la un gând care a fost cândva o premisa a vieţii mele, dar care acum nu ştiu dacă mai este, nu mai este, dacă va mai fi vreodată, dacă mai contează sau dacă a avut vreodată valoare: dacă iubeşti cu adevărat pe cineva, durerea provocată de dezamăgire, în speţă trădare, e prea mare ca să poţi ierta, pentru că astfel rămâne acolo şi pur şi simplu te va omorî. Deci, asta face şi fetiţa simplă de la sat din film. Ceea ce ne arată că oamenii sunt nişte gunoaie. Aleg egoismul, penibilul, lipsa demnităţii, bocetele, târâtul în genunchi, scandalurile, isteriile în dauna iubirii reale, puternice şi necondiţionate. Cel mai frumos personaj al filmului iese învins şi forţa mesajului stă tocmai în faptul că nici măcar pentru o clipă nu a avut posibilitatea de a alege să încerce să câştige.

joi, 26 noiembrie 2009

Me on politics

N-am vrut să ating subiectul, dar discuţiile de la seminarii mă calcă deja pe nervi. Naivitate e mult spus în anumite cazuri. Multă lume nu realizează că istoria ne oferă multe exemple prin care se confirmă că oligarhia a fost mai rea decât dictatura. Mă exasperează adulaţia asta naivă pentru Crin, despre care nu pot spune nici măcar proverbul cu floricica ce nu aduce primăvara. Alianţa dintre galbenii şi roşii e o alianţă pentru ciolan. Iar albul imaculat al crinului imperial, pe lângă faptul că, realistic vorbind nu poate exista, nu poate opri aşa ceva.
Apoi cu Parlamentul. Cum ar zice Badea şi colegii mei deontologi, această instituţie supremă a democraţiei. Ei bine, majoritatea legilor în România au venit din partea Guvernului, prin ordonanţe. Aşa că mi se pare perfect logic să facem economie la camera de adormiţi şi absenţi. Vai, dar Uniunea Europeană. U.E. s-a născut ca un organism economic ce a căpătat şi alte valenţe, însă scopul şi anume banul, nu s-a modificat. Am discernământul necesar să iau ce e bine şi rău de la Uniune. Iar corectitudinea politică şi impunerea globalizatoare a unor modele de stat, precum Parlamentul bicameral, sunt doar bullshituri. Doar pentru că pe la englezi funcţionează de secole nu-l face perfect. Apoi, tot de U.E. ne sunt impuse o grămadă de legi. Dar ştiu că e mai simplu sa fii visător, să spui că vrei să fii jurnalist şi să înghiţi găluşte morale, altfel servite de la cei mai imorali şi abjecţi oameni.
Deci eu am votat cu Băsescu, după cum probabil v-aţi dat seama. Nu îmi place în mod deosebit. Dar de când au apărut vertebratele pe această planetă, animalele ce au trăit în grupuri au avut lideri. Geoană şi Antonescu nu numai că nu sunt, dar sunt şi papagali. Până la urmă cineva trebuie să aibă o funcţie supremă. Şi acela care o are trebuie să aibă şi mână de fier, şi gură spurcată. Nu poţi face ordine fără cojones. Sigur că nu o să fie bine nici cu Băsescu, mai ales că oamenii din partidul lui nu sunt capabili să formeze un Guvern. Dar e România, şi prefer s-o văd condusă de la Golden Blitz de un om care rezistă la mult alcool decât de la biroul lui Patriciu sau din baronatele locale PSD-iste de nişte marionete ce se îmbată cu apă rece sau doar cu aer. Sper că articolul lui Tolotan va lumina minţile unora şi nu va ieşi Geoană. Ca să vedeţi atunci, deontologilor, cum ne ducem dracu.

marți, 24 noiembrie 2009

Şi va mai trece un an

Sunt în comitetul de organizare al banchetului mare, cursului festiv şi virtualului banchet mic de la Jurna, promoţia 2007-2010. Oarecum viaţa mea se confundă şi scufundă în personajul din "The wedding planner". Aşadar, rog pe cei care ajung pe această pagină să lase la comentarii eventuale sugestii de local pentru circa 100 persoane, cu bufet suedez. Caur recomandari din proprie experienţă şi mulţumesc prin recunoştinţă veşnică.

miercuri, 18 noiembrie 2009

Sfârşitul

Am auzit de isteria şi succesul filmului 2012. Nu l-am văzut, nu vreau, nu ştiu câtuşi de puţin despre ce e vorba. Necesar şi suficient ca să pot spune că e un bullshit prin atracţia bolnavă pe care o manifestă asupra oamenilor de asemenea bolnavi. Dragii mei, nu o sa murim. Cum spunea Sartre, suntem condamnaţi să trăim. Da, vom ajunge şi noi pensionari, o să avem toate "boalele", o să devenim sclavii copiilor noştri ce ne vor dori ca dădace/dădaci, plătitori de facturi şi mergători la piaţă. O să intrăm în câmpul muncii. Va trebui să muncim. O viaţă. Să stăm noaptea alături de copii la primele colici, să suportăm rubedenii la nuntă. Nu avem de ales, va trebui să facem alegeri. Să suportăm şi campanii electorale. Să luptăm şi atunci când suntem absolut convinşi că nu avem puterea să o mai facem. Să suportăm întâlnirile cu foşti colegi, cu cariere şi vieţi mult mai interesante decât ale noastre, care ne vor zâmbi compătinitor. "Şi, tu când te măriţi?".
Sau, în caz că aveţi alte informaţii, anunţaţi-mă şi pe mine. Dacă mai sunt doar trei ani, să las facultatea, să mă angajez la solar şi să ne petrecem timpul care a mai rămas în acelaşi oraş.

luni, 16 noiembrie 2009

Lucrul pe care încă nu au reuşit să mi-l smulgă

Neoane aprinse şi profa de română la catedră. Ora de română. Sunt în clasa a 10-a, adică în urmă cu 5 ani. A trecut atât de mult timp şi îmi pun de ceva vreme întrebarea dacă mi-am schimbat convingerile de la vârsta aceea. De când mă înghesuiam zilnic în 33 de dimineaţă, ajungeam în clasă şi mă aşezam pe calorifer. De când nu ştiam ce e dragostea, deşi urma să aflu răspunsul peste puţin timp, dar nu ştiam nici ce e ura. De fapt ştiam ce e ura, de la TV, însă acum ştiu ce e ura gratuită, pe care o simţi pe pielea ta.
Aveam de scris o argumentaţie pro sau contra unui citat. Îl studiam pe Camil Petrescu, "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război". Citatul vine firesc:"O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie". Şi fata ce lua premiul întâi argumenta că nu. Fata pentru care fiecare zi semăna cu cealaltă, şcoală-acasă-teme-TV-muzică. Şi care nu se plângea de asta. Fata ce vine astăzi înjurând cu 43 de la facultatea unde are bursă, dar nu o primeşte la timp, nu mai ştie însă ce argumente aducea. Îmi amintesc doar ca era categoric NU. Fata ce îşi face licenţa şi se refugiază pe ecranul monitorului nu mai ştie ce credea atunci. Ştiu doar că mai cred şi astăzi. Mă întreb însă pentru cât timp.
Poate pentru că ştiu că oamenii greşesc în egoismul lor, crezând că pot să îşi stabilească ei dacă iubesc, pe cine, când, cum şi mai ales, până când. Deşi e improbabil ca la 16 ani să fi adus argumentul acesta. Eram mai simplă atunci în gândire, şi totuşi mai profundă. Nu mai îmi amintesc ce scriam atunci, deşi mă străduiesc. Ceea ce nu înţeleg e de ce oamenii cred asta. De fapt, poate nici măcar într-atât. De ce cred că eu pot să îmi stabilesc singură să nu-mi pese şi probabil într-o zi să eşuez într-o căsătorie din interes care să îmi acorde o existenţă facilă. Nimeni nu m-a întrebat însă dacă vreau o viaţă uşoară. Dacă vreau să fiu doar un parazit ce face umbra pământului degeaba.
Vreau să-mi trăiesc viaţa altfel. Şi la 16 ani nu ştiam că va fi cazul să ma confrunt cu idei absurde. Nici la 17, nici la 18, nici la 19, nici la 20. Şi dacă oamenii reuşesc să îţi ia dragostea, mă tem, oare într-un final, vor reuşi să îmi ia şi convingerile?
"Dacă pozele ar vorbi, amintirile ar fi vii, Am ştii iar ce gândeam când eram copii. Probabil poza mea din ramă mi-ar şopti: ştii, nu eşti ceea ce îmi doream să fii".

vineri, 13 noiembrie 2009

No rules/No rulz

Cand mi-am facut blog am stabilit o singura regula pe care sa nu o incalc niciodata: sa nu pun poze cu mine pe blog. Totusi, viata presupune si sa incalcam regulile pe care ni le fixam noi singuri.

joi, 12 noiembrie 2009

Citat. Al meu

Nu astepta sa nu vina preatarziul pentru ca vine mereu neasteptat.

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

.

Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastra.
Floare-albastra! floare-albastra!...
Totusi este trist în lume!



Blogul meu se inchide astazi pe perioada nelimitata.

marți, 3 noiembrie 2009

Motive de a face copii

Link

Mă extind

Azi mi-am făcut cont pe twitter. Pare interesant. Aşadar, am 4 ani şi puţin de messenger, 3 ani şi ceva de hi5, 1 an de blog, 3 luni de facebook şi o zi de twitter. Şi încă mai fac faţă. Eu zic că nu-i rău.