sâmbătă, 1 mai 2010

J'accuse. Protest împotriva inepţiilor

Nu suport ca cineva să îmi spună nişte aberaţii şi să dea vină pe mine pentru că nu pot să gândesc ca şi cum mi-ar curge scuipat din gură de proastă. Botanistă nu am fost şi nu voi fi niciodată, spre marea nefericire a altora. Sunt suficient de înţelegătoare ca să admit că persoanele cu care te cerţi pot persevera până în pânzele albe în a spune că albul e de fapt negru. Dar ca cineva din exterior să vină şi să spună la fel, mai mult, să dea vina pe mine, ASTA NU.

Io fiind mai de la ţară aşa, n-am aflat până la vârsta asta că dacă iubeşti pe cineva, trebuie să participi la o licitaţie. La mine la Cucuieţii din Timişoara, un bărbat sau o femeie se cuceresc, nu se cumpără. Treabă infinit mai dificilă, doar pentru a scoate bani din portofel nu trebuie să existe compatibilitate. Nu e nevoie de farmec, trebuie doar un singur lucru: lipsa de demnitate. Şi marea capacitate de a te minţi singur toată viaţa (în general treaba ft contraproductivă). Vrăjeala, privirile subtile, tremuratul vocii, un dans, toate astea sunt poveşti. Scoţi frate banu, pe care de altfel puteai să îl cheltuieşti cumpărându-ţi ceva ţie, şi investeşti.

În filme şi cărţi, oamenii îşi vindeau sufletele pentru putere sau pentru dragostea cuiva. În era tehnologiei, miza sunt iphone-urile. Ok, înţeleg că eşti ieftin. Dar nu tolerez ca cineva să îmi spună că e normal şi ar fi făcut la fel. Îmi vărs frustrările aici pentru că am constat că nu am cu cine discuta. Asta e, vieţile noastre nu mai pot continua fără iphone-uri, frate. Şi dacă la 14 ani deja gândeşti aşa, globul meu de cristal are o perspectivă cam sumbră asupra vieţii tale.

Partea a doua. Nu suport, îmi vine să vomit pur şi simplu când cineva dă vină pe altcineva pentru ceva ce şi-o face cu mână lui proprie mai intens decât o labă matinală. Când mai e vorba şi de mine, cu atât mai rău. Dacă ai fi acum în faţa mea, te-aş omorî pur şi simplu. Tu iei decizii pentru că vai, eu sunt o mare dezamăgire, şi tot tu eşti supărat şi eu sunt marea-aducătoare-de-nefericire. That's it, m-aţi prins, eu sunt Răul Suprem. Pentru voi toţi, am o veste proastă: Luke, I am your father.

Acum să vă prezint fişa postului meu, în caz că vreţi să aplicaţi pentru job. M-am certat cu rude pentru tine. Nu-i stres, oricum rudele sunt dezaxate. Dar ideea rămâne. Am bătut drumuri pentru tine. Ţi-am suportat ifosele de gelozie când o singură dată m-am dus la ziua celei mai bune prietene. Asta în condiţiile în care relaţia noastră a fost mereu bântuită de ordinara ta de fostă viitoare conlocuitoare. Nici măcar nu m-am supărat, îmi era drag de tine aşa gelos. Îmi era drag de tine aşa încăpătânat. Nici nu ştiu de ce scriu la persoana a doua, oricum nu citeşti chestia asta. Cum e într-o melodie a Shakirei, aş fi învăţat să gătesc pentru tine. Aş fi stat cu tine în fiecare seară să te mângâi pe spate şi pe tălpi. M-aş fi uitat cu tine la desenele alea imbecile şi filmele de pe Disney Channel şi mi-aş fi ocupat timpul mângăindu-te. La sarcinile astea de rău suprem se adaugă şi faptul că nu am suportat orice. Dar nah, I guess i get to keep my job.

Nu am suportat să văd că devii un monstru. Nu am vrut să te las şi am făcut ce am ştiut eu că pot să te împiedic. Mi-ai stricat prezentul, nu te-am lăsat să îmi iei şi trectul. Amintirile sunt ale mele. Nu am vrut să cred că erai aşa când urcai cu mine în braţe 4 etaje sau când săreai din tren că uitaseşi să cobori. Nici când ne întâlneam pe ascuns sau când îmi făceai clătite. Vreau să rămân cu ultima privire de pe peron, nu cu nişte urlete la telefon.

Şi mai important de atât, nu vreau să renunţ la mine însumi. Oricât de mult iubeşti pe cineva, nu trebuie să devii sclavul nimănui. Absolut nimeni nu merită asta. Viaţa o să vă arate cât de mult vă înşelaţi. Toţi oamenii care pun materialul în faţa sentimentelor ar trebui să primească mulţi bani şi multă singurătate. Şi dacă au noroc, să nu fie prea târziu să se poate îndrepta.

Pentru noi e târziu.

P.S. : Păstrează biletul.

7 comentarii:

Anonim spunea...

nu mai fi supi!:(sper sa iti fie mai bine in viitor...te pup!:)

Anda spunea...

Nu sunt suparata, sunt furioasa.

feu_mihai spunea...

refuz sa cred chestia cu Iphone-ul ... prefer sa cred ca ai inventat-o .. ar fi prea mult pt mine sa cred asta
Eu personal nu cred ca o persoana matura poate sa fie atat de atrasa de o chestie de genul asta . De asemenea refuz sa cred ca exista fete care tot ce vor in viata e un diamant (for fuck sake .. it's a stone ...) , aur sau alte prostii de genul . Refuz sa cred ca o persoana matura poate sa fie atrasa de ceva doar pt ca straluceste sau arata frumos .. orice persoana matura trebuie sa aibe suficient creier in cap incat sa treaca peste asta pe la varsta de 3 ani ..

Draga Anda , sper ca ai inventat chestia aia si perceptia mea despre lume e corecta ... fingers crossed

Anda spunea...

Nu e o inventie, din pacate atat gandesc unii oameni. eram chiar dispusa s ainteleg ca unii nu pot sa vada mai sus de mizeriile cotidiene, dar sa mi se reproseze de sora de 14 ani ca nu am dreptate si ca asa e, e deja mult mai mult decat pot eu suporta.

Andrei Pacurar spunea...

Obisnuieste-te ca lumea sa-ti tot spuna ca nu ai dreptate. Inainte sa sustii treburi d-astea banale, pe care surioara de 14 ani ar fi mai indreptatita sa le sustina, pune mana pe 10 carti, ba hai 20, vino apoi cu idei cu adevarat interesante ce merita sustinute, si faptul ca altii iti vor da pe loc (sau nu) dreptate nu va mai conta asa mult.

Anda spunea...

Aici nu e vorba de aprobare sau dezaprobare, ci chestii care te afecteaza direct prin insasi natura lor. Si daca tu te simti suficient de indreptatit sa spui fara nicio baza ca n-am citit nimic, si eu ma simt indreptatita sa te fac idiot. Nu suport oamenii care dau lectii si fac pe desteptii fara sa stie despre ce vorba.

Andrei Pacurar spunea...

Intr-adevar, nu am de unde sa stiu despre ce e vorba, viata ta e mult prea complicata pentru a fi inteleasa de oamenii de rand. Unde mai pui ca problemele ridicate sunt atat de unice incat majoritatea oamenilor chiar trebuie sa se documenteze bine pentru a le patrunde talcul... pentru a te intelege. Esti o fiinta complicata prin insati natura ta.

Pe scurt, nu de tine imi pare rau, ci de cei ce (dintr-un motiv nestiut mie) iti citesc flecarelile plicticoase ce intra in melanjul de sporovaiala lipsita de sens a blogosferei.