luni, 29 iunie 2009

Ce alegi?

Deşi se zvoneşte că Antena 1 îşi modifică politica de programe şi renunţă la emisiunile scumpe, se pare că nu aceasta va fi soarta emisiunii "Duminica în familie". Variantele posibile de realizatoare sunt Teo,Andreea Raicu şi Ilinca Vandici. Se poate să nu ştiţi cine e Vandici. Umbla într-o vreme cu Cocoş, fiu vitreg şi bogat al Udrei. Tot timpu foarte machiata şi un zâmbet forţat. Sper să nu fie aleasă, pentru că nu are notorietatea necesară. Pe Raicu n-am mai înghiţit-o de la Salut, Big Brother, când era în permanenţă invidioasă pe fizicul şi sânii pe atunci concurentei Raluca Lăzăruş. Dacă anteniştii n-o aleg pe Teo, singura care are nevoie doar de o prescurtare a prenumelui pentru a fi recunoscută, sunt proşti. E singura capabilă să facă o emisiune mai bună decât sclifosită, materialista, mincinoasa, prefăcuta Rădulească, ce transforma orice emisiune într-un pretext pentru a-şi manifesta tendinţele histrionice. Şi mă bucur ca nu au scos emisiunea, dovedind că piţi mai bătrână Miha nu e indispensabilă.

joi, 25 iunie 2009

Cutii goale de vanzare

Am fost azi la Kaufland, in Calea Sagului. Ajunsa la raionul de produse cosmetice, vreau sa imi cumpar lotiunea anticelulitica "Nivea Goodbye cellulite". Iau cutia in mana, foarte usoara. Era goala. Incerc la cele din spate, la fel. Acelasi lucru era valabil si pentru cutiile de lotiune "Nivea My Silhouette". Cutiile erau destul de inghesuite pe raft, intre alte produse, dar ma intreb de ce erau acolo? Sub ele era afisat pretul pentru produs, deci nu au fost aruncate acolo intamplator. Sa fi furat cineva atatea creme din cutii? Din chiar toate cutiile? Sa fi fost lasate ele acolo de angajati? Si apoi, nu e subiect de reclamatie, existand posibilitatea ca eu sa nu imi dau seama daca iau cutii goale, sa platesc si sa vad acasa ce s-a intamplat?

miercuri, 24 iunie 2009

Eşarfa la bărbaţi

Nu-mi place. Văd că purtarea acestui obiect vestimentar de către băieţi e tot mai încurajată de stiliţti şi vitrine din mall deopotrivă. Mie mi se pare că arată gay. Eşarfele sunt un accesoriu fin, feminin, ce nu se potriveşte unui băiat. Cel puţin nu unuia adevărat, conform standardelor mele. Apoi, încarcă inutil. Se presupune că un bărbat e mai puţin preocupat de astfel de detalii. Mă rog. Nu am nevoie de încă o chestie care să îmi provoace dureri de ochi, după muult purtatul roz bombon, în combinaţie extrem de penibilă cu alb, picioare epilate, sprâncene ce au pierdut războiae cu maşinile de tuns iarba, unghii date cu lac ( de ce???????? ), tricouri mulate cu vedere la sfârcuri şi aşa mai departe.
Am scris asta în campania mea împotriva metrosexualităţii, mai bine zis, penibilităţii masculine. Aşa că dacă citeşti şi te-am făcut să te gândeşti de două ori înainte de a te transforma într-o cocotă, sunt mulţumită.

duminică, 21 iunie 2009

Când ne mai dăm şi noi foc?

Autorităţile locale din Timişoara organizează destul de des evenimente peste evenimente, cheltuind inutil sume din bugetul local pe vrăjeli despre stele, raţe, bulevarde. În plus, au comandat un spectacol grandios de artificii care sp ţâşnească din mulţime şi lumea să se aleagă cu arsuri. Siguranţa cetăţenilor e doar un mic detaliu, la fel cum sunt parcurile, drumurile, cerşetorii ce mai nou de urcă peste tine la meselor tersaelor. Eu una aş vrea să văd un oraş curat, fără boschetari, cu drumuri practicabile, cu un parc al copiilor deschis. Nu mai vreau să nu mai am loc în Unirii de raţe, oameni ce împart pliante. Timişorenii au ce face în timpul liber. Mai greu e când ai arsuri de gradul 2 şi 3.

vineri, 19 iunie 2009

Vreau să cred că greşesc

Navigând pe net am dedus, din conţinutul diverselor aritcoler, că la Euforia TV există o emisiune unde lumea îşi povesteşte prima experienţă sexuală. Îmi place să cred că nu poate exista o emisiune aşa cretină, că nu existe vedete sufieciente care să povestească aşa ceva în faţa unei ţări întregi pentru cel puţin câteva ediţii. Că oameni curioşi să audă aşa ceva ştiu că ar exista. Dacă cineva ştie mai multe şi eu am dedus greşti, luminaţi-mă. Dacă nu, lasaţi-mă. Ok, deci pe când un reality-show cu dezvirginări în direct?

luni, 15 iunie 2009

Cât costă, cu adevărat, un bilet la finala Cupei

Biletele în Timişoara s-au epuizat în două ore, dar fără niciun anunţ oficial pe site-ul clubului. Am avut pe cineva la Târgu-Jiu, dar într-un timp şi mai scurt i s-au cumpărat biletele din faţă. N-am renunţat. Am atârnat o zi întreagă în oraş, rugându-ne de bişniţaru din faţă de la Bega şi cautând alţii prin oraş. Ne-am bazat că ne vor acosta ei pentru că mi-au luat un tricou violet şi Gabi avea fularul la el. Nu a fost aşa. Am mers totuşi la Târgu-Jiu. Când am aterizat acolo, am început să colindăm centrul. Îmi era frică să mă gândesc că nu o să găsim, deşi venisem şi pentru o întâlnire cu colegii, acum, la final de an universitar şi început de vacanţă. Am găsit. 60 Ron. Ocazia de a-ţi încuraja echipa, nepreţuită. Şi eu nici măcar nu sunt polistă. Am fost fericită. Până când a început meciul.
Să vă spun eu acum cât ne-au costat biletele, de fapt. Am făcut un drum cu autocarul, sperând că Poli va ridica trofeul deasupra capului. I-am mulţumit cerului că am găsit bilete la tribună şi nu m-am aflat în peluză. Îmi era si frică să plec de la stadion la un moment dat. Doar eu, Gabi şi Marian. Am căutat după meci o pizzerie, pentru că localnicul nostru nu îşi făcuse temele, deşi i le dădusem cu luni bune în urmă şi chiar ne asigurase că există localuri şi nu aveam nevoie de rezervare la autocar înapoi. Am stat aiurea prin Târgu-Jiu pentru că, surpriză, am constatat că nu aveam unde sa mergem. Am dormit într-un autocar luat la 4 dimineaţă. Mă rog, nu s-a putut spune că am dormit. Măcar cel de la Normandia nu avea ca cel de la Viitorul, cu care am venit, un fier sub scaune în care să ne zgâriem serios la picioare. Mai ales că eu mi-am luat pantaloni scurţi, pentru că nu prevăzusem, cu imaginaţia mea destul de bogată de altfel, că nu o să am unde sta peste noapte. Da, sunt mai răcită de când am plecat. Mi-a fost dat să aud o scuză extrem de inventivă şi tâmpită în acelaşi timp. Tot pentru noi venea, meciul era doar o cireaşă. Dar nu cea de pe tort, pentru că fără meci, noi nu mai eram aceiaşi amici cum eram la Timişoara. Şi mai ales, pentru că la sat nu era semnal, iar persoana interesată, deşi ştia că îi putem găsi bilet, nu ne-a mai căutat din puţinele locuri unde avea semnal. Deci, mulţumim Nicu şi Ludu. Din nou alături de noi, la bine şi la rău. Am văzut un joc lamentabil al echipei, un arbitraj suspect, o dezlănţuire a unui public ce nu mai poate aştepta veşnica promisiune a obiectivului următor. Iar acum, ajunsă acasă, văd declaraţiile penibile ale lui Lupescu şi Sandu. Aşa că le mulţumesc cu această ocazie tuturor celor ce au făcut ca fericirea mea din momentul în care m-am aşezat pe locul 14, rândul 3 din sectorul E al tribunei 2 s-a transformat într-un adânc dezgust. Fie că sunt mari oficiali, burtoşi din lojă, bişniţarii cocalari, gazde minunate, prieteni fără o viaţă, şoferi de autocar cu mâna lipită de claxon sau jucători de fotbal.
RUŞINE, RUŞINE, RUŞINE SĂ VĂ FIE.

luni, 8 iunie 2009

Şi tu l-ai votat pe Becali!

Date: prezenţa la vot, 27,67%, vreo 4.800.000 de romani.
Au fost mai mulţi din mediul rural. Iar pensionarii au votat, din nou, disciplinat. Am văzut la secţia 100, unde am votat eu, un bătrânel ce a venit cu buletinul soţiei pentru că nu mai vede bine. Nu ştiu dacă mai vede să pună bine ştampila. Şi nu sunt ironică. Pensionarii, activişii de partid, sătenii, ultra-naţionaliştii, maghiarii, toţi au votat. Astfel, îi avem pe gigi, vadim si eba. Probabil dacă se vota în număr mai mare, ajungeau din nou politicienii nesimţiţi pe acolo. Dar poate cei trei nu ajungeau. Asta pentru că unele electorate nu renunţă. Pentru mine, toţi cei care nu au votat sunt responsabili. Pentru că nu înţeleg că nu te poţi detaşa de viaţă, că nu poţi aspira la perfecţiune şi mai ales pentru că se complac în a trăi cu o greaţă veşnică de România. La fel cum Parlamentul Europena nu e platou de filmare pentru youtube.com, nici viaţa nu e un roman camilpetrescian. Sau dacă e, îi cam nasol. Personajele au sfârşit cam prost.
Azi am fost la Memorialul Revoluţiei. Dar aveam ideea de a scrie asta încă de seara trecută. Totuşi, o bună idee de final. Orice democraţie e mai bună decât un regim totalitar. Cei ce au murit pentru că au manifestat conştientizau asta. Ştiau ce înseamnă totalitarismul. Nu ştiu dacă asta mai e un argument valid, dar probabil că românii nu sunt pregătiţi pentru democraţie. Mare parte acceptă statutul de loseri. Foarte bine, ţara are nevoie de ciutaci. Dar acum, că am trimis pe cine am trimis la Bruxelles, sunteţi mai fericiţi că nu aţi putut alege răul cel mai mic?

joi, 4 iunie 2009

Dacă cineva se mai îndoieşte

Îi zic în faţă că e bou. Cererea de amânare a verdictului de la TAS dovedeşte că iancu e un blatist. Nu cumva să primim punctele şi să simţim nevoia de a juca corect, estem?

luni, 1 iunie 2009

Tot leapsa

Ziua cea mai frumoasa: 13 iunie 2007 ( ultima zi de liceu )
Ziua cea mai trista: tot 13 iunie 2007
Cea mai mare greseala: ascunderea sentimentelor
Radacina tuturor relelor: banii
Distractia cea mai placuta: party :D
Cea mai mare infrangere: parasirea
Cei mai buni profesori: Maria Balanescu ( romana, gimnaziu )
Prima necesitate: libertatea de a fi eu insami
Ceea ce te face cel mai fericit/a: gustul libertatii
Ceea ce te intristeaza cel mai tare: infrangerile
Cel mai mare mister: dragostea
Persoana cea mai periculoasa: eu
Persoanele cele mai necesare: mama si tata
Sentimentul cel mai ingrozitor: infrangerea
Sentimentul cel mai placut: triumful
Cel mai bun cadou: flori
Lucrul cel mai de valoare: increderea in sine
Calea cea mai rapida: manipularea
O protectie efectiva: negarea
Cel mai bun remediu: sa ti se spuna ca esti iubit
Forta cea mai puternica: incapatanarea
Lucrul cel mai placut dintre toate: sa ajungi sa nu mai iti doresti nimic din ce nu ai, ci sa iti doresti tot ceea ce ai
Lucrul cel mai dificil dintre toate: sa faci compromisuri si sa te plafonezi