marți, 6 aprilie 2010

Viaţa nu e un Ever After

M-am chinuit să găsesc pe youtube discuţia dintre prinţ şi Da Vinci, dar nah, cam nu există. Aşa că reproduc, deşi nu îmi place, discuţia. (Nu îmi place pentru că mă simt slabă când îmi atribui replici pe care pot uşor să le pun din linkuri - slăbiciune sentimentală, my bad).Deci, prinţu era supărat că Cenuşăreasa l-a minţit despre originile ei şi îi spune lui Da Vinci că iubirea nu poate exista fără încredere. La care maestrul îi răspunde că nu ştie cum poate exista iubirea fără încredere, dar ştie doar că nici viaţa nu poate exista fără dragoste. (What is love without trust? I don't know, all I know is that a life without love, is no life at all) Nu e nici pe jumătate la fel de expresiv ca în film, dar it will have to do for now. Dacă vreodată găsesc partea, promit să o pun aici pentru că e absolut genială.

Viaţa nu e un Ever After pentru că lipseşte personajul Da Vinci. Că în rest, no problem, le avem pe toate. Avem surorile invidioase, bârfitoare şi intrigante. Avem părinţii neînţelegători. Avem regulile stupide care chipurile ne-ar învăţa cum să trăim. Avem oamenii care orice ar face, vor doar să ne facă să suferim. Avem prinţii care ne dezamăgesc şi nu ne înţeleg sacrificiile sau dragostea. Avem şi marea calitatea de a dezamăgi fără a avea intenţia, dar pentru că în împrejurările date viaţa nu ne-a invăţat să reacţionăm altfel. Tot ce lipseşte e discernământul de a vedea ceeea ce e important între atâtea detalii.

Eu am fost mereu o persoană impulsivă şi m-am temut că mai devreme sau mai târziu în viaţă asta îmi va afecta o relaţie. De asta, tot timpul am încercat să fu înţelegătoare şi să nu ma isterizez. În circumstanţele date, mi-a reuşit mai mult decât eroic. M-am autodepăşit la autocontrol şi totuşi, a fost o greşeală. Pentru că nu am pus piciorul în prag când era nevoie şi pentru că am obişnuit lumea prost. Facerea de bine, futerea de mama. Mai nasol e că totuşi mă simt aiurea pentru ce s-a întâmplat, deşi nu văd ce aş fi putut face. Am vrut doar să verific ceva în circumstanţele în care ar fi făcut la fel şi nu m-ar fi crezut.

Când spunem ceva la mânie, e posibil ca vorbele acelea să facă rău celuilalt pentru tot restul vieţii şi ca niciodată relaţia să nu mai fie la fel. Am făcut amândoi la fel. Aşa e firea mea. Dacă îmi spui ceva ce mă distruge, am să îţi zic şi eu ceva din care să crezi că nu îmi pasă. Şi nah, până acum mi-a ieşit întotdeauna. Joc bine şi pot fi blamată pentru asta, dar nu am meritat ce mi s-a întâmplat astăzi. Aş fi preferat să recunoască măcar în ceasul al douăsprezecelea şi totuşi nu a făcut-o.

Uneori, noi femeile plecăm doar ca să vedem că se vine după noi şi că suntem iubite. Asta e din alt film, că azi eu sunt cu filmele, Parent Trap. Arată foarte bine altă chestie din viaţă, că la you-didnn't-came-after-me răspunsul e de multe ori I-didn't-know-you-wanted-me-to. Partea proastă e că acum nu ştiu exact cine e cine.

Ideea e că am făcut-o azi de oaie. Tare. Deşi nah, cine a citit până acum, probabil şi-a dat seama că simţeam nevoia să scriu aici. Dar nu ca să mă plâng. Pentru că e acum supărat şi nu vrea să mă asculte. Nu ştiu dacă o să vrea vreodată. Ideea nu era neapărat să îmi cer iertare, pentru că am greşti amândoi. Doar vreau o ocazie să mă fac înţeleasă sau măcar să nu rămână nimeni cu impresia că din partea mea nu a fost iubire. Dar iepuraşul a trecut, aşa că probabil dorinţa nu o să mi-o împlinească nimeni. Aiurea e că nici eu nu pot.

So kids, what have we learned today? Bunele intenţii duc spre iad. Iadul cel mai nasol. Iadul suferinţei din dragoste.

4 comentarii:

Mika spunea...

Ai dreptate, noi femeile tindem mult sa facem chestia plecam ca sa vina dupa noi dar nu tot timpul functioneaza. E placut cand vine dupa noi dar dureros cand vezi ca pleaca si nu se intoarce.
Partea proasta intr-o relatie este atunci cand unul refuza sa asculte motivele celuilalt, cand orgoliu astupa urechile si ce e mai trist este ca unii dintre noi nu stim sa comunicam cu cel de langa noi sau nu stim sa ne exprimam sentimentele intr-un mod in care sa nu fii inteles gresit.

Eu sper sa te asculte, atunci cand iubesti si vrei relatia uneori cuvintele dureroase se cam uita-zic eu.

Renate spunea...

Eu încerc să renunț la jocurile minții, de orice fel. Clișeul cu comunicarea chiar ar trebui să funcționeze, important e să ai feed-back. Da, noi, femeile avem pornirea asta cu testatul - să vedem dacă vine după noi, să vedem dacă știe să ne facă să ne treacă supărarea. Uneori vine - atunci ne simțim superioare pe moment. Alteori, nu vine. Sincer, cei care vin, o fac pentru că știu că asta vrem și se coboară la mintea noastră. Trebuie să recunoaștem că suntem superficiale la fazele de genul. Nu câștigăm nimic, poate o bătălie care se află în mintea noastră creață. O relație sănătoasă funcționează fără jocuri „cine face pe cine”...dar, la urma urmei, în dragoste nu există rețete..

Anda spunea...

Stiu ca e o chestie de coborat la mintea cuiva. Dar cam de fiecare data cand cedezi, e tot o forma de a te cobori la mintea cuiva. Si nah, din pacate multe chestii intr-o relatie se limiteaza la orgolii prostesti, cand timpu acela ar putea fi valorifcat mult mai bine pentru ambele persoane.

Mika spunea...

Ai un premiu la mine pe blog :*