sâmbătă, 24 iulie 2010

Despre autonomie

Să fie clar de la început. Tata e din judeţul Iaşi, bunicul din partea mamei din judeţul Argeş, bunica din partea mamei e din Timişoara, cu tata ungur şi mama nemţoaică. Deci, sunt o corcitură veritabilă. M-am născut şi am locuit de atunci neîntrerupt la Timişoara.

Poate că Revoluţia ce a iybucnit aici ar fi avut altă faţă sau nu ar fi avut loc deloc fără Laszlo Tokes. Autorităţile au vrut să îl evacueze pe pastor din casa acestuia din Piaţa Maria, enoriaşii au protestat, s-a blocat tramvaiul, tămbălăul a început. Au existat voci care au spus că Tokes ar fi fost o unealtă a puterilor care nu mai doreau ca Republica Socialistă Română. Nu ader la teoriile aceste conspiraţioniste. Mai ales că te poţi întreba. Era agent al vesticilor, dornici de o nouă piaţă de desfacere, sau al esticilor, pentru care perestroika era doar o faţadă în spatele căreia puteau să uneltească o strategie mult mai subtilă de a-şi menţine sfera de influenţă. Trecutul lui Iliescu şi controlul energetic ar putea fi argumente pentru a doua variantă.

Totuşi, subliniez că nu îmi plac teoriile conspiraţioniste. Dar cum distrugi cel mai uşor un stat? Atentezi la integritatea sa teritorială.

Câteva cuvinte despre secui. Contrar opiniei generale, ei nu sunt maghiari. Sunt turci maghiarizaţi aduşi de-a lungul arcului carpatic pentru a apăra graniţele Ungariei Mari. De aceea, îi regăsim în centrul ţării, nu în Bihor sau Arad. Secuii vorbesc maghiara, însă una foarte stâlcită, foarte uşor de deosebit şi pentru cineva care nu înţeleg deloc ungureşte. De aceea, e relativ dacă este sau nu treaba UDMR-ului.

Despre restul Ardealului. Aici, până în secolul XI-XII, locuiau doar români. Dinaiă din gaşca lui Gelu, Glad sau Menumorut. Încet, încet, ungurii au început să cucerească teritorii. Sigur, s-au făcut colonizări, pentru că aşa a făcut orice Imperiu sau stat din istorie. Logic, românii nu au fost şterşi de pe faţa pământului. Argumentul cel mai firesc este faptul că aici a continuat să se vorbească româneşte şi să existe biserici ortodoxe. În plus, la un moment dat stăpânirea maghiară chiar traducea numele de familie româneşti. Şi uite aşa, după Primul Război Mondial, România şi-a luat Ardealul înapoi. Din nou logic, când au venit la putere comuniştii, au colonizat Ardealul cu moldovenii, oltenii şi răgăţenii, generic numite "venituri" de cei care vorbesc despre autonomia Banatului.

În secuime nu prea s-au obosit să facă cartiere pentru moldoveni, sau nu au mai apucat. Cert este că dacă vrei să vizitezi Carpaţii Orientali, probabil cea mai frumoasă grupă a Carpaţilor, o să observi că nimeni nu te bagă în seamă dacă vrei să cumperi o pâine şi ai tupeul extraordinar să ceri în limba română. Prin constrast, românii din Valea Timocului din Serbia abia îşi pot exercita dreptul la şcoli în limba română sau la a avea biserici ortodoxe pe stil nou. Despre ce vorbim, Laszlo?

Şi te rog nu îmi da exemplul Cataluniei. Spania a fost un stat format în secolul al XIV-prin unirea mai multor regate. Catalanii erau acolo dintotdeauna, nu i-a adus nimeni să păzească strâmtorile Pirineilor. Cât despre Kosovo, diferenţele religioase cauzate de Imperiul Otoman au făcut ca plavii să nu mai fie la ei acasă la Câmpia Mierlei. Dar probabil Kosovo nu şi-ar obţinut autonomia dacă Yugoslvia nu ar fi fost creată în mod artificial din unirea fostelor provincii ale Imperiului Habsburgic.

4 comentarii:

daimon spunea...

România nu a recunoscut Kosovo şi bine a făcut. Sper din tot sufletul să se ducă dracului şi restul trupei de maghiari plini de frustrări trianonice :D

Un fel de regionalizare trebuie totuşi. Nu tăiere, ci doar separare a puterilor, fiecare judeţ sau regiune pe barba lui (ei). E inadmisibil să hrănim un aparat legislativ/administrativ prea stufos pentru nevoile noastre; mai bine luăm exemplul landurilor germane.

Anda spunea...

Germania medievală a fost un stat fărămiţat. Lor le-a fost simplu să facă împărţirea. Noi ce am avea, Muntenia, Moldova şi Transilvania? Evident că nu, şi ar fi vorba de structuri mai mici, artificial create. Plus că per ansamblu ar costa mult mai mult. Eu nu sunt o amatoare a conceptului de stat federal, plecând de la exemplul Statelor Unite. Mie nu mi se pare firesc că în fiecare stat să fie alte legi. Apoi, în opinia mea regionalizarea nu este decât o metodă prin care UE face ca statele să îşi piardă din atribuţii, roluri, ceea ce bineînţeles convine unei structuri economice suprastatale.

daimon spunea...

Bine mai femeie, asta am inteles cu UE, dar zi tu daca ti se pare normal ca niste sume insemnate sa se duca la Bucuresti la niste oameni care niciodata nu trebuie sa dea socoteala pentru ele. Niciodata.

Si care-i solutia pe care o vezi tu, daca zici ca independenta financiara nu e corecta.

Anda spunea...

Autonomia locala nu e acelasi lucru cu indepedenta finaciara. E ceva mai complex si nici nu cred ca e necesara la noi, ca nu avem suprafata SUA sau Canada.