miercuri, 5 noiembrie 2008

Acest minunat şantier numit Timişoara

Astă primăvară lumea l-a votat a patra oară din nou pe nea Ciuhandu, tatăl unui inginer constructor care construieşte blocuri între case. Nu mă aşteptam să iasă iar el, aş fi votat până şi cu Lavinia Şandru numai să simt că măcar s-a schimbat persoana. E ft fain să mergi cu 33 şi să ocoleşti jumătate de oraş pentru ca Bulevadul 16 decembrie e spart. Dar mai fruos de atât e faptul că va mai fi spart foarte mult timp de acum înainte. E minunat să merg în Parcul Copiilor să măsor grosimea stratului de noroi de pe alei. Noroc că mai am pe hi5 o poză de când mai erau ceva leagăne pe acolo. La grădina zoologică cred că e iar beton să îţi duci copii şi să îţi spună că curcii are şi buni în ogradă. Iar acum, minuntata administraţie a Timişoarei închide skate park-ul. Pe motiv că nu mai e sigur. Mă gândesc să mă apuc şi eu de sporturi de astea extreme unde sunt în deplină siguranţă. E atât de evident că parcul se închide din alte motive, pentru că altfel l-ar reamenaja pe acela. Aştep cu nerăbdare închiderea Parcului rozelor pe motiv că te poţi întepa în spini. Nu ştiu cum e în alte oraşe, dar mi se pare că la noi devine din ce în ce mai rău. Trafic, străzi sparte, locuri inchise. Io intenţionez să mă mărit dupa ce termin şi cu masteru, deci ar mai fi vreo 4-5 ani. Atunci mai vreau să fac şi copii. Când eram mică am vrut să fiu arheolog, poate o să le transmit şi lor asta când o să îi plimb prin Parcul Copiilor să le zic cum pe vremea mea, acolo veneai cu mama duminica să te dai pe hintă şi să mănânci vată pe băţ. Că acum, din cauza crizei mondiale, mâncăm mai rar, la festivalul berii.

11 comentarii:

Dani spunea...

crede-ma se poate si mai rau :))

e bine totusi ca se lucreaza, astazi am trecut cu 33 pe acolo si baietii lucrau la ora 21 la lumina reflectoarelor, mai rar asta in Romania. Unde s-au terminat lucrarile (Bulevardul Carol, Traian, Maria, Iosefin, Balcescu) arata destul de bine.

Cristian Vicol spunea...

Timisoara contribuie la bugetul de stat cu 12000 de miliarde le lei vechi din care primeste inapoi 3345.
Gandeste-te ca ceilalti bani ii primesc moldovenii. Acum gandeste-te ca pentru a gestiona unu oras de marimea timisoarei iti trebuie de 2 3 ori mai mult... Desi articolul este din 2005 situatia este reala si in prezent... http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1241366-taxele-impozitele-din-cateva-orase-duc-spate-bugetul-romaniei.htm

Cristian Vicol spunea...

traficul este din cauza ca orasul nu este proiectat pentru un numar asa mare de masini...centura este treaba cjt-ului, care nu are nicio treaba cu ciuhandu. Cjt-ul a semnat contractele pentru centura, cjt-ul a furat toti banii...

Schumi spunea...

Bine ai venit Anduta in acest mare santier numit Romania.

Nu stiu cum e la Timisoara, dar stiu cum e la Bucuresti, stiu cum e la Pitesti, la Ploiesti si prin alte locuri. Lucrul bun e ca se face, lucrul rau in schimb e ca se face prost si in prea mult timp. Pentru ca dupa ce au terminat, chipurile, sa continue santierul cu reparatiile.

Ah, si, Anduta, crede-ma ca n-o vrei pe Lavinia Sandru in locul oricui ar fi, c-am vazut io ce-i poate pielea, ca cica am fi colegi de facultate. Nu vrei decat s-o dai cu dintii de tocul usii.

Anda spunea...

tocmai de asta nu m-am legat de centura.ok, sa spunem ca lucrarile le mai înţelegem, dar cum închid atâtea parcuri şi "uita" sa le mai reabiliteze? plus ca dau explicatii care sfideaza logica, reabilitam skate park-ul, dar el nu va mai fi aici.

Cristian Vicol spunea...

http://www.banateanul.ro/ultima-ora/se-inchide-skate-park-ul-din-timisoara-dar-s-a-deschis-unul-la-lugoj-3429102
skate parkul l-a inchis orza

Anda spunea...

pai da, dar orza e in primarie de cand cu ciuhandu, si din acelasi partid( ma rog a fost, ca ciuhandu a plecat de acolo). nu ma afecteaza personal skate park-ul, dar deja intrec ei limitele. ei la plural, ca nu aveam treaba doar cu ciuhandu. pentru ca eu cand am fost la practica la tvr se isteriza orza ca e cea conspiratie cu aruncatu de detergent in fantana de pe pestalozzi. visa conspiratii politice, in loc sa vada de amenajarea orasului.

Cristian Vicol spunea...

Ciuhandu nu conduce singur Timisoara. El nu i-a singur hotarari. Puterea in Timisoara o are consiliul local, si avand in vedere k timisoara este resedinta de judet de obicei in planurile consiliului se amesteca si cjt-ul. Asta inseamna ca nu pntcd este la putere ci cam toate paretidele, care sunt libere sa isi bage bete in roata una alteia(sper k m-am exprimat bine :P)

Anda spunea...

da, dar pestele se impute de la cap. aluzia cu tatal de la inceput nu e intamplatoare, se refera la ce ne-a zis profu d ela seminaru de investigatie. poate esti la tls si nah:D

Cristian Vicol spunea...

sincer tu chiar crezi ca Lavinia Sandru, Ludovic Mardari, Maria Grapinni sau Rodica Vlad ar fi facut treaba mai buna? Sa fim seriosi, inseamna ca nu ai urmarit campaniile. Ciuhandu a avut cea mai decenta dintre toate. Adica tu chiar crezi ca Psd-ul,Pc-ul, Prm-ul sau Png-ul ar fi facut treaba mai buna? Candidatii s-au pierdut in afise si slogane care jignesc bunul simt... Votul catre Pntcd-ului arata ca Timisoara vrea sa se rupa de restul tarii si in mod special fata de "Centru"...

Anda spunea...

u prea pot fi de acord. pentru ca nu sunt fana patriotismului local exagerat pe care il au unii banatenii. dar asta e o parere strict personala