joi, 6 noiembrie 2008

Alt studiu de caz de pe hi5

De când se arată la updates comentariile foto lăsate, pot să râd şi eu de prostia băieţilor. Râsul de curci cu poze cu sâni şi de băieţi fraieri care le admiră e unul dintre motivele pentru care am hi5, cel mai serios dintre ele chiar. Am câţiva în listă care în fiecare zi dau add la câteva piţipoance, aşa că am foarte mult material cu care să mă delectez. Şi tot văd eu cum băieţi dau comenturii în disperare " ce bună eşti, ce ţi-as face" şi chestii similare. În condiţiile astea te mai miri că fetele îş pun poze de prostituate. S-a ajuns la chestia asta printr-un mecanism asemănător cu balansul cerere-ofertă. Dar totuşi, unde orgoliul ală masculin. cum era o replică din Mumia 3 ( film care nu mi-a plăcut deloc): e un mormânt în care au intrat deja prea mulţi exploratori. Iar fetele, parcă se spunea că femeile nu au aşa mare nevoie de sex. Să mai creadă cineva asta când ele pur şi simplu cerşesc cu disperare să primească ceva ştim noi unde ? Asta ca să nu mai zic că e un nou trend, să îţi faci poze cu prietenu, dezbrăcaţi în pat, să vadă lumea ca şi voi faceţi sex. FRAŢILOR, să faci sex e una dintre cele mai uşoare chestii. Sau să spun surorilor, că mai mult la fete am văzut aşa poze. E chiar foarte simplu să ai un prieten care oricum acolo vrea să ajungă cu tine, aşa că nu mai faceţi atât caz de asta. Nu e nimic rău că prietnii voştri vă doresc, dar din păcate vă doresc pentru perioade scurte şi numai şi numai pentru că sunteţi posesoare de vagin, nu din alte motive. Şi după aia să te mai oftici când auzi că suntem o generaţie tembelă? O mare realizare ar fi să citeşti măcar abecedaru, că văd că toţi îşi pun la cărţi citite: nu citesc aşa ceva. Aş aprecia ceva sinceritate, nu Ştiu să citesc.

8 comentarii:

josephine3108 spunea...

eh... de aia te apreciez eu pe tine =))

Schumi spunea...

Haicinci asta e o porcarie de instrument pentru socializarea maimutoilor.
Un lucru nu pricep eu, Anduta, feminista lu' tata, si anume de ce pana lu' Costel te tot inflamezi pe subiecte de genul asta. Cretine si retarzi sunt peste tot si nimeni si nimic n-o sa-i destepte, ever.
Este general acceptat ca femeile sunt mai avide dupa sex decat barbatii, iar in anumite cercuri concurenta intre fete pe teme sexuale devine foarte acerba. Ceea ce vezi tu pe hi5 e o dovada in acest sens. Pentru unele cu cat se culca cu unii anume barbati fatali sau cu cat se culca cu mai multi e un fel de afirmare sau de confirmare. Unii oameni mult mai in legatura cu latura lor animalica decat altii. Sa fie sanatosi si sa foloseasca protectie. Atat pot sa le urez.

Anda spunea...

daca nu intelegi, nu mai intra pe bolog-ul meu, ca nici eu nu prea inteleg ce cauti tu aici.

Schumi spunea...

De fapt inteleg, dar asteptam s-o aud de la tine.
Anduta, in mare mai toata lumea care intra pe la tine e de acord cu parerile tale. Nu cred ca lasi loc de ceva dezbatere. Ma foarte indoiesc ca daca scrii ceva material care se vrea educativ la adresa unor curve si unor tigani manelisti marca hi5 astia vor citi si se vor lumina la cap.

Anda spunea...

eh, de unde stii ca nu am in lista si persoane care s-ar putea simti? si poate sunt la varsta la care totusi ce scriu eu le poate pune macar o secunda pe ganduri. dsi in mare pate sciru pentru ca simt nevoia sa astern ideile astea, nu din alte motive.

szekeres cristian marian spunea...

:) ceau imi poti da un id de mess sau dai add cristian_mbt_1989 cu preciazrea Prajiturica carcotasa, mersi :)

Anda spunea...

buna, am ajuns si eu de pe pitzipoanca.org pe blogul tau si ti`am citit niste posturi, am ales sa comentez la asta pentru ca vreau sa iti dau un sfat, sterge`i din lista pe "friends"ii tai de pe hi5 care lasa comentarii de astea...eu asa am facut...have fun living life!

Anda spunea...

bine, dar daca tot ai citit niste postari, mai bine puneai comentariu la ele, nu la comentarii. daca vrei sa stii, toate persoanele pe care le in lista de hi5 sunt persoane pe care le cunosc in realitate, spre deosebire de multi. si aici vb de lista de mess.