Măruţă începe să semene cu o puţă

Din plictiseală, am dat pe Pro Tv, la Happy hour. Asist la un regal de prostie din partea lui măruţă. Minunatul realizator a adus o capra mov cu craci lungi şi distanţaţi unu de altu care să îi spună Andreei Tonciu că Daminuţă o caută pe mess. Pe lângă Tonciu, fata lila al cărei nume nu îl ştiu şi Daminuţă, mai e şi moni pe canapea. Cu Irina. Şi măruţă pune în continuu întrebări tâmpite, face mutre spre Tonciu în legătura telefonică şi o linge în cur pe columbeanca. Super.

Cât costă, cu adevărat, un bilet la finala Cupei

Biletele în Timişoara s-au epuizat în două ore, dar fără niciun anunţ oficial pe site-ul clubului. Am avut pe cineva la Târgu-Jiu, dar într-un timp şi mai scurt i s-au cumpărat biletele din faţă. N-am renunţat. Am atârnat o zi întreagă în oraş, rugându-ne de bişniţaru din faţă de la Bega şi cautând alţii prin oraş. Ne-am bazat că ne vor acosta ei pentru că mi-au luat un tricou violet şi Gabi avea fularul la el. Nu a fost aşa. Am mers totuşi la Târgu-Jiu. Când am aterizat acolo, am început să colindăm centrul. Îmi era frică să mă gândesc că nu o să găsim, deşi venisem şi pentru o întâlnire cu colegii, acum, la final de an universitar şi început de vacanţă. Am găsit. 60 Ron. Ocazia de a-ţi încuraja echipa, nepreţuită. Şi eu nici măcar nu sunt polistă. Am fost fericită. Până când a început meciul.
Să vă spun eu acum cât ne-au costat biletele, de fapt. Am făcut un drum cu autocarul, sperând că Poli va ridica trofeul deasupra capului. I-am mulţumit cerului că am găsit bilete la tribună şi nu m-am aflat în peluză. Îmi era si frică să plec de la stadion la un moment dat. Doar eu, Gabi şi Marian. Am căutat după meci o pizzerie, pentru că localnicul nostru nu îşi făcuse temele, deşi i le dădusem cu luni bune în urmă şi chiar ne asigurase că există localuri şi nu aveam nevoie de rezervare la autocar înapoi. Am stat aiurea prin Târgu-Jiu pentru că, surpriză, am constatat că nu aveam unde sa mergem. Am dormit într-un autocar luat la 4 dimineaţă. Mă rog, nu s-a putut spune că am dormit. Măcar cel de la Normandia nu avea ca cel de la Viitorul, cu care am venit, un fier sub scaune în care să ne zgâriem serios la picioare. Mai ales că eu mi-am luat pantaloni scurţi, pentru că nu prevăzusem, cu imaginaţia mea destul de bogată de altfel, că nu o să am unde sta peste noapte. Da, sunt mai răcită de când am plecat. Mi-a fost dat să aud o scuză extrem de inventivă şi tâmpită în acelaşi timp. Tot pentru noi venea, meciul era doar o cireaşă. Dar nu cea de pe tort, pentru că fără meci, noi nu mai eram aceiaşi amici cum eram la Timişoara. Şi mai ales, pentru că la sat nu era semnal, iar persoana interesată, deşi ştia că îi putem găsi bilet, nu ne-a mai căutat din puţinele locuri unde avea semnal. Deci, mulţumim Nicu şi Ludu. Din nou alături de noi, la bine şi la rău. Am văzut un joc lamentabil al echipei, un arbitraj suspect, o dezlănţuire a unui public ce nu mai poate aştepta veşnica promisiune a obiectivului următor. Iar acum, ajunsă acasă, văd declaraţiile penibile ale lui Lupescu şi Sandu. Aşa că le mulţumesc cu această ocazie tuturor celor ce au făcut ca fericirea mea din momentul în care m-am aşezat pe locul 14, rândul 3 din sectorul E al tribunei 2 s-a transformat într-un adânc dezgust. Fie că sunt mari oficiali, burtoşi din lojă, bişniţarii cocalari, gazde minunate, prieteni fără o viaţă, şoferi de autocar cu mâna lipită de claxon sau jucători de fotbal.
RUŞINE, RUŞINE, RUŞINE SĂ VĂ FIE.

Dacă cineva se mai îndoieşte

Îi zic în faţă că e bou. Cererea de amânare a verdictului de la TAS dovedeşte că iancu e un blatist. Nu cumva să primim punctele şi să simţim nevoia de a juca corect, estem?

A fost o vremea când eram tot timpul fericiţi. Episodul 3: miha, reprezentanta bambuistelor de ieri

Asistăm de câteva săptpămâni la o cădere mişto de faţă&mască. miha, ştiam eu că eşti o "şteoarfă", în sfârşit ţi-ai dat arama pe faţă. Nu am de gând să intru în amănuntele penibilităţilor de gen "colegii de trust care nu sunt sclavii mei", recuperarea timpului pierdut fără orgasme din tinereţe când umbla cu boşorogi ( vezi Dan Chişu ), istericalele de femeie încă NF. Altul este aspectul care mă zgârie pe ochi. Femeia asta penibilă declară că prin atitudinea ei de mahalagioaică izmenită de alţi bărbaţi vrea să apare drepturile soţiilor de miliardari. Săracele de ele, care ca şi ea rabdă să stea sub vreun burtos nemanierat, mafiot, doar pentru bani. Vai, cum sunt ele înşelate. Dar vai, dar cum îşi merită soartă. După ce o izmenit-o mai bine decât spera ea înainte să scape de numele de fată, care, să zicem aşa, nu era radio friendly, miha îl face de cacao pe Elan. Declară că nu are casă. Pai măi moldoveanco ce faci ruşine Moldovei prin urâţenia ta operată, nu ţi-e ruşine să spui că nu ai bani? Nu îţi crapă obrazul să declari cu nonşalanţă că nu ai cum să îţi creşti copilul când sunt atâtea mame în România ce nici nu visează la averea ta? Tu, marea feministă. N-ai decât să reprezinţi în continuare curvele ce se mărită pentru bani cu toate jegurile de afacerişti. Poate te recunosc de şefă când ajungeţi în Iad.

Making moneyz :D

Te-ai gândit vreodată cum poţi să economiseşti banii pe care îi cheltuieşti pe cartele de reîncarcare şi să vorbeşti gârlă la telefon? Simplu. Urmează programul pitzi-credit în câţiva paşi simpli:
1. Se face un cont pe hi5.
2. Se pun poze de piţi, nu e necesar să fie cu voi, deci pot şi băieţii. Numărul pozelor trebuie să fie suficient doar pentru a atrage curiozitatea fraierilor.
3. Se iau cartele cu număr dintoate reţele de telefonie mobilă. Mai multe cartele, mai multe şanse de câştig!
4. Se pune status pe hi5 : "Aştept mesaj cu un cod de reîncarcare în schimbul id-ului meu sau al numărului de telefon". După caz, insinuările de prostituţie pot fi mult mai evidente şi siropoase.
Şi aşteptarea.
Şi mă mai mir de ce vorbeşte lumea aşa mult la telefon. Păcat că sunt pe abonament, că poate încercam şi eu :)).
via pitzipoanca.org

A fost o vremea când eram tot timpul fericiţi. Episodul 1, Jenant. Penibil. Jenibil, adjudecat!

Ca o stranie coincidenţă, când încep serialul acesta, la Kiss Tv e melodia lui Blunt, "Simona". Zilele astea, în timp ce copypasteuiam ştiri la greu pentru seminarul de GPS, mi-a venit ideea asta de titlu şi, pe măsură ce timpul trecea, mi-au venit idei de câteva subiecte cărora li se potriveşte ca o mănuşă.
Azi, vineri 13, a avut loc dezbaterea pentru Parcul Copiilor. Adică o chestiune unde s-au spus nişte lucruri mai mult decât evidente în faţa nenorociţilor ce conduc sau au condus judeţul sau speră că îl vor conduce într-o zi. Pe lângă răfuielile personale împrumutate din comportamentul copiilor de la grădiniţă ale deştepţilor din Timiş, cea mai importantă problemă a fost faptul că tunelul e kitsch. Deci da, e naşpa şi trebe dărâmat. Nu cred că cineva s-a sinchisit să întrebe copiii ce între timp au crescut ce mişto era cu trenulţul. La vârsta aia nu ştiam ce era kitsch-ul. Dar parcă îmi amintesc că ştiam ce e nesimţirea. Apoi, toate proiectele de modernizare sunt mai mult decât derizorii din gura celor ce au vândut centrul istoric coloraţilor şi nu sunt în stare să modernizeze drumurile şi alte treburi dinastea neesenţiale.
Apoi, devine din ce în ce mai clar că parcul va fi vândut unor mari dezvoltatori imobiliari. Eu nu îmi pot explica astfel circul ăsta cretin. Din punctul meu de vedere, Parcul Copiilor e doar o frumoasă amintire. Sper din tot sufletul să fiu contrazisă într-o zi de realitate.
Când eram eu micuţă, mergeam acolo deobicei cu mama în week-enduri. Nu mai are rost să spun că mersul în Parcul Copiilor era o mare fericire pentru mine. E de menţionat însă că poate într-o zi o să mă plimb pe acolo cu copii mei şi o să le zic, uitaţi aici venea buni cu mami când era ca şi voi:
-Mami, da de ce mergeaţi la hotel?
- Nu, puiule, aici era un parc cu mulţi copaci, leagăne, unde te puteai plimba. Era frumos.
-Aaa. Şi erau şi acum tantile alea cu fustă scurtă şi blond spălăcit pe aici?
-Nu, nu. Tantile alea au apărut după ce s-a legalizat ceva ce nu are rost să vă explic acum, în urma campaniei de presă a antenei 1. Postul ală caca unde mami nu vă lasă să vă uitaţi. Ştiţi, mulţi nenea proşti le iubesc. Domnii aştia au şi bani. Ale lor sunt maşinile din faţă.