Capra vecinului sau prostia de pe Facebook

Vorba unui coleg de conferinţe, toată lumea dă like când cineva îşi pune pe Facebook că e într-o relaţie sau că se desparte. Şi din ce în ce mai multă lume face asta. Şi face asta fără să ştie neapărat cât de minunat e partenerul/partenera nouă din viaţa celui care nu mai e single, pentru simplul fapt că nu îl cunoaşte sau nu are nicio dovadă certă că persoana care a venit să alunge singurătatea prietenului există. Deci se alunecă într-un mare penibil.

Să explicăm ambele fenomene. În primul caz, vrem să părem the good guys, care se bucură de fericirea prietenilor. Caz tipic de ipocrizie. În spatele acestei aşa-zise bunăvoinţe găsim mentalitatea de looseri a acestui popor. Menţionez că nu am remarcat mentalitatea această foarte preponderent în Timişoara, cât în alte regiuni ale ţării, în special Moldova. Acolo toată lumea se miră de ce nu ai prieten. Dar chestia e valabilă şi pentru multă lume de aici. Că viaţa fără o relaţie e ca salata orientală fără cartofi. Părerea mea e că femeile au de pierdut de pe urma sindromului de viaţă petrecută în permanenţă în relaţii cică serioase. Pe lângă faptul că nu e tocmai ok să îţi începi viaţa sexuală prea devreme, şi statisticile despre cancerul de col uterin o dovedesc, fetele nu învaţă să fie puternice, să ia decizii singure. Când ai o problemă, plângi pe umărul lui iubi. Sigur că e mai simplu, doar că ar fi bine pentru dezvoltarea ta personală să ai perioade în viaţă în care să strângi din dinţi şi să înveţi să faci faţă singură problemelor. În plus, aşa se acceptă orice relaţie de dragul relaţiei, şi te poţi trezi că ai pierdut timp cu o persoană care nu te atrage şi faţă de care nu ai sentimente reale, timp în care poate ai fi cunoscut iubirea vieţii tale. Aşa că nu cred că e cazul de atâta ipocrizie, ca şi cum orice relaţie se va termina într-o căsărie sfârşită cu plimbări de mână în pac si la 80 de ani. Guess not, nu va fi deloc aşa.

Aici vine partea mai savuroasă. Mulţi dau like şi când cineva devine singur. Sigur că este ok dacă persoană era într-o relaţie de doi bani, aşa cum cunosc şi eu destule. Adică, eşti cu cineva doar de dragul de a avea mereu un partener de sex la dispozitie, un umăr de plâns, o persoană pentru afişări, etc. Dar în mod real nu există nicio tandreţe, "tâmpito" este un apelativ la fel de frecvent ca "bună ziua", relaţia a devenit de mult plictisitoare, etc. Numai că nu ştiu dacă toată lumea se încântă neapărat din motivele acestea, foarte serioase, şi pe care iar noi, ca popor cu demnitate şi respect pentru propria persoană 0, nu le percepem. Pur şi simplu, e sindromul capra-vecinului. Sau, vai fată, ce bine că aia e singură şi eu mi-am găsit prostul care să mă ia de nevastă, ergo sunt superioară.

Ideea e că ne raportăm la oameni din perspectiva relaţiei, şi nu din perspectiva valorii individuale. Sincer, nu am de gând să îmi pierd ore din viaţă cu un om care mă plictiseşte. Nu, nu e foarte benefic pentru tine să îi dai a 15a şansă, poate îl cunoşti mai bine. Doamne-doamne ne-a dat un creier cu care ne dăm seama cu uşurinţă dacă cineva ne este pe plac sau nu. Doar că disperare şi prostia românilor ne fac să ne comportăm altfel. Sau foamea de bani a femeilor, depinde de problemă. Timpul o mult prea preţios că să te combini cu cineva şi din disperare a uita ex-ul, dar asta e deja altă poveste. Acum, terminăm postarea ca să dăm link pe Facebook şi lumea să se comporte mai firesc. De exemplu, mai multe like-uri la angajări, care sunt nişte realizări în care se vede mult mai bine meritul cuiva decât în faptul că şi-a găsit perechea până la următorul like de single.

Definiţii post-moderniste ale şmecheriei

Cred că toată lumea a văzut reclama la BCR. Dacă nu, un scurt rezumat: un nene spune că în tinereţe vroia să fie cântăreţ, să aibă o motocicletă, o soţie blondă şi să locuiască într-un bloc nou. Din imaginile reclamei îl vedem pe nenea că ţine ceva conferinţe cu grafice economice plictisitoare, se dă cu ceva maşină scumpă, are o nevastă roşcată foarte bussiness style şi stă într-o vilă. Non-sensul din final e că spune că datorită tuturor acestor lucruri, nu ar fi avut fetiţa, în mod hilar de paradoxal blondă. Ok, deci copy-writerii români sunt în mare parte dobitoci, ştiam asta deja.

Problema mea e altă. Din reclamă rezultă că toate visele omului respectiv erau de fapt nişte aspiraţii ale unui loser şi tot ceea ce are el acum e foarte cool. Nu reuşesc să înţeleg de unde şi până unde, chiar şi în toate filmele şi serialele americane, toată lumea lucrează în domeniu economic. Sau, cu foarte mici excepţii, face, desigur, PR. Şi cu şi mai mici excepţii, e vreo jurnalistă la o revistă de femei. Pur şi simplu alte meserii nu mai există? Adică de când e atât de cool să fii economist şi atât de lame să fii cântăreţ. De ce e grozav să renunţi la un vis doar pentru că ţi-ai dat seama că nu eşti în stare să lupţi pentru el şi mă-ta şi tac-tu te-au trimis la Ştiinţe Economice pentru că aşa se cuvine. Şi după aceea ne mai întrebăm de ce jumătate din studenţii de la Economie se uită ca boii la poarta nouă când ajung la facultate. Sau de ce un număr nepermis de mare dintre ei stau cu diploma în buzunar şi lucrează ca sale representative, adică pe româneşte, vânzatori.

Apoi, de ce motocicleta ar fi ceva pentru loseri, şi maşina ceva pentru învingători. Mie îmi plac maşinile şi îmi doresc cu ardoare una, dar sunt oameni care nu işi doresc asta. Vrem să ne dăm mari capitalişti, când de fapt am rămas nişte comunişti bazaţi pe ideea că toţi trebuie să fim la fel. De când a te maturiza înseamnă a renunţa la propriile vise şi a te încadra în turma manipulată de filme americane?

Partea cu nevasta. Aici propovăduim ideea stupidă că femeile se împart în două categorii. Alea bune de nevasta şi alea bune de amante. Nevasta trebuie să fie o femeie serioasă, de preferinţă plictisitoare şi uşor îmbătrânită temporar, cu o slujbă tot în domeniul economiei, personalitate 0 şi mai ales, frigidă (ca nu cumva să existe minimul risc ca masculul Alfa bussiness boy să fie înşelat). Cele bune de amante sunt în general mai sexi, nu neapărat blonde. Dar cuvântul nu a fost folosit întâmplător. Din ce ce ne învaţă tot filmele americane, în marea lor de clişee simpliste, blondele sunt bune la pat, au poftă de viaţă şi nu sunt well-behaved. În general mentalitatea asta e foarte păguboasă pentru bărbaţi. Nu, nevasta nu trebuie să fie aia cu care te poţi afişa la teatru, trebuie să fie aia care îţi ridică tensiunea. La fel şi pentru femei, soţul nu trebuie să fie băiatul adorabil cu penis mic pe care îl plac mama şi tata, ci omul care te scoate din minţi. Altfel, o mai devreme sau mai târziu apar frustrările şi iremediabila întrebare "Ce ar fi fost dacă?"

La chestiunea privitoare la locuinţă, nu cred că e necesar să stai într-o vilă pentru a fi fericit. Oricum, mereu o să aibă cineva o casă mai bengoasă decât a ta. Acum, dacă legislaţia din publicitatea românească ar permite-o şi aş fi o bancă concurentă, aş face un spot contra la rahatu asta românesc marca BCR. Cu un om ce îşi trăieşte viaţa, lyfe of a rockstar style. Îmi place să cred că ar prinde la un segment de tineri care nu sunt marcaţi de clişee comuniste şi boala de a fi toţi din aceeaşi matriţă. I just hate my country.

Burlacul. Studiu de caz patologic

Am cam abandonat blogul în ultimul timp, cu plecatul prin vacanţă şi început de carieră fulminantă :)). Dar nu pot să ignor subiectul emisiunii Burlacul. Dacă aş fi un extraterestru dintr-o galaxie îndepărtattă şi aş vedea doar emisiunea asta aş concluziona că femeile pământene nu merită să trăiască.Menţionez că am văzut doar ultimele ediţii, ajungând să mă uit din curiozitate şi din dorinţa de a vedea cât de mult pot decădea femeile. Ca de obicei, imaginaţia bogată şi aşteptările mi-au fost depăşite.

Din câte am înţeles nu se ştia de la început cine va fi burlacul de cucerit. Ceea ce ar putea fi o minimă circumstanţă atenuantă pentru femeile care încă nu au înţeles că ala e gay şi doar o face pe specialul. Dintre fetele rămase până la sfârşit în cursă, Roxana "prinţesa de gheaţă" mi s-a părut cea mai deşteaptă. De ce? Pentru că pentru ea totul a fost o chestiune de ambiţie. Da, vroia să fie ea câştigătoarea şi să devină vedetă. Un scop de mii de ori mai inteligent decât să crezi că Botezatu te va lua de nevastă. Pentru că, să fim sincere, fiecare femeie pusă pe cucerit un bărbat cam aici aspiră. Şi chiar dacă ai crede că poţi să-l determini pe creator să te ducă la altar, de ce dracu ţi-ai dori asta? Un bărbat care a stat cu o târfă ca drăguşanca nu poate fi bărbat, sau cel puţin poţi să realizezi că are gusturi îndoielnice şi valorile lui tind spre zero.

În emisiune mai era o Roxana, handbalistă. Atât a bocit săraca după al doilea vis pierdut al vieţii ei, după accidentările care au împiedicat-o să joace handbal la nivel înalt. Serios, tu până la vârsta aia nu te-ai îndrăgostit de un băiat mai tânăr, frumos, nefigurant decât Bote? Îmi pare foarte rău pentru existenţa ta tristă. Chiar ţi-a făcut un serviciu eliminându-te. Dacă singura şi cea mai mare suferinţă a ta din dragoste e faptul că un bărbat te-a eliminat dintr-o emisiune care pune în mod evident femeile pe picior de inferioritate, înseamnă că ai pierdut multe. Mai ai totuşi timp să recuperezi.

Apoi, Mihaela. Tanti trecut-din-Italia-pentru-care-nimeni-nu-are-dreptul-să-o-judece. Deci da. Botezatu a văzut în Mihaela imaginea sa. De asta a şi eliminat-o. Şi Mihaela era o persoană căreia îi plăcea să pretindă că e specială, peste muritorii de rând care nu o înţeleg. Prin motivarea alegerii de la final, Bote i-a dat un mesaj foarte clar. Pe care evident că ea nu a fost capabilă să-l descifreze. din marea de ifose, artistu nostru şi-a dat seama că aia în secret mai ţinea la fostu iubit. Aşa că a trimis-o înapoi la el. Pe româneşte: fato, tu nu ai nevoie de un homosexual care vrea să pară heterosexual. Du-te la ăla că poate o să fii fericită în felul tău.

Aşa că Botezatu a ales-o pe timişoreanca noastră Violeta. Violetă părea inteligentă. Pentru că după aceea a intrat în jocul ieftin al creatorului. "Visez să o fac în trei cu bianca şi Violeta". Paradoxal, Drăguşanca a fost cea deşteaptă la faza asta, dându-i replică sensibilului naţional Bote. Deşi, serios vorbind, cum mai poţi discuta măcar cu un bărbat care vrea să facă sex în trei. Nu înţeleg de ce femeile se înjosesc aşa. Din moment ce a spus asta, în ochii lui cele două nu valorează mai mult decât nişte simple prostituate.

Problema e că multe românce ar face la fel. Ar lăsa orice handicapat să le trateze ca pe nişte cârpe, doar pentru că are bani şi e celebru. Te mai poţi privi în oglindă?

Eu cu cine ma mărit/identific?

Ştiu că o să mă urască jumătate de facultate pentru ce scriu aici.

Dar nu-mi pasă, pentru că atitudinea unora deja devine enervantă. La mine la jurna multe fete sunt căsătorite. Nu le urăsc, invidiez, frustrările mele legate de acest aspect al vieţii sunt eminamente subiective şi legate de chestia din postările de mai jos. Dar faptul că a ajuns să fie uncool să fii nemăritată la vârsta asta mi se pare de-a dreptu lame. Şi ideea că totul depinde de tine, fată, o da, it sucks.

De multe ori am văzut că nunţile scot ce e mai urât din oameni. Certuri pe daruri de nuntă, invidii pentru dimensiunile pietrei de pe inelul de logodnă, bârfe, etc. Oricum, nu mă grăbesc, niciodată nu m-aş fi căsătorit până la încheierea masterului minim. Adevărul e că nici nu sunt în stare să ţin o gospodărie, dar intenţionez serios să învăţ să gătesc cât mai repede. Asta pentru că mie mi se pare uncool să mănânci după căsătorie la restaurantul Mama SRL. Sau mi s-ar părea lame să nu am timp să mă ocup de examene şi licenţă pentru că îmi urlă bărbatu acasă de foame.

Cool mi s-ar părea să pot să îmi aştept soţu în cea mai sexi lenjerie şi să pot să fac dragoste prin toată casa la orice oră a zilei, fără să mai fie părinţii cuiva prin preajmă. Şi să mi se spună doamnă atunci când nu o să mai arăt ca o fetiţă de 15 ani deşi am 21.

Ştiu că e foarte greu de realizat ce spun eu mai sus. E greu să ai unde sta, e greu să ai un servici decent. Mai ales că în realitate, o nuntă depinde de mulţi factori. Între care banii joacă un rol foarte important. Îi ai, faci nunta. Nu îi ai, nu o faci. Apoi, găsirea acelui "the one" nu e o treabă uşoară. Şi de multe ori şi ea depinde de hazard. Sau poate mi se pare mie, eu fiind mult prea uncool pentru această lume a verighetelor.

Nu mă deranjează că unii se căsătoresc şi alţii nu. Mă deranjează că a fi căsătorită a ajuns să fie o mare virtute şi cei care încă nu au făcut pasul sunt din acest motiv incapabili. Poate unii chiar vor o carieră sau preferă să aştepte şi să nu se înscrie în acea rata de 50% a divorţurilor din lume. Aici sunt sarcastică dar meritaţi. E foarte simplu să îţi trăieşti viaţa după tiparul poveştilor. Mai greu e să stai acasă singură sâmbătă seara. E infinit mai greu să nu mai ai pe cine suna când ieşi nervos de la facultate. Şi poate mai dificil decât să faci nişte sarmale e să nu îţi spună nimeni te iubesc la cursul festiv. Pentru că despre chestia asta nu s-au scris reţete.

O nuntă poate să facă oricine dacă i se pun la dispoziţie resursele necesare. Dar să ai puterea să faci singură lucruri pe care alţii le fac în doi, asta e adevăratul merit.

Sunt circumspectă dacă mă voi căsători vreodată. Regia vieţii mele de până acum mă face să fiu aşa. Poate peste câţiva ani o să am motive să vă invidiez. Dar acum nu am. Eu sunt cu licenţa aproape gata, mă doare la banană, nu trebuie să lucrez într-un domeniu în care nu mi-am dorit doar pentru a ne întreţine, pot să atârn în Unirii la citro sau pe pită, pot să mă destrăbalez în cluburi şi, probabil, cel mai frumos, viaţa mă împinge de la spate să mă aranjez şi să încerc să fiu în fiecare zi mai frumoasă şi să nu devin o femeie(!) comodă.