Definiţii post-moderniste ale şmecheriei

Cred că toată lumea a văzut reclama la BCR. Dacă nu, un scurt rezumat: un nene spune că în tinereţe vroia să fie cântăreţ, să aibă o motocicletă, o soţie blondă şi să locuiască într-un bloc nou. Din imaginile reclamei îl vedem pe nenea că ţine ceva conferinţe cu grafice economice plictisitoare, se dă cu ceva maşină scumpă, are o nevastă roşcată foarte bussiness style şi stă într-o vilă. Non-sensul din final e că spune că datorită tuturor acestor lucruri, nu ar fi avut fetiţa, în mod hilar de paradoxal blondă. Ok, deci copy-writerii români sunt în mare parte dobitoci, ştiam asta deja.

Problema mea e altă. Din reclamă rezultă că toate visele omului respectiv erau de fapt nişte aspiraţii ale unui loser şi tot ceea ce are el acum e foarte cool. Nu reuşesc să înţeleg de unde şi până unde, chiar şi în toate filmele şi serialele americane, toată lumea lucrează în domeniu economic. Sau, cu foarte mici excepţii, face, desigur, PR. Şi cu şi mai mici excepţii, e vreo jurnalistă la o revistă de femei. Pur şi simplu alte meserii nu mai există? Adică de când e atât de cool să fii economist şi atât de lame să fii cântăreţ. De ce e grozav să renunţi la un vis doar pentru că ţi-ai dat seama că nu eşti în stare să lupţi pentru el şi mă-ta şi tac-tu te-au trimis la Ştiinţe Economice pentru că aşa se cuvine. Şi după aceea ne mai întrebăm de ce jumătate din studenţii de la Economie se uită ca boii la poarta nouă când ajung la facultate. Sau de ce un număr nepermis de mare dintre ei stau cu diploma în buzunar şi lucrează ca sale representative, adică pe româneşte, vânzatori.

Apoi, de ce motocicleta ar fi ceva pentru loseri, şi maşina ceva pentru învingători. Mie îmi plac maşinile şi îmi doresc cu ardoare una, dar sunt oameni care nu işi doresc asta. Vrem să ne dăm mari capitalişti, când de fapt am rămas nişte comunişti bazaţi pe ideea că toţi trebuie să fim la fel. De când a te maturiza înseamnă a renunţa la propriile vise şi a te încadra în turma manipulată de filme americane?

Partea cu nevasta. Aici propovăduim ideea stupidă că femeile se împart în două categorii. Alea bune de nevasta şi alea bune de amante. Nevasta trebuie să fie o femeie serioasă, de preferinţă plictisitoare şi uşor îmbătrânită temporar, cu o slujbă tot în domeniul economiei, personalitate 0 şi mai ales, frigidă (ca nu cumva să existe minimul risc ca masculul Alfa bussiness boy să fie înşelat). Cele bune de amante sunt în general mai sexi, nu neapărat blonde. Dar cuvântul nu a fost folosit întâmplător. Din ce ce ne învaţă tot filmele americane, în marea lor de clişee simpliste, blondele sunt bune la pat, au poftă de viaţă şi nu sunt well-behaved. În general mentalitatea asta e foarte păguboasă pentru bărbaţi. Nu, nevasta nu trebuie să fie aia cu care te poţi afişa la teatru, trebuie să fie aia care îţi ridică tensiunea. La fel şi pentru femei, soţul nu trebuie să fie băiatul adorabil cu penis mic pe care îl plac mama şi tata, ci omul care te scoate din minţi. Altfel, o mai devreme sau mai târziu apar frustrările şi iremediabila întrebare "Ce ar fi fost dacă?"

La chestiunea privitoare la locuinţă, nu cred că e necesar să stai într-o vilă pentru a fi fericit. Oricum, mereu o să aibă cineva o casă mai bengoasă decât a ta. Acum, dacă legislaţia din publicitatea românească ar permite-o şi aş fi o bancă concurentă, aş face un spot contra la rahatu asta românesc marca BCR. Cu un om ce îşi trăieşte viaţa, lyfe of a rockstar style. Îmi place să cred că ar prinde la un segment de tineri care nu sunt marcaţi de clişee comuniste şi boala de a fi toţi din aceeaşi matriţă. I just hate my country.

Legea nouă, legea veche

Potrivit noului cod al învăţământului, se interzice, printre altele, ca elevii să aibă voie cu telefoane mobile la şcoală, să poarte piercing-uri şi să se îmbrace indecent. Astfel, ministerul dovedeşte încă o dată că România este guvernată într-un mod imbecil, după ureche, sau, după cum spune Mircea Badea, într-un mod manelistic.
Eu cred că telefoanele mobile sunt interzise datorită valului de filmuleţe postate pe youtube. Jurnalele de ştiri şi emisiunile TV au arătat foarte multe astfel de înregistrări, iar imaginea învăţământului şi a cadrelor didactice a avut, pentru încă o dată, de suferit. Toate celelalte motive sunt simple scuze.
Decenţa. Un termen destul de relativ. Cât de lungă să fie fusta? Stă cineva cu metru de croitorie la poarta şcolii? Cât de mulate să fie hainele? Decenţa trebuie indusă prin educaţie şi cultivarea noţiunii de bun-simţ, pe care văd că se doreşte mai mult să fie eradicată prin interdicţii. Cât despre uniforma, cred că e o reminescenţă a educaţiei colectiviste care NU te pregăteşte penhtru viaţă. Scuza cu diferenţele financiare este penibilă din două motive. O dată, situaţia financiară se reflectă prin multe alte aspecte. Apoi, cred că trebuie să conştientizăm de mici că există astfel de diferenţe, nu să trăim într-o lume de basm şi să ne lovim cu capul de pragul de sus în adolescenţă.
Pentru cei ce nu ştiu, am o veste. Şi găurile în urechi ale fetelor sunt tot o formă de piercing. O să scrie în lege că e voie doar cu găuri în urechi. Dar şi acestea pot fi mai multe, pot fi şi în cartilaj. Cam complicat. Dacă înţeleg cum indecenţa poate să afecteze procesul educaţional, nu văd cum o fac piercing-urile. De fapt, ştiu. Să nu fim originali, să nu îndrăznim. Un "NU" hotărât individualităţii. Partidul te vrea tuns, roackere. Să ne mai mirăm că ministerul e condus de o babă pesedistă?
Încă ceva. Învăţământul obligatoriu va fi de 13 ani. Sunt curioasă care ciclu de învăţământ va fi extins.