Ce mai fac în ultima vreme

De azi am un nou hobby/tic/dependenţă. Am o poză în portofel. Mică. Şi cu ceva albastru. O scot non-stop şi mă uit la ea, stau cu ea proptită de geantă în faţa mea la seminarii şi de mâine şi la cursuri. Persoana din ea are o caracteristică aparte. Când spune că se mai gândeşte, la el nu e ca la toată lumea. E persoana pentru care "poate" chiar înseamnă "poate". Treaba asta îngreunează lucrurile, da eu mă adaptez.
Nu ştiu dacă e o declaraţie de dragoste şi nici nu ştiu prea bine ce scriu. Doar simţeam nevoia. Trec pe lângă panourile cu I love milka şi mă zgârii puţin pe ochi. La fel probabil o să mă simt şi când ajung la mall. Dar nu contează. Ştiu că ai fi mers departe pentru mine. Mereu am să fac şi eu la fel. În varianta mea, fără partea "am să încerc". :)

Sfârşitul

Am auzit de isteria şi succesul filmului 2012. Nu l-am văzut, nu vreau, nu ştiu câtuşi de puţin despre ce e vorba. Necesar şi suficient ca să pot spune că e un bullshit prin atracţia bolnavă pe care o manifestă asupra oamenilor de asemenea bolnavi. Dragii mei, nu o sa murim. Cum spunea Sartre, suntem condamnaţi să trăim. Da, vom ajunge şi noi pensionari, o să avem toate "boalele", o să devenim sclavii copiilor noştri ce ne vor dori ca dădace/dădaci, plătitori de facturi şi mergători la piaţă. O să intrăm în câmpul muncii. Va trebui să muncim. O viaţă. Să stăm noaptea alături de copii la primele colici, să suportăm rubedenii la nuntă. Nu avem de ales, va trebui să facem alegeri. Să suportăm şi campanii electorale. Să luptăm şi atunci când suntem absolut convinşi că nu avem puterea să o mai facem. Să suportăm întâlnirile cu foşti colegi, cu cariere şi vieţi mult mai interesante decât ale noastre, care ne vor zâmbi compătinitor. "Şi, tu când te măriţi?".
Sau, în caz că aveţi alte informaţii, anunţaţi-mă şi pe mine. Dacă mai sunt doar trei ani, să las facultatea, să mă angajez la solar şi să ne petrecem timpul care a mai rămas în acelaşi oraş.

Veni, vidi, vici

Am ajuns acasa de la Iasi de doua zile, dar nu am postat din cauza oboselii psihice acumulate. Am zacut intr-un cuib de vipere imbibat de muzica populara, barfe si multa prostie. Asa ca faptul ca am supravietuit ma face sa imi pun problema daca nu cumva sunt nemuritoare. But enough about me, sa vorbim despre Orasul celor sapte coline. Povestea ar fi lunga, dar prietenii vor sti de ce.
Mi-au placut multe lucruri la Iasi, desi nu am putut sa il vizitez. Tot ce am vazut, am vazut din masina, in drumul dintre casa mirelui aka varumiu, casa miresei, nasi, stare civila, biserica, restaurant si clubul unde am dus mireasa furata. La care s-a adaugat o iesire pe fuga cu alta verisoara, cu care am fost la Iulius Mall si care mi-a mai aratat cat s-a putut caminele si ceva cladiri ale universitatilor. Intr-adevar, in Iasi nu exista atat de multe cladiri istorice frumoasa ca la Timisoara, dar asta e, tatarii nu prea au adus cu ei idei din domeniul arhitecturii. Nici nu au atat de multe parcuri. Dar au o casa a casatoriilor normala, nu construita pe acoperisul unui mall (nu vreau sa jignesc oamenii care s-au casatorit acolo, nu e vina lor, dar pentru mine, asta reprezinta kitsch-ul suprem). Aproape toate semafoarele au cronometru. Au si trasnport public privat, iar pretul unui bilet de o calatorie pe autobuzul 121 este de 1,5 RON. In fiecare sambata si duminica doua strazi sunt inchise ca sa poata lumea sa se dea cu bicicleta, rolele sau skate-ul. Au biserici foarte frumoase, desi putin cam multe dupa parerea mea. Au doua mall-uri. In tren am aflat ca s-ar fi deschis un al treilea la Cluj, dar e informatie neverificata. Se pare ca la noi deocamata ramane monopol. Universitatea de Medicina are o cladire proaspta renovata. Au in campus multe camine, mult mai mari decat cele de la noi, inclusiv camine separate pentru studentii straini. Biblioteca lor judeteana e intr-o cladire care chiar are aspectul unei asemenea institutii. Gara arata foarte, foarte bine, cladirea e renovata recent. In plus, zona de langa gara nu arata a ghetou. Ceea ce nu mi-a placut deloc e faptul ca strazile sunt pline de maidanezi. Si desi nu am umblat mult prin oras, ochiul meu vigilent nu a sesizat pitipoance. Sunt sigura ca au, dar probabil impaiatele de plastic sunt mai rare si mai cu masura.
Later edit: au un singur strand, dar cu multe bazine si trambuline pe 4 nivele de inaltime, cel mai mare fiind 25. Si patinoar deschis tot timpul anului, la fel si piscine.
Bilant: ifosele vesticilor=nejustitificate
P.S. 1: Catedrala noastra se vede prima cand vii cu trenul, chiar de la Sinandrei. Am stat jumatate de ora in curent pe geamul trenului sa vad cand ma apropii de casa. Bineinteles ca nu am nici pe dracu'. Cand esti bucuros, nu se prinde boala de tine.
P.S. 2: Niciodata nu am fost asa fericita sa ascult muzica de la Tv si din propriul comp cum am fost ieri. Am fost cu adevarat un suflet terorizat.
Timisoara, te iubesc.