2010 a ramas corigent

La fel cum ramane si compul meu acum, ca nu imi ia diacriticele la blog. Spun ca anul 2010 a ramas corigent nu din motive politice, sociale, pentru ca lumea n-ar merge in directia cuvenita. 2010 a ramas corigent pentru mine. Numele il recomanda ca un an de nota 2010. Pentru mine nu a fost deloc asa. Cel putin in mare parte, excluzand lunile de inceput ale anului.

In viata trebuie sa invatam cateva lectii importante. O mare parte ramas necunoscute pentru multi. Cel mai simplu e sa inveti sa iubesti, inveti dupa aceea sa ierti (deja cliseistic), inveti sa lupti, inveti sa te ridici dupa esecuri. La un moment dat, mai ales daca ai o viata in genul scenariu-de-film-tampit, ca mine, vei ajunge sa fii nevoit sa inveti ceva mult mai greu. Sa renunti. Dar pe bune. Nu de fatada, nu din orgoliu, nu cu sperante desarte ca lucrurile vor fi mai bune. Nu, uneori chiar nu vor fi, asa ca tot ceea ce iti ramane e sa te desprinzi de ceea ce iti face rau.

Cu atat mai greu pentru mine, dupa cat de incapatanata sunt. Nu mi-a placut deloc ca a trebuit sa intorc spatele unor persoane pe care le aveam in top friends pe retelele de socializare. Desi poate parea ca am avut o satisfactie eu-pot-si-fara-tine, prin faptul ca am fost foarte categorica, ei bine, nu a fost asa. Mi-ar fi placut ca multe lucruri sa nu se fi intamplat. Ar fi fost frumos, dar timpul nu poate fi intors inapoi, si nici dezamagirile nu pot fi sterse cu buretele.

Traiam si, cred, inca mai traiesc cu convingerea ca doua persoane care s-au iubit nu pot fi pur si simplu prieteni cand sentimentele se duc naibii. Nu am suportat niciodata ipocriziile, fie si cele sociale. Sincera sa fiu, nu stiu cat e de bine. Cat e de normal ca sa ajungi sa urasti din intrigi ale celor din jur si cat e de normal sa fi sunat doar ca sa ti se serveasca niste minciuni puerile. Poate ca esuez eu la capitolul despartiri, sau poate ca e ok sa fii totul sau nimic. Dar parca totusi nu era nevoie de atata ura.

Si daca in dragoste trebuie oricand sa fii pregatit sa iti fuga presul de sub picioare, nu credeam ca acelasi lucru e valabil in relatiile relativ stranse de prietenie. Credeam ca o prietenie nu poate sa se termine pur si simplu. Nu-i zici prietenei pur si simplu "Idioato!", inchizi telefonul si gata. Desi uneori se intampla si asa. Credeam ca fetele se cearta doar de la baieti, si daca nu sunt rivalitati de genul acesta, e ok. Am fost naiva. Poate veni o zi in care pur si simplu, devii plictisitoare, ca un bibelou demodat ce se cere nu aruncat, dar indesat la cutia din pod pe care nimeni nu o va mai deschide niciodata.

Am renuntat si sa mai ascult rautatile gratuite. Capitol special aici pentru cei care isi dau cu parere despre felul in care altii ar trebui sa isi traiasca viata. Nu frate, nu ma intereseaa parerea ta. Poti sa ai si 60 de ani si oricate merite vrei tu. Nu poti sa traiesti tu in locul meu. In general, am ajuns sa am o lista de mess foarte lunga. Iar cine imi spune ce sa fac sau ma trateaza de sus, va fi sters, dupa ce in prealabil ma voi trece permanently offline, asta pentru ca nu imi place sa plictisesc aiurea lumea superioara.

La vremurile pe care le traim, am ajuns si sa renunt dpdv al inceputului timid de cariera la ce visam inainte. De fapt nu sa renunt, dar sa iau in considerare si un plan B. Sau C. Sau D. Cat mai bine pana la Z. Ma felicit foarte mult, nu mult, pentru ca am putut renunta si la o sansa asa-zisa decenta. Pentru ca intuitia feminina nu m-a tradat niciodata, am plecat de unde scriam la inceput, pentru ca am refuzat statutul de sclav pe plantatie. Nu mi se pare normal sa ti impuna un viitor somaj prin contract de la cineva care pretinde ca a fost singura persoana care i-a pus intrebari lui Mancini la conferinta de dupa meciul cu Poli, pentru ca, evident, restul ziaristilor erau varza. Nu e normal ca tu sa fii somer in viitor in timp ce altii beneficiaza un an de scutiri de impozite. La fel cum e o dovada crasa de prostie si nesimtire sa ii spui cuiva ca are nume de piata. Deci, spre deosebire de personajul pe care il consider un esec total din "Diavolul se imbraca de la Prada", nu am semnat contractul de renuntare la capacitatea de a discerne intre ceea ce e normal sa se intample si ce nu. Pana la urma daca nu o sa imi iasa duma cu jurnalismul, o sa pot fi si secretara. Sau vanzatoare. Sau ospatarita prin Italia sau Spania, o perioada scurta, cat sa imi strang bani. Sunt la master, inca am timp sa incerc in presa. The clock is not ticking yet si mai are ceva timp pana sa inceapa. Daca acum ceva ani, cineva mi-ar fi zis ca nu as lucra in presa niciodata, m-as fi ofitcat peste puterile si limitele normalitatii. Nu ca acum consider ca e ok. Doar ca, daca nu merge, trebuie sa fii pregatit sa accepti ca viata nu se termina daca trebuie sa iei o curba, la stanga sau la dreapta.

Au fost multe chestii la care am renuntat. Sincer, nu stiu cum am avut puterea. Nu stiu nici daca e bine, daca in unele cazuri nu ar fi meritat sa mai incerc. Poate am abandonat unele batalii intr-un fel in care poza mea de acum cativa ani m-ar fi certat. Doar ca uneori, obosesti sa mai tot incerci. Iar au am obosit.

Singura chestie de nota 10 din anul acesta a fost pentru mine licenta. In rest, mai mult reintariri solide a ideei ca nu avem certitudini si ca, de fapt, suntem de multe ori, foarte singuri. Asa ca data aceasta corigenta a anului curent, am pretentia ca anul viitor sa fie, realmente, unul de nota 11. 11 plus chiar. Vreau sa nu mai merg la materii de dictare la master (definitia cromozomilor, si da, e master de jurnalism sportiv). Vreau sa progresam cu site-ul unde scriu acum, sau sa pot sa imi gasesc ceva in alta parte, n-am pretentii asa mari oricum. Vreau sa pot avea bursa in continuare, pentru ca depind psihic de sporul de toale. Vreau ca ai mei sa nu ma mai trateze ca pe un copil de 5 ani si sa inteleaga ca am nevoie uneori sa nu se amestece in problemele mele. Vreau sa am ocazia ca, din cand in cand, sa plec din Timisoara. Asta pentru ca sunt foarte obosita psihic si calatoriile, chiar scurte, ma fac sa mai uit din probleme. Cam asa, in mare. Ok, poate ar fi nevoie si de ceva spor la capitolul corazon. Si nici nu m-as supara sa castig la Sofer de Romania. In baza dezamagirilor si stresului din anul care acus se va incheia, sper ca macar o parte din dorinte sa fie realizate pana la capat. Ah da, anul acesta vreau sa invat sa gatesc la modul serios.

Scrisoare deschisă către toţi idioţii care se bagă în viaţa mea. Nu aştept răspuns

Am tăcut până acum dar simt că răbufnesc, aşa că mă descarc pe această cale.
1. Am 21 de ani. Conform legilor acestei şi a oricărei ţări de pe acestă planetă, sunt majoră. Deci fac ce vreau şi orice tenativă de a mă obligă să fac ce vor alţii poate avea consecinţe penale pentru ei.
2. Mă îndrăgostesc de cine vreau, când vreau, pentru cât timp vreau.
3. Spre deosebire de alte fiinţe al căror nas e cocoţat undeva pe Muntele Olimp, eu nu agăţ băieţi pe hi5. În viaţa de zi cu zi întorc prea mulţi capul după mine ca să mai fie nevoie.
4. Nici eu, nici prietenele mele nu aşteptăm ca boşorogi chei şi cu burtă de 40 de ani să ne plătească sucurile în mall. Avem bani de un cico şi încă ceva mândrie pe undeva prin buzunar.
5. Mie nu îmi este ruşine că sunt pe jumătate moldoveancă.
6. Am maturitatea să accept posibilitatea ca orice relaţie să se încheie oricând. În general, viaţa a fost nedreaptă cu mine şi am învăţat că poanta sacrificiilor pe care într-o zi soarta ţi le va returna sub formă înzecită e doar o forma prin care autoritatea a reuşit să supună mereu masele proaste, în care nu mă încadrez. Aşa că, trăieşte clipa, mâine poate fi mai rău.
7. Contrar opiniei generale, soarta Universului nu depinde de virginitatea mea. Aşa că staţi liniştiţi şi uitaţi-vă şi la propriile vieţi, infecte de altfel, înainte de a vă uita în chiloţeii mei.
8. A privi returnarea banilor de la nuntă ca pe o compensaţie pentru faptul că fata tatii s-a îndrăgostit dovedeşte că "banca" ce emite monedă e o nulitate umană.
9. Eu am hotărât să merg în vacanţă la Iaşi, ideea iniţială a fost tot a mea, nu m-a rugat Radu. Ştiu că e dureros de acceptat pentru unii că nu sunt o păpuşă influenţabilă, dar, cu părere de rău, acceptaţi, eu sunt geniul malefic.
10. Nimeni nu are nevoie la propria nuntă de oameni care pe dinăuntru au doar răutate şi atât. Şerpi veninoşi sunt şi la petshop, şi măcar sunt mai frumos coloraţi.
11. Niciodată persoanele nemernice nu sunt indispesabile. Chiar e mult mai bine fără ele.
12. Nu sunt însărcinată (ştiu că acum citind vi se pare stupid, dar da, s-a găsit şi persoana destul de bătută în cap care să spună aşa ceva).
13. Când totuşi voi fi mama, dacă orice altă persoana din familia va îndrăzni să ridice mâna la copii mei, îi voi rupe capul. Şi orice părinte ce nu face asemenea, incluzându-i aici pe ai mei, scade enorm şi greu remediabil în ochii mei.
14. Certurile între rudele mele mă fac să cred că toate teoriile despre moştenirea genetică a intelectului sunt mari prostii. Eu nu pot fi rudă cu lumea din mahala şi nici cu cea încuiată şi plină de prejudecăţi.
15. Cum tot aveţi acolo câte o biserică la fiecare colţ de stradă, pentru că făţărnicia să fie la cote maxime, gândiţi-vă bine. Dumnezeu vă vede.
16. Jegul este în general o noţiune relativă. I-am analizat destul de bine pe băieţi, mai ales pe unul dintre ei, şi nu prezentau urme. Dacă e vorba de jeg moral, cred că atunci hoţul strigă nu hoţii, ci cinstiţii.
Sunt o persoană a acestui secol, inteligentă, cu o mare capacitate de a iubi, dar şi cu o mare capacitate de urî dacă este nevoie. Oamenii nu au învăţat nimic din "Romeo şi Julieta". E mult mai uşor să fii prost decât să gândeşti şi mult mai uşor să faci rău decât să faci bine. Sau chiar şi decât să stai deoparte. Ipocrizia nu mă va caracteriza niciodată. De aceea, zic direct: nu încercaţi să mă supuneţi. "O să se termine prost, că asta nu-i un film".

Omul

Îl iubesc din clasa a zecea. De când se certau colegele mele. Voiam să ştiu şi eu cine l-a bătut pe Federer în semifinalele de la Autralian Open 2005. Era Safin. Marat Safin. Care a câştigat şi finala.

Marat este pe jumătate turc, pe jumătate rus. S-a dovedit încă o dată: corciturile sunt cele mai frumoase. Are şi tatuaje:


postare făcută la seminarul de multimedia, unde ne jucăm de-a videoclipurile şi pozele.