2010 a ramas corigent

La fel cum ramane si compul meu acum, ca nu imi ia diacriticele la blog. Spun ca anul 2010 a ramas corigent nu din motive politice, sociale, pentru ca lumea n-ar merge in directia cuvenita. 2010 a ramas corigent pentru mine. Numele il recomanda ca un an de nota 2010. Pentru mine nu a fost deloc asa. Cel putin in mare parte, excluzand lunile de inceput ale anului.

In viata trebuie sa invatam cateva lectii importante. O mare parte ramas necunoscute pentru multi. Cel mai simplu e sa inveti sa iubesti, inveti dupa aceea sa ierti (deja cliseistic), inveti sa lupti, inveti sa te ridici dupa esecuri. La un moment dat, mai ales daca ai o viata in genul scenariu-de-film-tampit, ca mine, vei ajunge sa fii nevoit sa inveti ceva mult mai greu. Sa renunti. Dar pe bune. Nu de fatada, nu din orgoliu, nu cu sperante desarte ca lucrurile vor fi mai bune. Nu, uneori chiar nu vor fi, asa ca tot ceea ce iti ramane e sa te desprinzi de ceea ce iti face rau.

Cu atat mai greu pentru mine, dupa cat de incapatanata sunt. Nu mi-a placut deloc ca a trebuit sa intorc spatele unor persoane pe care le aveam in top friends pe retelele de socializare. Desi poate parea ca am avut o satisfactie eu-pot-si-fara-tine, prin faptul ca am fost foarte categorica, ei bine, nu a fost asa. Mi-ar fi placut ca multe lucruri sa nu se fi intamplat. Ar fi fost frumos, dar timpul nu poate fi intors inapoi, si nici dezamagirile nu pot fi sterse cu buretele.

Traiam si, cred, inca mai traiesc cu convingerea ca doua persoane care s-au iubit nu pot fi pur si simplu prieteni cand sentimentele se duc naibii. Nu am suportat niciodata ipocriziile, fie si cele sociale. Sincera sa fiu, nu stiu cat e de bine. Cat e de normal ca sa ajungi sa urasti din intrigi ale celor din jur si cat e de normal sa fi sunat doar ca sa ti se serveasca niste minciuni puerile. Poate ca esuez eu la capitolul despartiri, sau poate ca e ok sa fii totul sau nimic. Dar parca totusi nu era nevoie de atata ura.

Si daca in dragoste trebuie oricand sa fii pregatit sa iti fuga presul de sub picioare, nu credeam ca acelasi lucru e valabil in relatiile relativ stranse de prietenie. Credeam ca o prietenie nu poate sa se termine pur si simplu. Nu-i zici prietenei pur si simplu "Idioato!", inchizi telefonul si gata. Desi uneori se intampla si asa. Credeam ca fetele se cearta doar de la baieti, si daca nu sunt rivalitati de genul acesta, e ok. Am fost naiva. Poate veni o zi in care pur si simplu, devii plictisitoare, ca un bibelou demodat ce se cere nu aruncat, dar indesat la cutia din pod pe care nimeni nu o va mai deschide niciodata.

Am renuntat si sa mai ascult rautatile gratuite. Capitol special aici pentru cei care isi dau cu parere despre felul in care altii ar trebui sa isi traiasca viata. Nu frate, nu ma intereseaa parerea ta. Poti sa ai si 60 de ani si oricate merite vrei tu. Nu poti sa traiesti tu in locul meu. In general, am ajuns sa am o lista de mess foarte lunga. Iar cine imi spune ce sa fac sau ma trateaza de sus, va fi sters, dupa ce in prealabil ma voi trece permanently offline, asta pentru ca nu imi place sa plictisesc aiurea lumea superioara.

La vremurile pe care le traim, am ajuns si sa renunt dpdv al inceputului timid de cariera la ce visam inainte. De fapt nu sa renunt, dar sa iau in considerare si un plan B. Sau C. Sau D. Cat mai bine pana la Z. Ma felicit foarte mult, nu mult, pentru ca am putut renunta si la o sansa asa-zisa decenta. Pentru ca intuitia feminina nu m-a tradat niciodata, am plecat de unde scriam la inceput, pentru ca am refuzat statutul de sclav pe plantatie. Nu mi se pare normal sa ti impuna un viitor somaj prin contract de la cineva care pretinde ca a fost singura persoana care i-a pus intrebari lui Mancini la conferinta de dupa meciul cu Poli, pentru ca, evident, restul ziaristilor erau varza. Nu e normal ca tu sa fii somer in viitor in timp ce altii beneficiaza un an de scutiri de impozite. La fel cum e o dovada crasa de prostie si nesimtire sa ii spui cuiva ca are nume de piata. Deci, spre deosebire de personajul pe care il consider un esec total din "Diavolul se imbraca de la Prada", nu am semnat contractul de renuntare la capacitatea de a discerne intre ceea ce e normal sa se intample si ce nu. Pana la urma daca nu o sa imi iasa duma cu jurnalismul, o sa pot fi si secretara. Sau vanzatoare. Sau ospatarita prin Italia sau Spania, o perioada scurta, cat sa imi strang bani. Sunt la master, inca am timp sa incerc in presa. The clock is not ticking yet si mai are ceva timp pana sa inceapa. Daca acum ceva ani, cineva mi-ar fi zis ca nu as lucra in presa niciodata, m-as fi ofitcat peste puterile si limitele normalitatii. Nu ca acum consider ca e ok. Doar ca, daca nu merge, trebuie sa fii pregatit sa accepti ca viata nu se termina daca trebuie sa iei o curba, la stanga sau la dreapta.

Au fost multe chestii la care am renuntat. Sincer, nu stiu cum am avut puterea. Nu stiu nici daca e bine, daca in unele cazuri nu ar fi meritat sa mai incerc. Poate am abandonat unele batalii intr-un fel in care poza mea de acum cativa ani m-ar fi certat. Doar ca uneori, obosesti sa mai tot incerci. Iar au am obosit.

Singura chestie de nota 10 din anul acesta a fost pentru mine licenta. In rest, mai mult reintariri solide a ideei ca nu avem certitudini si ca, de fapt, suntem de multe ori, foarte singuri. Asa ca data aceasta corigenta a anului curent, am pretentia ca anul viitor sa fie, realmente, unul de nota 11. 11 plus chiar. Vreau sa nu mai merg la materii de dictare la master (definitia cromozomilor, si da, e master de jurnalism sportiv). Vreau sa progresam cu site-ul unde scriu acum, sau sa pot sa imi gasesc ceva in alta parte, n-am pretentii asa mari oricum. Vreau sa pot avea bursa in continuare, pentru ca depind psihic de sporul de toale. Vreau ca ai mei sa nu ma mai trateze ca pe un copil de 5 ani si sa inteleaga ca am nevoie uneori sa nu se amestece in problemele mele. Vreau sa am ocazia ca, din cand in cand, sa plec din Timisoara. Asta pentru ca sunt foarte obosita psihic si calatoriile, chiar scurte, ma fac sa mai uit din probleme. Cam asa, in mare. Ok, poate ar fi nevoie si de ceva spor la capitolul corazon. Si nici nu m-as supara sa castig la Sofer de Romania. In baza dezamagirilor si stresului din anul care acus se va incheia, sper ca macar o parte din dorinte sa fie realizate pana la capat. Ah da, anul acesta vreau sa invat sa gatesc la modul serios.