Cu inima smulsă din piept

Am citit cartea cu acest titlu a lui Radu Paraschivescu şi mi-a plăcut. V-o recomand. Deşi nu era chiar ceea ce mă aşteptam, dar nu în sensul calităţii, ci al poveştii. Eu credeam că el o s-o omoare pe ea. Dacă vreţi să aflaţi cine, citiţi cartea.
"Fiecare poveste de dragoste poartă în ea pariul veşniciei. Fiecare îndrăgostit vrea ca iubirea lui să treacă dincolo de toţi şi de toate. Şi fiecare îşi preţuieşte aleasa după cum se pricepe, după cum poate şi după cum crede de cuviinţă. Unul îi ridică un palat, altul îi scrie poezii. Unul o îngroapă în flori, altul îi dăruieşte inele. Unul îi face zece declaraţii pe zi, altul o adoră mut, cu ochii mari. Unul regândeşte lumea de dragul ei, altul ucide. Dar niciunul nu acceptă că ar putea să existe pe lume poveste mai intensă sau mai vie decât a lui."
"Când pleci, mă simt de parcă mi-ar fi smuls cineva inima. Rămâne un gol însângerat. Un loc unde nu mai poate să crească nimic. Un pustiu pe care nici soarele suit pe boltă nu poate să-l lumineze."
"- Vreau să-mi arăţi cum faci flacăra să nu se stingă niciodată. Învaţă-mă şi-o să vezi dacă sunt sau nu un elev bun.
- Pentru asta trebuie să fii pregătit să te arzi de multe ori, îi spuse Ines cu un glas moale. Sunt lecţii care lasă urme, dragul meu."

Eu cu cine ma mărit/identific?

Ştiu că o să mă urască jumătate de facultate pentru ce scriu aici.

Dar nu-mi pasă, pentru că atitudinea unora deja devine enervantă. La mine la jurna multe fete sunt căsătorite. Nu le urăsc, invidiez, frustrările mele legate de acest aspect al vieţii sunt eminamente subiective şi legate de chestia din postările de mai jos. Dar faptul că a ajuns să fie uncool să fii nemăritată la vârsta asta mi se pare de-a dreptu lame. Şi ideea că totul depinde de tine, fată, o da, it sucks.

De multe ori am văzut că nunţile scot ce e mai urât din oameni. Certuri pe daruri de nuntă, invidii pentru dimensiunile pietrei de pe inelul de logodnă, bârfe, etc. Oricum, nu mă grăbesc, niciodată nu m-aş fi căsătorit până la încheierea masterului minim. Adevărul e că nici nu sunt în stare să ţin o gospodărie, dar intenţionez serios să învăţ să gătesc cât mai repede. Asta pentru că mie mi se pare uncool să mănânci după căsătorie la restaurantul Mama SRL. Sau mi s-ar părea lame să nu am timp să mă ocup de examene şi licenţă pentru că îmi urlă bărbatu acasă de foame.

Cool mi s-ar părea să pot să îmi aştept soţu în cea mai sexi lenjerie şi să pot să fac dragoste prin toată casa la orice oră a zilei, fără să mai fie părinţii cuiva prin preajmă. Şi să mi se spună doamnă atunci când nu o să mai arăt ca o fetiţă de 15 ani deşi am 21.

Ştiu că e foarte greu de realizat ce spun eu mai sus. E greu să ai unde sta, e greu să ai un servici decent. Mai ales că în realitate, o nuntă depinde de mulţi factori. Între care banii joacă un rol foarte important. Îi ai, faci nunta. Nu îi ai, nu o faci. Apoi, găsirea acelui "the one" nu e o treabă uşoară. Şi de multe ori şi ea depinde de hazard. Sau poate mi se pare mie, eu fiind mult prea uncool pentru această lume a verighetelor.

Nu mă deranjează că unii se căsătoresc şi alţii nu. Mă deranjează că a fi căsătorită a ajuns să fie o mare virtute şi cei care încă nu au făcut pasul sunt din acest motiv incapabili. Poate unii chiar vor o carieră sau preferă să aştepte şi să nu se înscrie în acea rata de 50% a divorţurilor din lume. Aici sunt sarcastică dar meritaţi. E foarte simplu să îţi trăieşti viaţa după tiparul poveştilor. Mai greu e să stai acasă singură sâmbătă seara. E infinit mai greu să nu mai ai pe cine suna când ieşi nervos de la facultate. Şi poate mai dificil decât să faci nişte sarmale e să nu îţi spună nimeni te iubesc la cursul festiv. Pentru că despre chestia asta nu s-au scris reţete.

O nuntă poate să facă oricine dacă i se pun la dispoziţie resursele necesare. Dar să ai puterea să faci singură lucruri pe care alţii le fac în doi, asta e adevăratul merit.

Sunt circumspectă dacă mă voi căsători vreodată. Regia vieţii mele de până acum mă face să fiu aşa. Poate peste câţiva ani o să am motive să vă invidiez. Dar acum nu am. Eu sunt cu licenţa aproape gata, mă doare la banană, nu trebuie să lucrez într-un domeniu în care nu mi-am dorit doar pentru a ne întreţine, pot să atârn în Unirii la citro sau pe pită, pot să mă destrăbalez în cluburi şi, probabil, cel mai frumos, viaţa mă împinge de la spate să mă aranjez şi să încerc să fiu în fiecare zi mai frumoasă şi să nu devin o femeie(!) comodă.

J'accuse. Protest împotriva inepţiilor

Nu suport ca cineva să îmi spună nişte aberaţii şi să dea vină pe mine pentru că nu pot să gândesc ca şi cum mi-ar curge scuipat din gură de proastă. Botanistă nu am fost şi nu voi fi niciodată, spre marea nefericire a altora. Sunt suficient de înţelegătoare ca să admit că persoanele cu care te cerţi pot persevera până în pânzele albe în a spune că albul e de fapt negru. Dar ca cineva din exterior să vină şi să spună la fel, mai mult, să dea vina pe mine, ASTA NU.

Io fiind mai de la ţară aşa, n-am aflat până la vârsta asta că dacă iubeşti pe cineva, trebuie să participi la o licitaţie. La mine la Cucuieţii din Timişoara, un bărbat sau o femeie se cuceresc, nu se cumpără. Treabă infinit mai dificilă, doar pentru a scoate bani din portofel nu trebuie să existe compatibilitate. Nu e nevoie de farmec, trebuie doar un singur lucru: lipsa de demnitate. Şi marea capacitate de a te minţi singur toată viaţa (în general treaba ft contraproductivă). Vrăjeala, privirile subtile, tremuratul vocii, un dans, toate astea sunt poveşti. Scoţi frate banu, pe care de altfel puteai să îl cheltuieşti cumpărându-ţi ceva ţie, şi investeşti.

În filme şi cărţi, oamenii îşi vindeau sufletele pentru putere sau pentru dragostea cuiva. În era tehnologiei, miza sunt iphone-urile. Ok, înţeleg că eşti ieftin. Dar nu tolerez ca cineva să îmi spună că e normal şi ar fi făcut la fel. Îmi vărs frustrările aici pentru că am constat că nu am cu cine discuta. Asta e, vieţile noastre nu mai pot continua fără iphone-uri, frate. Şi dacă la 14 ani deja gândeşti aşa, globul meu de cristal are o perspectivă cam sumbră asupra vieţii tale.

Partea a doua. Nu suport, îmi vine să vomit pur şi simplu când cineva dă vină pe altcineva pentru ceva ce şi-o face cu mână lui proprie mai intens decât o labă matinală. Când mai e vorba şi de mine, cu atât mai rău. Dacă ai fi acum în faţa mea, te-aş omorî pur şi simplu. Tu iei decizii pentru că vai, eu sunt o mare dezamăgire, şi tot tu eşti supărat şi eu sunt marea-aducătoare-de-nefericire. That's it, m-aţi prins, eu sunt Răul Suprem. Pentru voi toţi, am o veste proastă: Luke, I am your father.

Acum să vă prezint fişa postului meu, în caz că vreţi să aplicaţi pentru job. M-am certat cu rude pentru tine. Nu-i stres, oricum rudele sunt dezaxate. Dar ideea rămâne. Am bătut drumuri pentru tine. Ţi-am suportat ifosele de gelozie când o singură dată m-am dus la ziua celei mai bune prietene. Asta în condiţiile în care relaţia noastră a fost mereu bântuită de ordinara ta de fostă viitoare conlocuitoare. Nici măcar nu m-am supărat, îmi era drag de tine aşa gelos. Îmi era drag de tine aşa încăpătânat. Nici nu ştiu de ce scriu la persoana a doua, oricum nu citeşti chestia asta. Cum e într-o melodie a Shakirei, aş fi învăţat să gătesc pentru tine. Aş fi stat cu tine în fiecare seară să te mângâi pe spate şi pe tălpi. M-aş fi uitat cu tine la desenele alea imbecile şi filmele de pe Disney Channel şi mi-aş fi ocupat timpul mângăindu-te. La sarcinile astea de rău suprem se adaugă şi faptul că nu am suportat orice. Dar nah, I guess i get to keep my job.

Nu am suportat să văd că devii un monstru. Nu am vrut să te las şi am făcut ce am ştiut eu că pot să te împiedic. Mi-ai stricat prezentul, nu te-am lăsat să îmi iei şi trectul. Amintirile sunt ale mele. Nu am vrut să cred că erai aşa când urcai cu mine în braţe 4 etaje sau când săreai din tren că uitaseşi să cobori. Nici când ne întâlneam pe ascuns sau când îmi făceai clătite. Vreau să rămân cu ultima privire de pe peron, nu cu nişte urlete la telefon.

Şi mai important de atât, nu vreau să renunţ la mine însumi. Oricât de mult iubeşti pe cineva, nu trebuie să devii sclavul nimănui. Absolut nimeni nu merită asta. Viaţa o să vă arate cât de mult vă înşelaţi. Toţi oamenii care pun materialul în faţa sentimentelor ar trebui să primească mulţi bani şi multă singurătate. Şi dacă au noroc, să nu fie prea târziu să se poate îndrepta.

Pentru noi e târziu.

P.S. : Păstrează biletul.

Viaţa nu e un Ever After

M-am chinuit să găsesc pe youtube discuţia dintre prinţ şi Da Vinci, dar nah, cam nu există. Aşa că reproduc, deşi nu îmi place, discuţia. (Nu îmi place pentru că mă simt slabă când îmi atribui replici pe care pot uşor să le pun din linkuri - slăbiciune sentimentală, my bad).Deci, prinţu era supărat că Cenuşăreasa l-a minţit despre originile ei şi îi spune lui Da Vinci că iubirea nu poate exista fără încredere. La care maestrul îi răspunde că nu ştie cum poate exista iubirea fără încredere, dar ştie doar că nici viaţa nu poate exista fără dragoste. (What is love without trust? I don't know, all I know is that a life without love, is no life at all) Nu e nici pe jumătate la fel de expresiv ca în film, dar it will have to do for now. Dacă vreodată găsesc partea, promit să o pun aici pentru că e absolut genială.

Viaţa nu e un Ever After pentru că lipseşte personajul Da Vinci. Că în rest, no problem, le avem pe toate. Avem surorile invidioase, bârfitoare şi intrigante. Avem părinţii neînţelegători. Avem regulile stupide care chipurile ne-ar învăţa cum să trăim. Avem oamenii care orice ar face, vor doar să ne facă să suferim. Avem prinţii care ne dezamăgesc şi nu ne înţeleg sacrificiile sau dragostea. Avem şi marea calitatea de a dezamăgi fără a avea intenţia, dar pentru că în împrejurările date viaţa nu ne-a invăţat să reacţionăm altfel. Tot ce lipseşte e discernământul de a vedea ceeea ce e important între atâtea detalii.

Eu am fost mereu o persoană impulsivă şi m-am temut că mai devreme sau mai târziu în viaţă asta îmi va afecta o relaţie. De asta, tot timpul am încercat să fu înţelegătoare şi să nu ma isterizez. În circumstanţele date, mi-a reuşit mai mult decât eroic. M-am autodepăşit la autocontrol şi totuşi, a fost o greşeală. Pentru că nu am pus piciorul în prag când era nevoie şi pentru că am obişnuit lumea prost. Facerea de bine, futerea de mama. Mai nasol e că totuşi mă simt aiurea pentru ce s-a întâmplat, deşi nu văd ce aş fi putut face. Am vrut doar să verific ceva în circumstanţele în care ar fi făcut la fel şi nu m-ar fi crezut.

Când spunem ceva la mânie, e posibil ca vorbele acelea să facă rău celuilalt pentru tot restul vieţii şi ca niciodată relaţia să nu mai fie la fel. Am făcut amândoi la fel. Aşa e firea mea. Dacă îmi spui ceva ce mă distruge, am să îţi zic şi eu ceva din care să crezi că nu îmi pasă. Şi nah, până acum mi-a ieşit întotdeauna. Joc bine şi pot fi blamată pentru asta, dar nu am meritat ce mi s-a întâmplat astăzi. Aş fi preferat să recunoască măcar în ceasul al douăsprezecelea şi totuşi nu a făcut-o.

Uneori, noi femeile plecăm doar ca să vedem că se vine după noi şi că suntem iubite. Asta e din alt film, că azi eu sunt cu filmele, Parent Trap. Arată foarte bine altă chestie din viaţă, că la you-didnn't-came-after-me răspunsul e de multe ori I-didn't-know-you-wanted-me-to. Partea proastă e că acum nu ştiu exact cine e cine.

Ideea e că am făcut-o azi de oaie. Tare. Deşi nah, cine a citit până acum, probabil şi-a dat seama că simţeam nevoia să scriu aici. Dar nu ca să mă plâng. Pentru că e acum supărat şi nu vrea să mă asculte. Nu ştiu dacă o să vrea vreodată. Ideea nu era neapărat să îmi cer iertare, pentru că am greşti amândoi. Doar vreau o ocazie să mă fac înţeleasă sau măcar să nu rămână nimeni cu impresia că din partea mea nu a fost iubire. Dar iepuraşul a trecut, aşa că probabil dorinţa nu o să mi-o împlinească nimeni. Aiurea e că nici eu nu pot.

So kids, what have we learned today? Bunele intenţii duc spre iad. Iadul cel mai nasol. Iadul suferinţei din dragoste.

Hainele noi ale lui Lady Gaga

Lady Gaga are videoclip nou, în colaborare cu Beyonce. Nu mă chinui să pun link pentru că probabil hidoşenia ne da bombarda în curând pe toate posturile de muzică. De la o vreme Gaga a alunecat într-un grotesc pe care nici ea nu îl mai înţelege. Sigur, pentru noi prostimea se servesc texte de PR despre conceptele, metaforele, subtilităţile din videoclipurile şi ţinutele ei. Aiurea, doar mai trânteşte ceva pe ea ca să fie originală. Niciodată nu am fost fana originalităţii doar de dragul originalităţii. Primele videoclipuri erau ok, "Paparazzi" mergea, dar de la "Bad Romance" şi până la porcăria asta de "Telephone" deja mi se pare prea mult. Evident că nimeni nu are curajul să spună că deja imaginea Lady Gaga a devenit oribilă. "Cum să spui aşa, dar vai, e Lady Gaga!" Şi uite aşa, orice căcat pe care Gaga şi-l pune pe ea va ajunge un mare trend.

Nu mai pot cu Bianca Drăguşanu

E pe toate posturile, o găseşti pe toate site-urile. Până şi colegele au văzut-o. Unde? Oroare. La Timişoara. Vreau şi eu să ştiu ce e aşa interesat la relaţia ei fabricată cu Botezatu. Trebuie să fii prost de îţi curge scuipatu din gură să crezi că aia chiar sunt împreună. Trebuie să fii virgin din punct de vedere social ca să crezi că ea e aşa frumoasă de la natură. Trebuie să fii mai prost ca o amoebă să susţii că are simţul umorului sau personalitate what-so-eva. Atunci, DE CE? Ce a făcut ea aşa interesant, înafara de faptul că s-a culcat cu tot Bucureştiul? Fotomodele mai sunt, femei uşoare la fel. Ţoape ce umblă cu alţii pentru bani, gârlă. Atunci, de ce mă tot torturează cu genele ei cât copacii? A da, ca tabloul să fie complet, a mai şi făcut avorturi, că doar nu are bani să crească un copil sau să îşi cumpere anticoncepţionale. Pe bune, chiar un jeg.

Hai la baba să-ţi ghicească

Vrăjitoarele i-au pus gând rău lui Alin Popoviciu. Cică îl vor lovi cu magia neagra. E amuzant cum zgripţuroaicele susţin că magia are de fapt rolul să ajute oamenii. Eu sper ca proiectul de lege să treacă. Deşi e foate greu într-o ţară superstiţioasă şi plină de proşti ca România. Niciodată nu am suportat aşa-zisele vrăjitorii, ghicitoarele şi, în capul listei, proştii care apelează la aşa ceva. Trebuie să fii extrem de retardat să crezi în aşa ceva şi complet imbecil ca să mai şi dai bani pentru asemenea prostii. Sunt pentru interzicere, nu impozitare, pentru că numai acest gen de măsuri mai pot scoate România din Evul Mediu.