Succesul previziunilor despre sfârşitul lumii nu constă în religiozitatea societăţii, ci în frustrările membrilor ei. Avem nevoie să credem că vine ziua când doamne-doamne va împărţi dreptatea, ăia care ne băteau in clasa a 4a vor merge în iad unde vor fi supuşi la perversiuni sexuale anale, iar cei buni se vor duce in Rai, vor trăi for ever în Nirvana, vor avea un veşnic orgasm. Şi nu pentru că noi credem în chestiile astea, ci pentru că ne place să credem că noi nu greşim niciodată şi toţi cei care ne stau împotriva şi-o vor lua one way or another.
O baba din Bulgaria a prezis că azi va izbucni Al Treilea Război Mondial. Este ora 20:47 e fusul nostru orar şi nu vedem semne. Deci, naşpa. Nu vom scăpa de credite, va trebui în continuare să ne facem planuri pe termen lung. Nu pot să nu remarc limitările mintale ale celor care cred în previziuni de tipul acesta, fie că le-a făcut baba chioară (o da, fetişul orbilor care văd dincolo de lumea asta, vezi Pythia) sau Nostradamus cu poeziile lui fără absolut niciun mesaj CLAR. Mullţi încă mai cred în idioţenia aia de film, 2012, şi în faptul că vom crăpa toţi doar pentru că mayaşii nu au simţit nevoia să îşi facă un calendar cu 6 secole înainte de data la care au dispărut ca civilizaţie din istorie.
Discutam astăzi la un seminar că oamenii din România nu mai pot fi influenţaţi. Mie mi se pare că românii sunt mai proşti şi mai influenţabili ca oricând. Şi nu doar aspectul politic dovedeşte asta. Fascinaţia pentru toate formele de supranatural este o dovadă de înapoiere medievală. Nu cred că aş putea discuta cu multe persoane despre aspecte logice. Gen, dacă cunoşti viitorul, asta automat îl va schimba. Nu. Nu. Nu. Ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus. Bine, trecem peste faptul că asta contrazice flagrant doctrina ortodoxă, care nu susţine teza predestinării divine, ci pe cea a liberului arbitru.
Concluzia mea e că faptul că previziunea bulgăroaicei nu s-a adeverit nu va fi remarcată. Nimeni nu ţine minte previziunile false, poate să spună un nebun 50 de tâmpenii şi să scrie doar o dată nişte versuri care se potrivesc, evident, mereu post-factum, cu ceva eveniment din istoria recentă.
joi, 11 noiembrie 2010
Războiul nu a venit, ne continuăm vieţile infecte
Etichete:
2012,
Al Treilea Razboi Mondial,
bullshit,
Nostradamus,
previziuni
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
las-o pe baba aia .. caracatita Paul ce a zis? :)
Caracatita Paul a murit acum doua saptamani.
N-a realizat pulimea, de fapt razboiul a inceput prin lojile masonice si va deveni evident in aproximativ 35 de zile.
Asteptam expertii in Nostradamus sa-i reinterpreteze acestuia textele :D
Trimiteți un comentariu