luni, 10 noiembrie 2008

De la iubire la ură e doar un pas

Şi sportul nu face excepţie, mai bine zis jurnalişti sportivi. Până nu demult, Zapata era ridicat în slăvi pe site la gsp şi în talk-show-urile sportive. Auzeam des "echipa a jucat prost, noroc cu Zapata, care a fost îngerul păzitor al Stelei". Acum, Zapata nu e decât un nenorocit. Mai nou şi chior, după cum declară Emeric Ienei. Asta pentru că desigur, gsp nu schimbă rutina zilnică. Dacă Becali poate să se joace de-a antrenorul, de ce să nu o facă şi ei interogând toţi antrenorii Stelei încă în viaţă despre ce nu e în regulă la echipă. Chestia asta vine în concordanţă cu penibilele sondaje cu "ce echipa ai trimite în teren".
Acum, intr-adevăr Zapata gafează, dar aşa o diferenţă ca de la cer la pământ mai e obiectivă? Mare dreptate avea Lăcătuş când îi critica pe cei de la ziarul acesta. Că vine nea Imi şi dă cu părerea. El ce echipa antrenează? Asta pentru că şi fotbalul depinde de "feşăn", iar în ultimii ani s-au schimbat multe aspecte tactice. Înţeleg că nu îl suportă pe Becali, dar toată preocuparea asta execsivă şi atotştiutoare despre Steaua devine obositoare. Orice fotbalist are căderi de formă. Dar nu orice jurnalist, adică niciunul, nu ar trebui sa scuipe unde până ieri pupa, chiar ( nu vorbesc de cazl de faţă) dacă e vorba de fund.

5 comentarii:

Laura Teodora spunea...

ce usor e sa vezi raul cand te intereseaza, cand te vizeaza!
asa au facut cu mai toti, nu doar cu zapata al tau! si oricum, au dreptate! oricat de fals poate parea, tine de meseria lor sa ne zica adevarul! si nu ai cum sa lauzi unde nu e nimic de laudat...

Anda spunea...

e o diferenta intre a spune adevarul si a exagera. faza cu vederea a fost o gluma a lu ienei, dar a fost aratata ca o stire. una stupida, pentru ca e clar ca sportivilor li se fac controale de vedere, adica duuuuuuuuuuh. poti sa spui ca are o mare criza de forma, dar nu sa spui ca are probleme cu vedere. ce sa astept? dayro e schizofrenic, semedo persecutat de noua dreapta, lu toja ii intra pletele in ochi? asta nu sunt explicatii. plus ca in fiecare zi era pe site chestia cu "fa echipa stelei". daca ar fi facut asa cu dinamo nu mai spuneai la fel :P

Anda spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Dani spunea...

pe mine altceva ma deranjeaza in presa sportiva, mediatizarea excesiva a conducatorilor de club. Marturisesc ca sunt dinamovist, dar Turcu chiar e idiot, Borcea are farmecul lui, Badea inteligenta iar Dinu cultura generala insa Turcu numai tampenii spune si e cel mai mediatizat dintre toti. Cand vad cate texte in gsp incep cu "Vasile Turcu a declarat ca..." imi vine sa mor, chiar trebuie omul ala sa aibe o parere despre orice? iar jurnalistii sa ii publice ineptiile? De Becali nici nu mai vorbesc.

Cristian Vicol spunea...

Dinu are cultura generala dar o foloseste in contexte total nepotrivite... Nu poti compara un meci de fotbal cu batalia de la Rovine sau cu razboiul peloponesiac...ai putea chiar spune k se da mare...vrea sa para informat, inteligent...reuseste mai tot timpul sa fie de prost gust