miercuri, 1 aprilie 2009
luni, 30 martie 2009
Justiţia stă la semafor
Fugind eu azi între solar şi seminar, în staţia de tramvai din Piaţa Libertăţii venea agale pe şine un BMW X5. Mai nou X5-urile merg pe şine. Iar şoferul, evident un cocalar cu ochelari de soare. Îmi pare rău că nu am apucat să văd numărul, să îl fac puţin de râs pe idiotul de bani gata , măcar printre colegii mei ce îmi citesc blogul. Partea interesantă e că la semaforul pentru pietoni de lângă frizerie stătea un ofiţer de poliţie. Lângă el, alţi doi domni mai în vârstă, care îl întreabă de ce nu a reacţionat. Nu am prea auzit ce le-a putut îndruga. Poate era într-o misiune mai serioasă. Sau, băi fraiereştenilor, nu vedeţi că stau la semafor că îi roşu şi deci tre' să aştept?
Etichete:
BMW X5,
incompetenta,
nesimtire,
politie,
prostie,
trecere de pietoni
vineri, 27 martie 2009
A fost o vremea când eram tot timpul fericiţi. Episodul 3: miha, reprezentanta bambuistelor de ieri
Asistăm de câteva săptpămâni la o cădere mişto de faţă&mască. miha, ştiam eu că eşti o "şteoarfă", în sfârşit ţi-ai dat arama pe faţă. Nu am de gând să intru în amănuntele penibilităţilor de gen "colegii de trust care nu sunt sclavii mei", recuperarea timpului pierdut fără orgasme din tinereţe când umbla cu boşorogi ( vezi Dan Chişu ), istericalele de femeie încă NF. Altul este aspectul care mă zgârie pe ochi. Femeia asta penibilă declară că prin atitudinea ei de mahalagioaică izmenită de alţi bărbaţi vrea să apare drepturile soţiilor de miliardari. Săracele de ele, care ca şi ea rabdă să stea sub vreun burtos nemanierat, mafiot, doar pentru bani. Vai, cum sunt ele înşelate. Dar vai, dar cum îşi merită soartă. După ce o izmenit-o mai bine decât spera ea înainte să scape de numele de fată, care, să zicem aşa, nu era radio friendly, miha îl face de cacao pe Elan. Declară că nu are casă. Pai măi moldoveanco ce faci ruşine Moldovei prin urâţenia ta operată, nu ţi-e ruşine să spui că nu ai bani? Nu îţi crapă obrazul să declari cu nonşalanţă că nu ai cum să îţi creşti copilul când sunt atâtea mame în România ce nici nu visează la averea ta? Tu, marea feministă. N-ai decât să reprezinţi în continuare curvele ce se mărită pentru bani cu toate jegurile de afacerişti. Poate te recunosc de şefă când ajungeţi în Iad.
Etichete:
Elan,
istericale,
isterie,
Mihaela Rădulescu,
minciuni,
nebunie,
nerusinare,
psihoza,
rusine,
scandal
Pontul de pe stradă
Treceam prin centru acum , o oră, adică vineri pe la 11.30 şi din sensul opus trece un bărbat, vorbind foarte tare la telefon: "Da, dar trebuie să preia şi Prosportu. O să fie mare de tot. Ai să vezi ce scandal o să fie." Despre ce să fi fost vorbă? Nu ne rămâne decât să urmărim presa sportivă. Păcat că nu eram în spatele lui, că altfel îl urmăream să ascult ce vorbea :).
luni, 23 martie 2009
Kids, what have we learned never ever?
Cu dedicaţie de la mine, fără număr, pentru unii colegi din grupa 4.
Salutul. Cea mai elementară formă de manifestare a faptului că omul e o fiinţă socială. Nu pot să înghit persoanele care nu saluta, sau, mai rău, se fac că nu te văd pe stradă. CE DRACU E AŞA GREU SĂ SALUŢI? Poate ar trebui să vă întoarceţi aici să mai învăţaţi, că aveţi lacune, dragi colegi:
Salutul. Cea mai elementară formă de manifestare a faptului că omul e o fiinţă socială. Nu pot să înghit persoanele care nu saluta, sau, mai rău, se fac că nu te văd pe stradă. CE DRACU E AŞA GREU SĂ SALUŢI? Poate ar trebui să vă întoarceţi aici să mai învăţaţi, că aveţi lacune, dragi colegi:
Reclamă tâmpită
Am văzut-o pe site-ul Antenei 3. Ok, doar un spot stupid pro-contracepţie. A nu se înţelege că sunt împotriva contracepţiei, aş recomanda-o cu mare căldură persoanelor de vârsta mea ce nu au auzit din păcate de ea. Dar anteniştii noştri inteligenţi au crezut că pot face o ştire amuzantă din chestia asta. "Hahah, gândeşte-te mai bine şi foloseşte prezervativul. Copiii pot fi drăgălaşi, dar pot cauza o grămadă de probleme." Ok, deci asta nu e un motiv bun să nu faci copii. Nu ştiu ce a fost în minte ştiriştilor. Bine, de fapt ştiu, azi nu l-au prins pe Băsescu cu nimic şi nici nu ne pot povesti iar cum schimbă Chivu şi Adelina scutece. Ştirea e mai mult decât lame, pentru că videoclipul e făcut foarte forţat. Dacă vreţi să încurajaţi contracepţia găsiţi motive inteligente, nu copii poznaşi. Sugestii? Mame ce vin cu pruncul la examen că nu au avut cu cine să îl lase ( am auzit de un caz la Politehnică), copil ce îi spune bunicii "mama" şi îşi vede părinţii doar la sfârşitul săptămânii, bebeluşi cu mame prin alte ţări ce au uitat de ei şi umblă după dragoste ,copii abandonaţi, aruncaţi în WC ca la Medicină unde studenta cretină ce a făcut aşa ceva nu a primit nicio sancţiune, cupluri căsătorite prea devreme din cauza că s-au înmulţit prea repede şi care, stupoare, constată după că nu se înţeleg, abandon şcolar. Uite aici motive. E chiar aşa greu să nu îţi faci ştirile de pe youtube?
Etichete:
antena3,
copii,
mijloace contraceptive,
prezervative,
prostie,
reclame,
stire
vineri, 20 martie 2009
Making moneyz :D
Te-ai gândit vreodată cum poţi să economiseşti banii pe care îi cheltuieşti pe cartele de reîncarcare şi să vorbeşti gârlă la telefon? Simplu. Urmează programul pitzi-credit în câţiva paşi simpli:
1. Se face un cont pe hi5.
2. Se pun poze de piţi, nu e necesar să fie cu voi, deci pot şi băieţii. Numărul pozelor trebuie să fie suficient doar pentru a atrage curiozitatea fraierilor.
3. Se iau cartele cu număr dintoate reţele de telefonie mobilă. Mai multe cartele, mai multe şanse de câştig!
4. Se pune status pe hi5 : "Aştept mesaj cu un cod de reîncarcare în schimbul id-ului meu sau al numărului de telefon". După caz, insinuările de prostituţie pot fi mult mai evidente şi siropoase.
Şi aşteptarea.
Şi mă mai mir de ce vorbeşte lumea aşa mult la telefon. Păcat că sunt pe abonament, că poate încercam şi eu :)).
via pitzipoanca.org
1. Se face un cont pe hi5.
2. Se pun poze de piţi, nu e necesar să fie cu voi, deci pot şi băieţii. Numărul pozelor trebuie să fie suficient doar pentru a atrage curiozitatea fraierilor.
3. Se iau cartele cu număr dintoate reţele de telefonie mobilă. Mai multe cartele, mai multe şanse de câştig!
4. Se pune status pe hi5 : "Aştept mesaj cu un cod de reîncarcare în schimbul id-ului meu sau al numărului de telefon". După caz, insinuările de prostituţie pot fi mult mai evidente şi siropoase.
Şi aşteptarea.
Şi mă mai mir de ce vorbeşte lumea aşa mult la telefon. Păcat că sunt pe abonament, că poate încercam şi eu :)).
via pitzipoanca.org
Etichete:
cartele,
esrocherie,
minciuni,
pitipoance,
prostitutie
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
