Inna are mai mulţi fani pe Facebook decât Nelly Furtado. So what?

Rareori mai intru şi pe site-urile tabloidelor şi am văzut ştirea asta minunată. Mi-au plăcut câteva piese ale ei, nu cele care au beneficiat de videoclipuri, dar nu înţeleg de unde şi până unde are Inna atât succes. Btw, i-am văzut şi eu pagina de Facebook, care se vede că e întreţinută de ea. De unde am ştiut asta? Foarte simplu, descrierile erau scrise într-o impecabilă engleză de baltă: "Many thanks", adică o traducere a expresiei "mii de mulţumiri", în loc de un "thanks a lot" pe care îl ştie tot prostul.
Mulţi se agită că Inna cântă live şi deci asta o face talentată. Nu. Înseamnă că ea îşi respectă publicul şi nu face un playback de nesimţire, lucru de apreciat, dar asta nu face ca vocea ei să fie mai puţin piţigăită şi supărătoare. Da, e drăguţă, dar nu fiecare fată frumoasă trebuie să fie şi cântăreaţă. Apoi, nu ştiu cum poţi să ai succes cu versuri stupide de genul zboară ca o femeie. Apoi, pe lângă faptul că nu are nicio treabă cu engleza, e uimitor de proastă şi faptul că a devenit un idol pentru mulţi fiind atât de tută e îngrijorător. "Am avut un accident, eram aşa de obosită şi plictisită", ft bine dragă, dacă după un accident periculos îţi permiţi să fii plictisită. Un om normal ar fi cât de cât scuturat.
Da, ok, muzica dance e pe val. Şi mie îmi place, dar pentru asta există Dj de renume, există şi trupe autohtone care nu sunt divinizate pentru câteva hituri.
Îmi permit să fac o mică comparaţie:

O fi Nelly Furtado o anonimă pe Facebook, dar ea îşi scrie toate piesele. am ales una pe care eu o consider pur şi simplu superbă:

Apropo, Christina Aguilera, o cântăreaţă cu voce btw, are piesă nouă. Dar probabil nu suficient de comercială, nu?

Despre probleme existenţiale

Încep să cred că am avut o viaţă grea. Pentru că altfel nu pot să îmi explic cum ştiu eu să îmi rezolv problemele şi mai ales, cum nu îmi fac probleme din orice prostie. Nu am mers la nicio şcoală să învăţ asta. Nici miserupistă nu sunt, având în vedere notele mari şi avansul licenţei.
Am şi eu probleme, şi încă din ce în ce mai multe. Pentru mine e o problemă că nu pot să trăiesc aşa cum vreau, că nu am dreptul să iubesc, că plătesc pentru faptele făcute de altcineva -pentru că, evident, şi eu voi face la fel, predicţie infailibilă şi bazată pe fix nimic-, că nu pot schimba cu absolut nimic lucruri pentru care alţi oameni au şansa să lupte, că s-ar putea să nu mă pot înscrie la masterul visat, că nu am apartament, că s-ar putea să nu mă pot angaja, că poate nu voi ajunge niciodată să fiu jurnalistă. Pe scurt, am perspectiva sumbră: no money, no life.
Mă scoate pur şi simplu din sărite când văd cum se milogesc unii pentru note, cum cea mai mare problemă în viaţă e numărul de prezenţe cerute la facultate, cum cuvântul căcat stârneşte valuri de indignare. Chiar la atât se rezumă viaţa? Adică pe bune, ca să nu dau exemplu celor ce nu au ce mânca, dar când mulţi oameni rămân şomeri, când alţii dau parţiale în fiecare săptămână, când mulţi îşi rup spatele în contrucţii prin ţări străine, chiar crezi că tu, student la jurnalism, eşti cel mai persecutat din lume? Şi nu îmi vorbi de principii, pentru că principiile nu ţin de foame şi în realitate afectează prea puţin vieţile noastre.