Ieri a plouat. Tare. M-am uitat pe diverse portaluri şi din comentariile forumiştilor am aflat cine sunt vinovaţii. Lista e lungă şi trebuie să ne pregătim să luptăm împotriva conspiraţiei meteorologice. Deci: Udrea, Videanu, Băsescu, Ciuhandu, Boncea!?, bănăţenii leneşi, moldovenii fomişti şi veniturile de olteni.
Lumea pur şi simplu nu înţelege că exista momente când omul e foarte mic în faţa stihiilor. Ieri ni s-a reamintit asta. Nu ştiu exact cum stă treaba cu canalizarea Timişoarei, dar eu nu am mai văzut niciodată aşa ceva aici. Am văzut că spunea cineva că s-a mai întâmplat aşa ceva prin 1981. Deci acum 30 de ani. Nu cred că stăm aşa rău. Sigur că ceea ce s-a întâmplat la mall este jenant, pentru că o construcţie de asemenea pretenţii nu ar trebui să aibă tavane care cad, cum a fost cel de la Auchan.
Mai interesant mi se pare că până acum în media vedem doar imagini din centru. Eu aş vrea să văd imagini din Kuncz şi o să caut azi toată ziua. Merită. Despre Ronaţ la fel, am citit doar că apele nu s-au retras încă.
Oricum, cel mai amuzant e că orice s-ar întâmpla, se declanşează din nou conflictele inter-regionale. Sigur, probabil mie îmi scapă inscripţiile de oltean pe care veniturile le au în frunte. Pentru că altfel nu înţeleg cum ştiu unii atât de sigur că studenţii ieşiţi în faţa la C15 erau oltenii, şi mai ales, de unde ştiu că TOŢI erau olteni. Am observat că de fiecare dată când e vorba de studenţi din Complex, toată lumea crede că toţi sunt olteni. Pot la fel de bine să fie basarabeni, ardeleni, chiar bănăţeni din Caraş sau Lugoj, Făget, Jimbolia, etc.
Nu că mi s-ar părea inteligentă atitudinea oltenilor care au început să urle că Timişoara e penală. Dacă e aşa împuţită Timişoara, de ce nu v-aţi dus la facultate la Bucureşti? Poate pentru că acolo se dă admitere la majoritatea specializărilor? Mai mult, am văzut un cretin ce înjura la Agenda pe forum. Semna cu numele Iaşi. L-aş întreba şi eu de ce postează comentarii pe agenda.ro şi nu pe site la Evenimentul. Poate pentru că viaţa l-a adus şi pe el pe aceste împuţite meleaguri bănăţene, unde, de bine de rău, găseşti mai uşor ceva de lucru.
Concluzia: prostia nu ţine cont de regiune, e nemuritoare şi cu forţele mereu în creştere. Mie mi-a plăcut filmuleţul cu Mamaia. Şi P.S. Chiar ziceam acum câteva zile despre inundaţiile de la Galaţi şi cât de greu e să se întâmple la noi. Uite că s-a întâmplat.
Se afișează postările cu eticheta ciuhandu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ciuhandu. Afișați toate postările
marți, 22 iunie 2010
Poate dacă ploia s-ar opri
miercuri, 5 noiembrie 2008
Acest minunat şantier numit Timişoara
Astă primăvară lumea l-a votat a patra oară din nou pe nea Ciuhandu, tatăl unui inginer constructor care construieşte blocuri între case. Nu mă aşteptam să iasă iar el, aş fi votat până şi cu Lavinia Şandru numai să simt că măcar s-a schimbat persoana. E ft fain să mergi cu 33 şi să ocoleşti jumătate de oraş pentru ca Bulevadul 16 decembrie e spart. Dar mai fruos de atât e faptul că va mai fi spart foarte mult timp de acum înainte. E minunat să merg în Parcul Copiilor să măsor grosimea stratului de noroi de pe alei. Noroc că mai am pe hi5 o poză de când mai erau ceva leagăne pe acolo. La grădina zoologică cred că e iar beton să îţi duci copii şi să îţi spună că curcii are şi buni în ogradă. Iar acum, minuntata administraţie a Timişoarei închide skate park-ul. Pe motiv că nu mai e sigur. Mă gândesc să mă apuc şi eu de sporturi de astea extreme unde sunt în deplină siguranţă. E atât de evident că parcul se închide din alte motive, pentru că altfel l-ar reamenaja pe acela. Aştep cu nerăbdare închiderea Parcului rozelor pe motiv că te poţi întepa în spini. Nu ştiu cum e în alte oraşe, dar mi se pare că la noi devine din ce în ce mai rău. Trafic, străzi sparte, locuri inchise. Io intenţionez să mă mărit dupa ce termin şi cu masteru, deci ar mai fi vreo 4-5 ani. Atunci mai vreau să fac şi copii. Când eram mică am vrut să fiu arheolog, poate o să le transmit şi lor asta când o să îi plimb prin Parcul Copiilor să le zic cum pe vremea mea, acolo veneai cu mama duminica să te dai pe hintă şi să mănânci vată pe băţ. Că acum, din cauza crizei mondiale, mâncăm mai rar, la festivalul berii.
Etichete:
ciuhandu,
drumuri sparte,
oameni satui,
primarie,
timisoara
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
