21 de ani de la Revolutie 2 episoade concludente

Astăzi s-au decernat ultimele premii ale Societăţii Timişoara. Ediţia a 21-a a premiilor a coincis, în mod nefericit, cu suspendarea apariţiilor Ziarului Timişoara. De asemenea, anul acesta nu a mai fost acordat premiul Secerea si Ciocanul, pe care membrii Societăţii îl acordau continuatorilor regimului mort, mai mult în teorie, în 1989. Ca să vă faceţi o idee, anul trecut l-a primit Dinu Patriciu. Ieri, un fost angajat la primărie a vrut să dea foc Catedralei. Conform mărturiei autorului, din cauza oamenilor împuşcaţi la Revoluţie pe treptele Catedralei şi a faptului că toţi cei care s-au sacrificat în decembrie '89 au murit în esenţă degeaba, dată fiind situaţia ţării.

Bineînţeles, nu încurajez gesturi de genul acesta, dar, în esenţă, avea dreptate. Preoţii care au închis porţile în faţa oamenilor disperaţi nu au fost niciodată arătaţi cu degetul de societate. Care putea să fie justificare unui gest atât de idiot? Nu cred că trupele intrau să împuşte oamenii în biserică, mai ales că porţile se puteau închide şi după ce oamenii intrau. Date fiind legăturile multiple ale preoţimii cu securitate, plus adolesenceţele petrecute prin preajma legionarilor de către mulţi capi ai bisericii, nu cred că gestul a fost întâmplător şi nici nu poate fi motivat prin frică. Poate sunt influenţată de părerea mea extrem de proastă despre preoţi, şi aici mă refer la corupţia mare la nivel de instituţie, nu la faptul că preoţii de la ţară sunt alcoolici şi afemeiaţi.

Sigur că omul are ceva probleme la mansardă, sau a vrut să atragă atenţia asupra lui. Trăim într-o ţară isterică, aşa că astfel de manifestări nu mai miră pe nimeni. În esenţă, Revoluţia a fost din multe puncte de vedere degeaba. Din punct de vedere economic, ţara asta nu are o economie capitalistă reală. Cei din conducere şi marii bogăşi sunt tot foştii securişti. La 21 de ani după Revoluţie, în România nu ne place adevărul. Nu avem curaj, nu avem opinii, preferăm de multe ori să tăcem pentru a nu ne cauza probleme cu sistemul decât să ne susţinem punctul de vedere. Suntem nişte căcăcioşi, care ascendem în viaţă pe baza pilelor şi nu pe baza meritelor şi a unei competiţii reale. Ne place să ne "aranjăm" existenţa, nu ştim să luptăm pentru o slujbă şi nici nu avem încredere că putem să o facem. Facem facultăţi ca să fie, pentru ca apoi să ne rupem spatele făcând munca de jos în alte ţări. Sigur, libertatea de exprimare este un câştig imens, dar în rest, societatea nu s-a schimbat în esenţă.

Sigur, la noi nu a fost o revoluţie în adevăratul sens al cuvântului. Sigur că dacă nu era toată agitaţia cu Tokes (iar eu nu cred că a e o întâmplare ce urlă despre Ţinutul Secuiesc în Parlamentul European-tot atentat la integraitatea ţării), nu eram proştii Europei care au murit pentru ca la putere să ajungă un fost securist. Regimul oricum ar fi picat, doar că la noi a trebuit să iasă urât. Cine a vrut asta? Suntem foarte departe de adevăr la 21 de ani, ceea ce e grav. Mai grav e că nu ştiu câţi mai sunt interesaţi de toate aspectele astea.

Ziarul Timişoara a fost cel mai bine vândut cotidian după Revoluţie. Un simbol al luptei pentru libertate şi o democraţie reală. Aici au scris generaţii de jurnalişti timişoreni, mulţi profesori de-ai mei. Cu timpul, ziarul a fost cumpărat de oameni care nu au ştiut să fie buni manageri, asta ca să fiu drăguţă. Mă aşteptam ca ziarul să moară destul de curând, mai ales în contextul crizei şi al competiţiei acerbe din onlineul timişorean, care a luat de mult faţa printului. Florian Mihalcea a declarat la decernarea premiilor că nu mai e cazul ca aceste premii să mai fie decernate la 21 de ani după Revoluţie. Cred că a spus-o doar frumos. Şi-a dat seama că Societatea Timişoara luptă cu morile de vânt.

Problema nu e ca s-a închis un ziar şi că nu se mai dau nişte premii. Problema e că nu se vede că au trecut 21 de ani de la Revoluţie. Tineretul se gândeşte cum să parvină, să copieze la examene, şi apoi, văzând că banii nu vin gârlă la început, ceea ce orice tânăr dintr-o ţară civilizată ştie, fuge prin Italia sau Spania, îşi rupe spatele, vine apoi cu banii în ţară şi are comportament de ciocoi. anii de la Revoluţie trec, dar cu România cum rămâne?