În seara asta mi-am propus să mă uit la talk-show-uri politice pentru că am derogare de la programul de webcam (îi era somn la iubi). Şi ce să zic, hai să fiu şi eu jurnalistă şi să văd ce mai e prin politică şi pe la emisiunile de prime-time al ştirilor (care nu e acelaşi cu cel al televiziunilor generaliste). La Realitatea, transmisiune în direct de la doi pensionari de acasă. Şi vorbind cu Renate, îmi spune că Bendeac e la Antena 3. Tema emisiunii: cine înşeală mai mult? Aberaţii între Gâdea, Badea, Bendeac,Dobre şi Maria Dinulescu, mă rog, ultima mai mult tăcea. Eu cred că cel mai mult înşeală Băsescu.
Foarte trist e că peste două săptămâni dau examen din editorial şi, vrând-nevrând, va trebui să mai urmăresc rahaturile de seară. Ieri foarte dezbătută era flacăra violet, porumbelul suprem al prostiei Mihaelei Geoană. Menţionez că din timpul campaniei electorale nu mai rezist să mă uit la cei doi mastodonţi ai ştirilor din cauza subiectelor incredibil de jenante şi a manierei de abordare şi mai idioate. Ok, dar totuşi campania s-a terminat. Ei când o să îşi revină?
joi, 21 ianuarie 2010
Nu mai suport TV-ul
Etichete:
Antena 3,
Basescu,
campanie electorala,
emisiuni tv,
inselat,
pensii,
Realitatea TV,
televiziune de stiri
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Sa stii ca si eu am ajuns in stadiu in care sa nu mai suport TV-ul.
cu toate ca noi ca si jurnalisti ar trebui sa fim la curent cu toate noutatile pur si simplu numkai suport subiectele penibile care se abordeaza mai nou pe la talk-show-ri.
Gradul de imbecilitate este atat de ridicat incat din instinct nu mai deschid TV-ul.
Trimiteți un comentariu