joi, 15 octombrie 2009
Mi-au luat şi gimnastica
După cum probabil nu ştiţi, a început Campionatul Mondial de Gimnastică Artistică. Primele două zile au fost dedicate calificărilor. Din acest motiv, nu m-am mirat foarte tare că nu găseam transmisia la TV. Ca să aflu azi că cei care transmit competiţia sunt Digisport. Bun, înţeleg că aţi pus laba pe fotbal care e un izvor de bani. Dar DE CE DRACU nu se dă un concurs de gimnastica asa important pe TVR 1? Sau 2, sau 3, sau Cultural sau oricare dintre cele 100 de posturi publice. De ce plătesc abonament, că oricum emisiunile sunt jenant de prost făcute, aşa că sportul şi ceva ştiri e cam tot ce îmi rămâne. Sigur că acest lucru nu va fi mediatizat, pentru că gimnastică nu interesează pe nimeni. Cu excepţia situaţiilor când fetele ies în cluburi. Nu înaintea competiţiilor, precum curvarul ordinar mutu, ci aşa, de câteva ori. Atunci toţi comentează. Eu vreau să văd Campionatul acesta, eu susţin echipele noastre de gimnastică, eu iubesc acest sport. Vreau să văd. Acum trebuie să încerc pe net sau să mă milogesc de alţii să pot să văd competiţia. Foarte mişto.
Etichete:
Campionatul Mondial,
Digisport,
gimnastica artistica,
transmisie,
TVR
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
Pe Digisport?Nu am avut sa deschid televizorul in ultimele zile, pacat, tare as fi vrut sa vad campionatul de gimnastica.
Penibil ce sa mai zic.
Merge pe site-ul www.televizoarele.com . In seara asta m-am uitat si a mers destul de bine.
mda .. mai rugby-ul sa il ia de pe TVR2 si atunci chiar ca nu mai am motiv sa ma uit la posturile televiziunii nationale :|
eu nu am apucat :(
Trimiteți un comentariu