miercuri, 21 ianuarie 2009

Progrese

În fenomenul manifestării celor săraci cu duhul pe hi5, am observat o nouă tendinţă. Respectiv, pozatul cu cât mai puţine haine iarna, într-un loc cu foarte multă zăpadă. Ok, o reală evoluţie de la poze in WC-uri. Am văzut fete în costume de baie, băieţi în boxeri. Şi totuşi, stau şi mă întreb, DE CE ? Fenomenul mă depăşeşte complet. Obiceiurile verigăi lipsa între oameni şi următoare fază, înfricoşătoare de altfel, îmi sunt pentru totdeauna incomprehensibile ( da, am folosit cuvântul asta pentru că dacă vreunul din papagalii vizaţi citeşte să nu înţeleagă-sunteţi proşti, vedeţi ). Asta pentru că sunt OM. Evoluţia pare să ducă în direcţia reîntoarcerii la natură prin renunţarea la haine. Am senzaţia că nu îi copiază cu nesimţire pe hippioţi, ci vor fi atât de originali încât să renunţe la creier.

Niciun comentariu: